Fotografii: până la restaurarea monumentului și după
restaurarea lui - 2018 - 2023.
Inscripții: Consilierul consistorial Zaharia Voronca
⁎ 30.9.1851 † 17.7.1920:
„Detrunchiatul”
Dormi ticnit în Arboroasa
Nu mai suntem detrunchiați !
Te-au închis c-ai plâns pe mama,
Azi la sînu-i adunați
Monumentul, ridicat în anul 1921 pe mormântul lui Zaharia Voronca, numit
„Detrunchiatul”, este lucrarea sculptorului Vladimir Mironescu, care semna
unele lucrări și Vladimir S. T. M. Mironescu. Originile sale se trag din Siret,
unde face primele studii apoi le continuă la București, ajungând să poarte
titulatura de „arhitect și profesor academic”. S-a stabilit cu traiul la Iași,
dar a continuat legăturile cu meleagul natal, colaborând la ilustrarea revistei
„Junimea literară”, precum și cu publicații referitoare la trecutul Bucovinei
(„Mănăstirile şi bisericile întemeiate de Ştefan-cel-Mare Domn al ţării
Moldovei (1457-1504) cercetate şi orânduite în mod cronlogic” (1908) în care
tipărește și o hartă a Moldovei; „Privire retrospectivă asupra trecutului
nostru paralel cu al vecinilor”, (1911). Monumentul reprezintă un arbore
viguros cu câteva ramuri din care se evidențiază unul, având pe el încrustate
cifrele 1775, altul cu cifrele 1812, ramuri ce sunt trase cu un lanț de fier
spre tulpină pe care sunt încrustate cifrele 1918. A fost înconjurat de un
frumos gard din fier cu stâlpi din beton din care au rămas numai câșiva cu
fisuri și crăpături adânci. E o întruchipare simbolică a României, a trecutului
și prezentului ei, prezentul fiind, desigur, cel de la 1918.
Zaharia Voronca (30.09.1851, Horecea
Urbană - 17.07.1920, Cernăuţi), preot, publicist. Familia Voronca a emigrat în
Bucovina din Macedonia, având inițial numele „Oronco” sau „Oroancă”. Este fiul
cel mai mic al lui Teodor și Maria (născ. Dumitrescu) Voronca. Studiile
secundare le face la Cernăuți și Năsăud (clasa a 7-a), unde își ia și
bacalaureatul, iar cele superioare – la Facultatea de Teologie a Universității
din Cernăuți (1875-1880). A fost unul din fondatorii Societății Academice
„Arboroasa”, care, în toamna lui 1877, a propus să trimită Primăriei Iași o
telegramă de condoleanțe cu ocazia unui parastas oficiat la împlinirea unui
centenar de la decapitarea domnitorului Grigore Ghica, cel care protestase
contra ocupării de către Imperiul Hasburgic a celei mai frumoase părți din
nordul Moldovei, denumită mai târziu Bucovina. După expedierea telegramei a
urmat renumitul proces „Arboroasa” cu arestarea și închiderea celor 5 membri ai
prezidiului (Zaharia Voronca, Ciprian Porumbescu, Constantin Morariu, Ortizie
Popescu și Eugen Siretean), cu desființarea Societății și cu eliminarea lui Z.
Voronca din universitate pentru patriotismul său. A fost nevoit să plece la
Iași la fratele său Ambrosie unde devine profesor cu numele de Zaharescul
Detrunchiatul de limbile greacă și latină la Liceul Nou din capitala Moldovei.
Revenit în Bucovina se căsătorește cu Elena Niculiță și slujește ca paroh la
Siret, Suceava și Mihalcea. La Mihalcea, după o muncă de 30 de ani, reușește să
reromânizeze satul, să întroducă școală românească, să înființeze bancă și
prăvălie românească. Împreună cu soția înființează filiala Societății „Doamnele
Române” și Societatea Mazililor și Răzeșilor din Bucovina. A editat un ziar
bilingv „Adevărul” și a colaborat la mai multe publicații: „Gazeta Bucovinei”,
„Sentinela”, „Timpul”, „Candela” ș.a. Membru marcant al Partidului Poporal
Național din Bucovina și al Partidului Național Român, membru sprijinitor al
Societății Academice „Junimea”, membru de onoare al Societății „Dacia”, membru
al Societății pentru Cultura și Literatira Română în Bucovina.
Funerarii: Necrologul lui Z. Voronca,
semnat de preotul Constantin Morariu, a apărut în „Glasul Bucovinei” din 20
iulie 1920, nr. 472, anul III, p. 1.
(Textul preluat de la іstoricul şi аrhivistul Dragos Olaru - 2020)
Din inițiativa Societății ,,Golgota,, a românilor din Ucraina, presedinte Vasile Rauț și Asociației pentru Protecția Patrimoniului, București condusă de d-nul Laurențiu Dragomir, experrt, restaurator acreditat de Ministerul Culturii din România a fost inițiat un proiect de restaurare a acestui monument, precum și a altor morminte și monumente semnificative din Cimitirul Central din Cernăuți. Această inițiativă a fost posibil de realizat datorită sprijinului statului român și reprezintă un omagiu adus istoriei și identității românilor bucovineni. Finanțator - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Sprijin diplomatic din partea Consulatului General al României la Cernăuți.
Din inițiativa Societății
,,Golgota,, a românilor din Ucraina, presedinte Vasile Rauț și Asociației
pentru Protecția Patrimoniului, București condusă de d-nul Laurențiu Dragomir,
experrt, restaurator acreditat de Ministerul Culturii din România a fost inițiat
un proiect de restaurare a acestui monument, precum și a altor morminte și
monumente semnificative din Cimitirul Central din Cernăuți. Această inițiativă
a fost posibil de realizat datorită sprijinului statului român și reprezintă un
omagiu adus istoriei și identității românilor bucovineni. Finanțator -
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Sprijin diplomatic din partea
Consulatului General al României la Cernăuți.
Parastasul la 140 de ani de la moartea compozitorului Ciprian Porumbescu - Cernauti - 06.06.2023
La 6 iunie 2023, la Cernăuți, a avut loc o manifestare
specială organizată de Societatea Bibliotecarilor Bucovineni și Societatea
culturală „Valea Prutului” pentru a comemora împlinirea a 140 de ani de la
trecerea în eternitate a celebrului compozitor Ciprian Porumbescu. Evenimentul
a avut loc în Cimitirul Vechi Ortodox din oraș, pe strada Zelena, la Monumentul
"Detrunchiatul" de la mormântul lui Zaharia Voronca.
A
fost oficiat un parastas în memoria lui Ciprian Porumbescu și a foștilor membri
ai Societății Academice "Arboroasa" și "Junimea" - Zaharia
Voronca, Gherasim Buliga (primul presedinte al societatii Arboroasa), și Orest
Popescu, Constantin Moarariu. Aceștia au avut o contribuție semnificativă în
promovarea culturii românești în Bucovina. Serviciul divin a fost condus de
preacucernicii părinți Cristofor Gabor și Gheorghe Aroneț, care au rostit
rugăciuni pentru odihna sufletelor acestor personalități de marcă. La
manifestare au participat: Alexandru Cociurca - activist civic student și
Nicolai Hauca - jurnalist, activist.
După încheierea
parastasului, participanții au avut posibilitatea să participe la o excursie
ghidată în locurile importante din Cernăuți legate de viața și activitatea lui
Ciprian Porumbescu. Ghidul excursiei a fost istoricul Dragoș Olaru, care a
împărtășit cunoștințele sale despre semnificația și rolul compozitorului în
Cernăuți.
________________________________
Vladimir Acatrini (10.VII.1988, Bahrinești, raionul Hliboca, regiunea Cernăuți) – istoric; bibliotecar. Președinte al Societății Bibliotecarilor Bucovineni (din 2017); a fost secretar al Societății „Golgota” a românilor din Ucraina (2016 – 2019). Părinții: Mihai și Svetlana (Ionuță). Studii: Școala Medie de gradul I-III din Bahrinești (1995-2006). Facultatea de Istorie, Politologie și Relații Internaționale, Universitatea Națională din Cernăuți, master în istorie etnologică (2011).Doctorand la Academia Națională de Științe Pedagogice a Ucrainei, Institutului de Educație Pedagogică și Educație a Adulților, având ca temă de cercetare Ideile pedagogice și activitățile profesionale ale familiei Mandicevschi (din 2018). Bibliotecar la Biblioteca Universității din Cernăuți, secția informativă bibliografică (din 2012). Cercetător al istoriei culturii și literaturii din nordul Bucovinei, Ținutul Herța și nordul Basarabiei. Publică articole de istorie, în special referitoare la familia Mandicevschi, în ziarele și revistele din regiunea Cernăuți: Libertatea cuvântului, Glasul Bucovinei, Neamul Românesc, Mesager Bucovinean, Țara Fagilor, Gazeta de Herța, Monitorul Bucovinean, Agenția BucPress, revistele și ziarele sucevene Scriptul, Crai Nou. Donator de cărți în limba română bibliotecilor din regiunea Cernăuți.
Comentarii
Trimiteți un comentariu