Prin anii 70 ai
secolului trecut noi, românii cernăuțeni, veneam la mormintele înaintemergătorilor
neamului nostru din cimitirul central al Cernăuțiului (cunoscut până în 1944 ca
Cimitirul Horecea) mai mult pe furiș, de teama K.G. B.-ului sovietic. Veneam
aici de fapt să ne căutăm originile, să dibuim adevărata noastră istorie și să
îndreptăm măcar o rază de lumină asupra nopții în care ne aflam. Și dacă
rătăcind pe aleile panteonului nostru național se întâmpla să dăm cu ochii de
vreun confrate, ne ascundeam ca nălucile după o criptă, după o cruce, după o
ruină de mormânt, ca nu dă doamne să ne observe. Ceva mai târziu, în anii care
au urmat, am îndrăznit să ne adunăm cu miile împreună, de nu ne mai ajungeau
străzile și piețele urbei de pe Prut, riscând
să nu ne încapă pe toți.
Și iată azi, când
vremurile s-au mai schimbat (se zice, spre bine) nu putem aduna nici o mână de
confrunți ca să ne închinăm în fața mormântului marelui cărturar român Aron
Pumnul măcar în ziua lui de naștere. În
fața aceluia care ni l-a crescut și ni l-a dat pe marele Eminescu. Oare ce se
întâmplă cu noi?
Totuși, am depus astăzi, la aniversarea
a 199-a de ani de la nașterea marelui bărbat al națiunii române, Aron Pumnul,
pe furiș, noaptea, mai mult simbolic, o coroană de flori și am aprins câteva
luminări la mormântul lui. Fie-i țărâna ușoară.
Coroana de flori a fost pusă de către Vladimir Acatrini, președintele Societății
bibliotecarilor bucovineni, Ștefan
Hostiuc, redactorul-șef al revistei „Mesager Bucovinean, și Dragoș Olaru, Societatea „Arboroasa.
BRAVO!!!
RăspundețiȘtergere