Refugiul din ţara de sus...



Glasul Bucovinei - 1941. - 28 Iunie - 1 Iulie. - Nr. 5995. - P.4.

TRISTA SPOVEDANIE A TREI COPII SOSIŢI LA SUCEAVA, EI LASĂ MAMĂ TATĂ FRAŢI SI SURORI, VENIND IN PATRIA LOR SCUMPĂ

    Acum se poate publica această tristă şi sfâşietoare întâmplare din Bucovina cutropită de bolşevici. lat-o:

        Am fost zilele acestea pela Prefectura judeţului Suceava. In sala de aşteptare am văzut un grup de săteni Români. După feţele lor am putut constata că au suferit foarte mult. Au scăpat cu ce au pe ei, cu un biet rând de haine şi tot atâtea rufe, bucuroşi că nu i-au ajuns gloanţele ruseşti. D. Colonel, prefectul judeţului Suceava, i-a primit cu mişcătoare frăţie dându-le adăpost şi hrană. Intre ţăranii refugiaţi erau: Bulbuc N„ Cârciu Gr., Cnapic losef, Orendorciuc leremie, Mitelic Eugen, Cobeli Vladimir, Cârciu lon, toţi din Prevoroche, Guşul Niculai, din Tărăşeni, Handrabura Gheorghe, din Dumbrava Roşie; Bejuşcu loan, Diacu Grigore, ambii din Prevoroche; Paulencu lon, din Voloca: Culiuc Niculai, din Voloca, Rezniciuc Vasilş, din Prevoroche, Gorda Toader, din Voloca; Rotaru Dumitru, din Poeni; Vasile Bungeac, din Poeni; Cobeli Veniamin, din Prevoroche şi Vasile Jireadă, din Stăneşti, Dar mai erau între ţăranii refugiaţi şi trei copii cari fugiseră singuri, părăsind casa şi familia. Erau copiii Ungurean Petru, în vârstă de 12 ani din comuna„ Corceşti (Storojineţ), Vasile Crăsnean, în vârstă de 13 ani, şi Ilie Tomniuc, în vârstă de 14 ani, ambii din comuna Pătrăuţii de Jos (Storojineţ). lată-i în fotografie.


Ca să poţi cumpăra ceva de-ale mâncării trebuia fii comunist, purtând banderola roşie la mâna stângă. Jale mare peste tot. Cine este în sat mai cu credinţă în Dumnezeu, sau este naţionalist, îl arestează imediat comuniştii. Primari au pus în comune ruşi, evrei şi ucraineni, alegându-i din oamenii cei mai răi. Românii sunt bănuiţi pas de pas. Nemai putând răbda aceste chinuri şi umiliri aceşti copii au fugit. Intr'o Duminecă pe la orele 7 seara au luat-o prin pădurea „Ungurească", cu toate că în urma lor gloanţele şuerau îngrozitor. Pe urmă prin pădurea Bilca, cu chin cu vai până au ajuns la pichetul românesc „Bilca". Când au ajuns pe pământul scump românesc, au îngenunchiat şi sărutat pământul. Primul care i-a ocrotit pe pământul românesc a fost soldatul Vasile Miron. Ajunşi la Suceava copiii aceştia, ca şi ceilalţi săteni români refugiaţi din comunele Prevoroche, Tărăşeni, Stăneşti, Voloca şi Poieni, au fost primiţi frăţeşte şi ocrotiţi de autorităţi şi de Românii Suceveni. Astăzi ei se pot reîntoarce fericiţi şi liberi în satele lor, mulţumind lui Dumnezeu şi vredniciei ostaşului român că pot să-şi revadă aşa de curând sălaşurile părăsite.







Comentarii