La 15 septembrie 2016 se împlinesc patru decenii de la trecerea în eternitate a Anei Voileanu-Nicoară, una dintre cele mai complexe personalităţi ale vieţii artistice clujene din perioada interbelică: pianistă, profesoară, muzicolog, scriitoare, poetă, traducătoare şi publicistă.
Ana Voileanu s-a născut la Sibiu, la 27 ianuarie 1890, fiind al doilea dintre cei şase copii ai familiei Mateiu şi Octavia Voileanu, familie iubitoare de muzică. Vădind deosebite aptitudini, Ana a început studiul pianului cu mama sa, apoi cu Viktor von Heldenberg, un apreciat profesor de pian din Sibiu. Între anii 1908-1911, talentata pianistă şi-a continuat studiile la Conservatorul de Muzică din Viena, la clasa exigentului profesor Ernst Ludwig. Tânăra pianistă şi-a format o bogată cultură muzicală studiind armonia cu savantul teoretician Hermann Grödener, istoria muzicii cu Eusebie Mandicevschi, muzica de cameră cu Wilhelm Bopp, directorul Conservatorului, cântul coral cu Eugen Thomas. În 1911 a susţinut examenul de absolvire a Conservatorului, obţinând calificativul „Eminent” şi Premiul „Beethoven”. Dornică de a-şi perfecţiona arta pianistică, a studiat la Berlin, la Conservatorul „Stern”, la clasa vestitului profesor Martin Krause (1913-1914), iar apoi, cu renumitul profesor şi pianist Leonid Kreutzer (1922).
Ana Voileanu a făcut parte din prima generaţie de profesori ai Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj, înfiinţat în toamna anului 1919 de Gheorghe Dima, personalitate marcantă a culturii muzicale româneşti ardelene. Alături de ea, primii profesori numiţi de Consiliul Dirigent au fost Augustin Bena, Cornelia Deac, Ilie I. Sibianu, Romulus Cionca, Nicu Theodorescu, Ionel Crişan, Lelia Popovici. Tânăra pianistă a fost desemnată de către directorul Conservatorului, Gheorghe Dima, impresionant prin atitudinea sa vizionară, să preia dificila misiune de a pune bazele Catedrei de pian, indicându-i-se încă de la întemeiere o înaltă misiune, şi anume, ridicarea nivelului pianistic concertant şi pedagogic românesc la nivelul exigenţelor europene.
În 1930, distinsul muzicolog George Breazul o caracteriza astfel: Împrejurările ne-au îngăduit să cunoaştem mai de aproape rezultatele pedagogice ale distinsei profesoare de la Cluj. Minunate rezultate! Reflectam atunci asupra constatării că în învăţământul pianistic avem în ţară câteva profesoare care ar face cinste şi faimă oricărei înalte instituţii de învăţământ muzical din Apus. Ana Voileanu-Nicoară este dintre acestea. Atât de bogate însuşiri, tact şi experienţă pedagogică pune Ana Voileanu-Nicoară în profesura sa.
Muncind cu competenţă şi dăruire, eminenta profesoară a format generaţii de pianişti, compozitori, dirijori, profesori, muzicieni care s-au afirmat în viaţa artistică românească: Zeno Vancea, Dimitrica Dima, Elena Dima, Tudor Ciortea, Eugen Cuteanu, Sabin Drăgoi, Leontin Anca, Viorica Radu, Alma Cornea-Ionescu, Ecaterina şi Magdalena Herţeg, Rozalia Peteanu, Stela Haţieganu, Liviu Comes, Vasile Herman, Erich Bergel, Ioan Selmeczi, Elena Margareta Gherman, Harald Enghiurliu, Petre Sbârcea şi alţii.
În 1952, anul pensionării sale, conducerea Şcolii Medii de Muzică din Cluj i-a propus să se ocupe de catedra nou înfiinţată: catedra de Acompaniament şi Corepetiţie. De virtuţile sale muzicale, pedagogice, umane au beneficiat elevii Ana Irion, Cecilia Miron, Gabriel Amirás, Petre Baciu, Casiu Barbu, Ferenc László, Emil Simon, Octavian Simon, Doina Borgovan, Ninuca Oşanu şi alţii, care au devenit muzicieni de seamă ai vieţii artistice clujene şi naţionale. În anul 1955, eminenta profesoară şi-a încheiat activitatea didactică.
În paralel, remarcabila pianistă a desfăşurat o intensă activitate artistică: a susţinut recitaluri solo, de muzică de cameră, a cântat ca solistă acompaniată de orchestră, cu un repertoriu bogat, care cuprindea toate stilurile muzicale. În mod deosebit s-a apropiat de creaţia lui Bach. Recitalul dedicat exclusiv creaţiei lui Bach, susţinut pe 19 noiembrie 1921 în Sala Bechstein din Berlin, cel din aprilie 1922 de la Leipzig (oraşul lui Bach) şi alte manifestări muzicale i-au adus renumele de „Bach-Interpretin”.
Cronicarul revistei „Allgemeine Musikzeitung” – considerat ca purtătorul uneia dintre cele mai autorizate opinii – susţine următoarele despre pianista noastră, pe atunci în vârstă de 31 de ani: „Nu vreau să vorbesc despre tehnica ei desăvârşită, despre arta tuşeului ei care face faţă celor mai fine nuanţe dinamice, nici despre memoria ei muzicală pe care fără îndoială nu o întâlneşti prea des… Dar ceea ce îi dă realizării ei amprenta excepţionalului, a unicităţii, este transpunerea la nivel spiritual, grandoarea competiţiei. Aici întâlnim o adevărată forţă de plăsmuire re-creativă, o autentică personalitate.”
Pe tot parcursul carierei artistice s-a remarcat preocuparea interpretei de a promova creaţia românească. A cântat în premieră lucrări ale tinerilor compozitori, dintre care unele i-au fost dedicate, ca de pildă: Marţian Negrea: Impresii de la ţară, Sigismund Toduţă: Passacaglia.
A colaborat cu renumiţi dirijori: Alfred Alessandrescu, Viktor Biekerich, Antonin Ciolan, Marţian Negrea, Ionel Perlea şi alţii, precum şi cu interpreţi de prestigiu, dintre care menţionăm: Lucia Cosma, Veturia Ghibu, Ştefan Mărcuş, Lya Pop, Eliza Ciolan, Ecaterina Fotino-Negru, Alexandru Demetriad, Romeo Ghircoiaşiu, Gheorghe Halmos, Géza Szabó, Jean Bobescu, Romulus Cionca, Petre Zsurka, Albert Markos, Flor Breviman.
Începând cu anul 1928, Ana Voileanu-Nicoară s-a afirmat ca un talentat critic muzical. Din cele peste 70 de cronici muzicale apărute în publicaţiile Societatea de mâine, Drumul nou, Patria, Curier muzical transpare strădania de a forma gustul publicului pentru muzica de valoare.
Mânuind condeiul cu talent, a lăsat posterităţii lucrări preţioase: Gheorghe Dima. Viaţa şi opera (1957), prima monografie dedicată impunătoarei personalităţi, Chipuri şi mărturii (1971), volum cu caracter autobiografic, iar în 2005 s-a publicat lucrarea rămasă în manuscris Contribuţii la problematica interpretării muzicale, ediţie îngrijită de profesor universitar doctor Ninuca Oşanu Pop.
Personalitate cu preocupări literar-muzicale, Ana Voileanu-Nicoară a dăruit lumii muzicale valoroase traduceri: cicluri de lieduri, opere, lucrări vocal-simfonice, coruri preclasice.
La 25 martie 1970, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea Conservatorului de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, a fost distinsă cu Ordinul „Meritul cultural” clasa a III-a, pentru activitate îndelungată şi meritorie în dezvoltarea învă?ământului muzical.
Prin calităţile sale de remarcabilă pianistă, eminentă profesoară, talentată scriitoare, traducătoare de geniu, Ana Voileanu-Nicoară rămâne pentru totdeauna în galeria marilor personalităţi cultural-artistice ale României.
Ana Voileanu a făcut parte din prima generaţie de profesori ai Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj, înfiinţat în toamna anului 1919 de Gheorghe Dima, personalitate marcantă a culturii muzicale româneşti ardelene. Alături de ea, primii profesori numiţi de Consiliul Dirigent au fost Augustin Bena, Cornelia Deac, Ilie I. Sibianu, Romulus Cionca, Nicu Theodorescu, Ionel Crişan, Lelia Popovici. Tânăra pianistă a fost desemnată de către directorul Conservatorului, Gheorghe Dima, impresionant prin atitudinea sa vizionară, să preia dificila misiune de a pune bazele Catedrei de pian, indicându-i-se încă de la întemeiere o înaltă misiune, şi anume, ridicarea nivelului pianistic concertant şi pedagogic românesc la nivelul exigenţelor europene.
În 1930, distinsul muzicolog George Breazul o caracteriza astfel: Împrejurările ne-au îngăduit să cunoaştem mai de aproape rezultatele pedagogice ale distinsei profesoare de la Cluj. Minunate rezultate! Reflectam atunci asupra constatării că în învăţământul pianistic avem în ţară câteva profesoare care ar face cinste şi faimă oricărei înalte instituţii de învăţământ muzical din Apus. Ana Voileanu-Nicoară este dintre acestea. Atât de bogate însuşiri, tact şi experienţă pedagogică pune Ana Voileanu-Nicoară în profesura sa.
Muncind cu competenţă şi dăruire, eminenta profesoară a format generaţii de pianişti, compozitori, dirijori, profesori, muzicieni care s-au afirmat în viaţa artistică românească: Zeno Vancea, Dimitrica Dima, Elena Dima, Tudor Ciortea, Eugen Cuteanu, Sabin Drăgoi, Leontin Anca, Viorica Radu, Alma Cornea-Ionescu, Ecaterina şi Magdalena Herţeg, Rozalia Peteanu, Stela Haţieganu, Liviu Comes, Vasile Herman, Erich Bergel, Ioan Selmeczi, Elena Margareta Gherman, Harald Enghiurliu, Petre Sbârcea şi alţii.
În 1952, anul pensionării sale, conducerea Şcolii Medii de Muzică din Cluj i-a propus să se ocupe de catedra nou înfiinţată: catedra de Acompaniament şi Corepetiţie. De virtuţile sale muzicale, pedagogice, umane au beneficiat elevii Ana Irion, Cecilia Miron, Gabriel Amirás, Petre Baciu, Casiu Barbu, Ferenc László, Emil Simon, Octavian Simon, Doina Borgovan, Ninuca Oşanu şi alţii, care au devenit muzicieni de seamă ai vieţii artistice clujene şi naţionale. În anul 1955, eminenta profesoară şi-a încheiat activitatea didactică.
În paralel, remarcabila pianistă a desfăşurat o intensă activitate artistică: a susţinut recitaluri solo, de muzică de cameră, a cântat ca solistă acompaniată de orchestră, cu un repertoriu bogat, care cuprindea toate stilurile muzicale. În mod deosebit s-a apropiat de creaţia lui Bach. Recitalul dedicat exclusiv creaţiei lui Bach, susţinut pe 19 noiembrie 1921 în Sala Bechstein din Berlin, cel din aprilie 1922 de la Leipzig (oraşul lui Bach) şi alte manifestări muzicale i-au adus renumele de „Bach-Interpretin”.
Cronicarul revistei „Allgemeine Musikzeitung” – considerat ca purtătorul uneia dintre cele mai autorizate opinii – susţine următoarele despre pianista noastră, pe atunci în vârstă de 31 de ani: „Nu vreau să vorbesc despre tehnica ei desăvârşită, despre arta tuşeului ei care face faţă celor mai fine nuanţe dinamice, nici despre memoria ei muzicală pe care fără îndoială nu o întâlneşti prea des… Dar ceea ce îi dă realizării ei amprenta excepţionalului, a unicităţii, este transpunerea la nivel spiritual, grandoarea competiţiei. Aici întâlnim o adevărată forţă de plăsmuire re-creativă, o autentică personalitate.”
Pe tot parcursul carierei artistice s-a remarcat preocuparea interpretei de a promova creaţia românească. A cântat în premieră lucrări ale tinerilor compozitori, dintre care unele i-au fost dedicate, ca de pildă: Marţian Negrea: Impresii de la ţară, Sigismund Toduţă: Passacaglia.
A colaborat cu renumiţi dirijori: Alfred Alessandrescu, Viktor Biekerich, Antonin Ciolan, Marţian Negrea, Ionel Perlea şi alţii, precum şi cu interpreţi de prestigiu, dintre care menţionăm: Lucia Cosma, Veturia Ghibu, Ştefan Mărcuş, Lya Pop, Eliza Ciolan, Ecaterina Fotino-Negru, Alexandru Demetriad, Romeo Ghircoiaşiu, Gheorghe Halmos, Géza Szabó, Jean Bobescu, Romulus Cionca, Petre Zsurka, Albert Markos, Flor Breviman.
Începând cu anul 1928, Ana Voileanu-Nicoară s-a afirmat ca un talentat critic muzical. Din cele peste 70 de cronici muzicale apărute în publicaţiile Societatea de mâine, Drumul nou, Patria, Curier muzical transpare strădania de a forma gustul publicului pentru muzica de valoare.
Mânuind condeiul cu talent, a lăsat posterităţii lucrări preţioase: Gheorghe Dima. Viaţa şi opera (1957), prima monografie dedicată impunătoarei personalităţi, Chipuri şi mărturii (1971), volum cu caracter autobiografic, iar în 2005 s-a publicat lucrarea rămasă în manuscris Contribuţii la problematica interpretării muzicale, ediţie îngrijită de profesor universitar doctor Ninuca Oşanu Pop.
Personalitate cu preocupări literar-muzicale, Ana Voileanu-Nicoară a dăruit lumii muzicale valoroase traduceri: cicluri de lieduri, opere, lucrări vocal-simfonice, coruri preclasice.
La 25 martie 1970, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea Conservatorului de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, a fost distinsă cu Ordinul „Meritul cultural” clasa a III-a, pentru activitate îndelungată şi meritorie în dezvoltarea învă?ământului muzical.
Prin calităţile sale de remarcabilă pianistă, eminentă profesoară, talentată scriitoare, traducătoare de geniu, Ana Voileanu-Nicoară rămâne pentru totdeauna în galeria marilor personalităţi cultural-artistice ale României.
Cristina PASCU: Ana Voileanu-Nicoară (1890 – 1976) – personalitate complexă a şcolii pianistice româneşti. https://ziarulfaclia.ro/a_1/ana-voileanu-nicoara-1890-1976-personalitate-complexa-a-scolii-pianistice-romanesti/
Comentarii
Trimiteți un comentariu