150 de ani de la moartea Constantin Isopescu – Grecul, jurist, politician, jurnalist şi rector al Universităţii din Cernăuţi.

Constantin Isopescu-Grecul, sa născut 2 februarie 1871, Cernăuţi, jurist şi om politic român, implicat activ în lupta pentru făurirea statului naţional unitar român.

Este fiul lui Dimitrie Isopescu, fost director al Şcolii Normale din Cernăuţi, originar din Frătăuţii Vechi, districtul Rădăuţi.

Constantin (Tăchiţă) îşi face studiile primare (1876 – 1880) liceale (1800 – 1888) şi juridice (1888 – 1892) la Cernăuţi. Absolvindu-le, în 1888 se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Cernăuţi.

În timpul studenţiei este membru activ al Societăţii Academice „Junimea”, până în 1892, făcând parte, pe rând, din Comisia literară şi Comisia pentru modificarea statutelor ale acestei societăţi, despre care mai târziu avea să afirme că “acea «Junime» mi-a fost leagănul şi educatoarea convingerilor mele naţionale”. Este trimis la cursuri de specializare la Viena, Lepzig, Berlin şi Heidelberg, iar în 1897 îşi ia la Cernăuţi doctoratul în drept. Activitatea profesională şi-o începe în calitate de candidat de notar la Storojineţ. Devine apoi judecător la Cernăuţi şi Gura Humorului, procuror în capitala Bucovinei. Docent privat din 1906, este angajat în 1909 ca profesor de drept penal la Facultatea de Drept a Universităţii din Cernăuţi.

În urma publicării lucrării „Das Wucherstfrecht“ (Camăta penală) la Leipzig, în 1906, a primit oferta de a ocupa o funcție didactică în Universitatea din Kiel, pe care însă a refuzat-o.

Într-una din cărțile sale, Mircea Grigoroviță scria: „Se pot număra pe degete românii ajunși în învățământul superior, înainte de 1914: Constantin Tomasciuc, I.G. Sbiera, Ion Nistor, Sextil Pușcariu, Eugen Botezat, Teofil Sauciuc-Săveanu, Constantin Isopescu-Grecul“.

Personalitate marcantă a vieții culturale și politice bucovinene, Constantin Isopescu-Grecul ajunge deputat în Parlamentul de la Viena și în Dieta Bucovinei (1907 - 1918), din partea Partidului Național Român din Bucovina, care a candidat în cercul electoral românesc Cernăuţi-Boian-Storojineţ, câştigă la balotaj. Obţine mandatul în Camera Deputaţilor a Parlamentului din Viena şi la alegerile din 13 iunie 1913. Evident, mai face parte şi din grupul de deputaţi «apărăriși» din Dieta Bucovinei, fiind inclus în Comisia administrativă.

A îndeplinit funcția de președinte al grupului parlamentar român din Parlamentul Imperial, calitate în care a militat pentru emanciparea și autodeterminarea românilor din Austro-Ungaria. Discursurile sale parlamentare au fost publicate și în Bucovina de către ziarul «Morgenblatt». În Parlamentul de la Viena a provocat deosebit interes propunerea sa privind o nouă lege penală și de procedură penală. A fost în relații de prietenie cu Alexandru Vaida-Voievod și Iuliu Maniu.

Ca preşedinte al grupului parlamentar român din Camera Parlamentului Austriac, în toamna anului 1918 Constantin Isopescu-Grecul pledează în discursurile sale parlamentare pentru autodeterminarea Bucovinei. Participant la întrunirea reprezentanţilor Bucovinei şi Transilvaniei din 21 octombrie 1918, făcând trimitere la cele 14 puncte ale principiului wilsonian privitoare la dreptul popoarelor din monarhia austro-ungară la autodeterminare, el se manifestă clar în favoarea unirii tuturor românilor într-un singur stat naţional. Nu se întoarce imediat la Cernăuţi, ci împreună cu deputatul bucovinean Teofil Simionovici rămâne în Viena să organizeze Consiliul Naţional Român din capitala Austriei.

Constantin Isopescu-Grecul refuză propunerea prim-ministrul Austro-Ungarei, baronul Husarek-Heinlein, de a se solidariza cu ideile promovate în imperiu. Interesantă ni se pare poziția sa privind modalitatea de a obține, în contextul evenimentelor de atunci, avantaje pentru români. Astfel, la 4 octombrie 1918, în ședința Parlamentului din Viena cere formarea, în cadrul Monarhiei Austro-Ungare, a unui stat autonom al românilor:“Noi credem, declara el, să putem realiza acest lucru cu atât mai mult cu cât acest stat nou ar avea o mare putere de atracție asupra României libere și ar putea să o determine să ceară alipirea ei la monarhie”. La o privire superficială, o asemenea poziție ar părea, după cum s-a și întâmplat, contrarie intereselor românilor. În realitate era o manevră diplomatică menită a masca adevăratele intenții ale unora dintre fruntașii politici ai românilor bucovineni, ardeleni și bănățeni. La acest „stat” al românilor din Austro-Ungaria, grupul de politicieni, din care făcea parte și Constantin Isopescu-Grecul, spera să adere și Regatul României.

Calitatea de membru al C.N.R. el a acceptat-o şi la Viena îndeplinea instrucţiunile primite de la Cernăuţi. Bunăoară, fiind în corespondenţă cu Iancu Flondor, îl informa sistematic despre evenimentele cu caracter politic ce aveau loc în capitala Austriei. Într-o scrisoare trimisă prin curier special, el îl anunţă pe preşedintele guvernului bucovinean că în conducerea Austriei propriu-zise existau persoane care aveau intenţia să mute Universitatea din Cernăuţi la Salzburg, la care ar urma să fie chemaţi profesorii germani din capitala Bucovinei. În această privinţă el le declară oponenţilor săi că Universitatea Cernăuţeană aparţine Bucovinei, că autorităţile de la Cernăuţi nu vor permite ca biblioteca universităţii, tot materialul ştiinţific să fie scos din ţară. El îl roagă, pe Iancu Flondor să se pronunţe în această chestiune. La 15 decembrie 1918 Iancu Flondor îi trimite răspuns, tot printr-o persoană de nădejde, relevând: “Universitatea din Cernăuţi cu facultăţile ei actuale va fi menţinută, însă pur românească. Această reorganizare se va stabili pentru anul viitor şcolar şi vor fi ocupate catedrele în măsură cu puterile didactice care ne vor sta la dispoziţie. Numai anul curent rămâne în mod provizoriu cu fostul caracter german”. Iancu Flondor îl mai înştiinţează pe Constantin Ispopescu-Grecul că a fost luat în vedere, în momentul creării guvernului Bucovinei, pentru a fi numit Secretar de stat pentru Interne. Preşedintele Administraţiei româneşti de la Cernăuţi era, însă, hotărât să-l propună pentru conducerea Secretariatului de Stat pentru Justiţie. Probabil că Isopescu-Grecul ar fi acceptat această propunere, dar la Viena îl aşteptau alte misiuni importante.

S-ar fi creat atunci un mare stat românesc, care, chiar dacă s-ar fi aflat sub tutelă străină, avea alte posibilități de dezvoltare într-o mică Europă unită. Și chiar perspectiva desprinderii de Austria ar fi fost alta. Aceeași poziție o adoptă, în calitatea sa de președinte al Clubului parlamentarilor români, la întâlnirea pe care a avut-o împăratul Carol IV cu președinții cluburilor parlamentare. Văzând că situația internațională se agravează, iar imperiul nu mai are nicio ieșire, C. Isopescu-Grecul ia legătura cu  Iancu Flondor, căruia îi trimite o scrisoare prin care îl informează despre faptul că în cercurile politice din Viena se vorbește despre o destrămare iminentă a imperiului în cel mult trei luni.

La 17 octombrie 1918, odată cu apariția manifestului împăratului Carol IV, prin care Austria se proclama stat federal, se constituie Consiliul Național Român din Austria, care se declară Constituantă.

La propunerea deputatului Teofil Simionovici, în funcția de președinte este ales Constantin Isopescu-Grecul. La 18 octombrie, acesta are o ultimă întrevedere cu împăratul Carol IV, în timpul căreia, la întrebarea acestuia privind atitudinea românilor în cazul aplicării prevederilor cuprinse în mesajul președintelui american Woordow Wilson către camerele reunite ale Congresului din 8 ianuarie 1916 (Cele 14 puncte istorice ce aminteau eliberarea popoarelor din robie pe baza căruia urma să se instaureze pacea), a răspuns că toți românii “s-ar declara împotriva monarhieiˮ. Scena, scrie Constantin Isopescu-Grecul în amintirile sale, a fost de un dramatism puternic.

Este numit Comisar Regal al României în Austria şi Cehoslovacia, apoi este desemnat ca preşedinte al Comisiei de lichidare a vechii administraţii a Bucovinei (1919 - 1924). Reîntors la Cernăuţi, îşi reia activitatea profesoral-didactică în cadrul Facultăţii de Drept.

       În perioada 1930-1933 este rector al Universităţii din Cernăuţi. Nu abandonează activitatea politică şi din partea Partidului Naţional Ţărănesc, la care a aderat, este deputat în Parlamentul României în câteva rânduri, ajungând să fie, în 1927-1931 şi în 1932, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. 

Pe datele de 24 și 25 mai 1933 a avut o vizită efectuată de către regele Carol al II-lea la  Cernăuți de prima data ca rege al Romaniei. Călătoria a durat prin diferite oraşe ale ţării constituiau o sărbătoare pentru populaţie, în condiţiile în care majoritatea îl vedeau pentru prima dată pe rege, iar de cele mai multe ori era şi unica şansă. Din acest motiv, venirea regelui într-un oraş de provincie era tratată cu maximă atenţie de către oficialităţile locale, care organizau manifestaţii fastuoase în cinstea acestuia. Pe lângă fastul festivităţilor atent organizate de Subsecretariatul Presei şi Propagandei, ieşirile regelui erau prilej de manifestaţii grandioase, dar şi de situaţii ce frizau penibilul. Astfel, Carol al II-lea a ajuns în Bucovina pentru prima dată după preluarea domniei. “Evenimentul a mobilizat toată populaţia oraşului în vederea decorării urbei bucovinene. Astfel, clădirea primăriei a fost îmbrăcată cu ghirlande de cetină de brad, ornată cu o mare emblemă regală, feeric luminată. De asemenea, au fost ridicate arcuri de triumf în Piaţa Unirii, în faţa catedralei şi în faţa aeroportului, iar stadionul oraşului a fost redenumit ”.  În timpul vizite al regele a făcut o vizită la Universitatea din Cernăuţi, unde a fost proclamat “doctor honoris causa”, iar universitatea a primit numele “Carol al II-lea”. 

De asemenea, regele a participat la inaugurarea aeroportului (în funcţiune deja!), care a primit la rândul său numele suveranului.

În ziua dce 25 Mai, 1933, a avut loc şedinţa festivă a proclamării M.S. Regelui Carol II patron al Universităţii din Cernăuţi şi ca “doctor honoris causa” al tuturor Facultăţilor dela această Universitate. Acest act solemn s-a  desfăşurat în Aula festivă a Universităţii, în prezenţa M.S: Regelui şi a Marelui Voevod Mihai, de faţă fiind domnii Al. Vaida-Voevod, Preşedintele Consiliului de Miniştri, D. Gusti, Ministrul Intrucţiunii Publice, Ioan I. Nistru, primul Rector al Universităţii, întreg corpul profesoral şi studenţimea. M.S. Regele fu proclamat patron de cătră dl. Prof. C. Isopescu – Crecul, Rectorul Universităţii, care luă din acel moment numele de Universitate “Regele Carol II”; diploma de proclamare fiind semnată de Rectorul şi Membrii senatului universitar. Promaţia M.S. Regelui ca “doctor honorius causa” al celor 4 Facultăţilor fu săvârşită de catre Rectorul facultăţilor, promotor fiind I.P. C. Sa Părintele Arhimarit Clementie Popovici, profesor universitar onorific.

Vom prezenta cuvântarea domnirei sale: Rectorului Prof. Dr. C. Isopescu – Grecul:

                                                          “Sire,

Mai bine de doisprezece de ani au trecut, decând Marele şi în veci slăvitul Majestăţii Voastre Părinte, Intregitorul neamului, Regele Ferdinand I, însoţit de Mazestatea Sa Marea Regina Maria şi de Majestatea Voastră a trecut modest pragulinstitutului nostru si glorifica prin Augusta Sa prezenţă înaugurarea Universităţii româneşti. Neuiate au rămas în inimele Bucovinenilor şi ale profesorilor Universităţii zilele însufleţite ale acestei înălţătoare serbări, care a redus în colţul acesta de ţară al Moldovei de sus, Bucovina, deesvoltarea științifică și culturală în albia a naturală națională românească. Și de aceia nu-i de mirare, că ne-a sucprins un entusiasm nemărginit când ni s-a adus vestea că Majestatea Voastră, binevoind a vizita capitala Bucovinei, ne va acorda suprema grație, de a onora și Universitatea noastră cu Înalta sa prezență. Vă suntem profund recunoscători, Sire; pentru acestă înaltă dovadă de grație, aducânduvă și cu prolej din partea profesorilor și a studenților prinosul de dragoste și respectuos devotament. Fiți bine venit Sire la univesitatea noastră !!!

Maria Ta,

Împreună cu Augustul Mariei Tale Părinte și Rege na-ai făcut onoare de a veni și Măria Ta la universitatea noastră. Suntem fericiți și mândri să vedem pe fiul augustului nostru Rege în mijlocul nostru. Cu atenția încordată noi dascății români urmărim progresele Măriei Tale extraordinare în toate domeniile științei și ale îndeletnicirilor tehnice reale, încredințați fiind că în ascensiunea Maria Ta cu sărguința cunoscută vei locul între oameni cei mai luminați ai națiunei. Urăm bună venire Mariei Tale în mijlocul nostră univesrsitar, unde vei găsi totdeună respectuasă și sinceră dragoste pentru membri dinației regale.  

Ibiți studenți.

Vă salut și pe voi toată dragostea și vă  felicit că puteți trăi câteva clipe în apropierea Regale nostru, care e numit cu drept cuvând Voevodul culturei românești. Insă trebuie să vă repet și cu prilejul zilei de azi învățăturile ce ne-a povățuit fericitul în Dumnezeu Marele nostru Regele Ferdinand la înaugurarea Universității în ziua se 24 Octombrie 1920, când a zis: “Față de acest pământ locuit de neamuri deferite, Universitatea are frumoasa și înalta menire de a întruni ceea ce era separat, de a netezi asperitățile, răspândind cu aceeași căldură razele ei binefecătoare asupra tuturor. Căci ce legături pot fi mai puternice decât adăpostirea tuturor fiilor aceleași glii sub aceleași acoperemânt, fără desebire de neam și de lege, adăpându-se la acelaș isvor de știință, muncind pentru scop înalt: binele obsteșc !ˮ.

In veci să ne fie aminte nouă profesorilor și vouă studenților, de acest înțelepte cuvinte cuvinte ale Marelui nostru Rege față de toți concetățenii nostri, când aceștia împreună cu noi trăiesc ca sinceri credincioși patrioți întru servirea interesele Țării și a preaiubitului nostru Rege.

Sire,

La înaugurarea Universității noastre din Cernăuți, dar mai ales la sărbările de zece ani dela înființarea Uiniversității din Cluj s-a vorbit despre avânturile științifice – didactice în trecutul nostru și mai ales despre încercările rudimentarea de înființare a unor institute academice și cauzele care au împiedecat desvoltarea și progresarea începuturi promițătoare: Era soarta poporului nostru – a spus atunci președintele Consiliului – carea a sălășluit veacuri de a rânduri pe câmpul de bătae, ţinând piet invaziilor barbare și mai ales valului otoman, ferind civilizația occidentală de o catastrofă, dar întârziindu-și propria sa desvoltare. Și Majestatea Voastră în magistrala cuvântare din Cluj, într-o succintă, dar miezoasă şi preţioasă expunere, aţi binevoit a schiţa cu previziune clasică raporturile ștințifice – culturale ale geniior creatoare în desvolatarea poporului nostru, mai ales în teritoriile transcarpatine.

Special în ce privește Moldova și Bucovina, ne putem cu oarecare mândrie reaminti de Academia lui Alexandru cel Bun, care e dovadă unui avânt cultural neobișnuit pe vremea aceea și care putea produce rădăcini şi roade pentru o desvoltare similară occidentului. Dar şi ea a căzut pradă vecinilor noastre războaie de apărare a creștinismului și a moliei părintești, răsboaie cari au nimicit viața și avutul nostru cultural din acele secole de nesfârșite jertfe. Am avut la Putna celbra Academie teologică de sub îndrumarea Arhimandritului Vartolomei Măzăreanu, care își lărgise cercul didactic și asupra altor științe, „gramatica, retorica, geofrafia, istoria bisericească, blăgoslovia plătonească ș.a“. A vorbit la înaugurarea Universității din Cernăuți la 1920 Rectorul universității d-l profesor Nistor și de lcolile laice „înființate pela mijlocul veacului al XVIII – lea, prin purtarea de grijă a lui Grigori Vodă Ghică și a urmașilor săi în scaunul domnei“, „cu dascălii moldovenești pela orase și pela sate, așa la Suceava, la Radăuți, în ambele Câmpulunguri și în deosebi la Cernăuți“, „care dela 1766 funcținează neîntrept până în ziua de azi“. Iarăși un început cu perpectivă în viitor. Dar altfel s-au desvoltat evenimentele.

După răpirea Bucovinei se înființează la Cernăuți o școală clericală, care la 1818 e ridicată la fradul unui „institut teologic cu limba de predare latinească“.

Acest institut reprezintă stâlpul în jurul căruia se „zămislește într-un depărtat viitor Univesitătea din Cernăuți. Invățăm dela istoricii noștri care au fost luptele dela 1848 încoace pentru a lărgiinstitutul teologic într-o Universitate românească“.

La 1875 s-a creiat în sfârșit Univesitatea din Cernăuți: dar ea a fost austro-germană.

Cu drept cuvânt d-l rectorul al Universității la serbarea naționalizării Univesității din 1920 a înfierat scopurile antiromânești ale stăpânirea străine la înființare și felul revoltător de umilitor, în care a fost apsotrofat poporul băștinaș român chiar cu prelejul deschiderei acestei Universități. Scopul era de a desărcina provinciile occindentale de elemente indezirabile, dar mai presus de a înăbuși sufletele și aspirațiunile veschilor, moldoveni prin o mentalitate și cultură impusă, înstrăinând intelectualitatea românească și creând un zid chinezesc între noi și frații notri din Vechiul Regat. Mai mult, stăpânii străini voia să ne facă ianiceri împotriva iubiților noștri frați și, dacă aceasta nu s-a întâmplat o multămim sufletului curat și geniului românesc, care a planat totdeauna asupra noastră.

Iar cu privire la stăpânirea din trecut, fie-mi îngăduit să citez iarăș cuvinte pline de înțelepciune ale fericitului Mare Rege Ferdinad, când la inaugurarea Univesității noatre românești la 1920 a zis: „În această clipă care pentru Univesitatea din Cernăuți este o serbare de mare bucurie în onoarea științei și a studiului, să nu unui cuget critic ceeace a fost aici înainte de azi, șă nu îngăduit unei umbre să întunece veselia momentului. Trecutul aparține istoriei: șă înereptăm deci provirile noatre spre viitor. Totuși, și în trecut a fost în fosta Universitate un colț, de unde raze luminoase s-au răspândit“.

Un adevăr netăgăduit ! S-au răspândit raze luminoase, și ele s-au răpândit și asupra acelei pleiade de tineri români,cari însetați de știință, au asaltat porțile deschise ale Universității nou create pentru a se adăpta la toate facultățile Universității deși în limba germană, la izvoarele cunoștințelor înalte. Adineauri din cauza neajunsurile materiale, în nepuțință de a merge la Universitățile îndepărtate, această pleiadă de tineri a găsit în Bucovina lor cărțile dechise ale progreselor științifice. Calculul adversarilor străini a dat gres. Sufletul românesc nu se poate preface, și mentalitatea românească moștenită dela stămoși și alimentată la vetrele conservatoare moldovenești nu s-a putut schimba.

Dacă aroape două mii de ani de toate urgiile vremurilor n-au putut altera mentalitatea latină a poporului așezat pe teritoriul veschei Dacei Traiane, atunci nici cei 150  ani cu toate manoperele de înstrăinare n-au putu strârpi sfântul geniu latin și românesc ce a fost sădit din strămoși în se cale de ani în inimile moldovenilor din Bucovia.

Dimpotrivă ! Adunați în Cercurile lor studențești naționale, însuflețindu-se reciproc, tinerii români, înintați în cunoștințe de cultură, au devenit crtitici de cele ce se petreceau în jurul lor, și au îmbrățișat ideile naționale, care au încolțit pe acele timpuri merea în toate părțile Europei. Iar martirjul, căruia erau expuși ei și conaționalii lor din monarhia austro-ungară, le-au produs acea revoltă sufletească,  care le-a oțelit puterile pentru opropăsire națională activă, destoinică și agresivă. Pe când bunii noștri părinți, cu sincerele lor inime românești, se mărgineau la o muncă bine cuvântată de conservare a vetrelor lor românești, tinerii români înțelegeu misiunea lor națională în a revendica drepturile lor răpite asupra pământului și patrimoniului lor cultural. Căci ei deveniseră mai mulți și culți.

Din generațiile acestea au răsărit acei Bucovineni cari în momentul dat au propovăduit și realizat Unirea Bucovinei cu patria-mamă. Din ianiceri ce aveau să fie, au devenit apărătorii acelei frontiere care părea ștearsă pe veci. Acesta a fost efectul unui înalt focar de cultură, când flăcările sale n-aveau numai să lumineze, dar și să nimicească împrejurimea lor. Tocmai lumina lui arăta drumul salvării din primejdia ce o ameniță.

  Și această Universitate a devenit, după realizarea visului de unire, după realizarea visului de unire, românească. Pentru această fericită scgimbare vom fi pe veci recunoscători Marilor făuritori ai întregirii neamului, în frunte cu gloriosul Regele Ferdinad I-iul, cu Majestate Sa Regina Maria, Zilele mișcătoare ale serbărilor inagurării Universității românești din Cernăuți, sunt entuziaste dovezi ale profundei gratitudini ce Univesritatea și întreaga Bucovină o păstrează. Fie-mi iertat a fi și cu prilejul serbării de azi sincerul și respectuosul ei interpret.

Dar timpurile trec. Curgerea a 12 ani nu este un răstimp îndelungat în desvoltarea unui institut cultural. Totuș cu toată vitregia vremii putem întregistra un serios progres în înaintarea Universității. Mulțămită lărgirii prin crearea unor catedre noua mai ales la Facultatea de Științe și mulțămită zelului profesorilor bucovineni și al celor veniți din alocurea, succesele științifice și didactice, dar și numărul studenților au sporit. Dacă și în timpul recent, din cauza crizei care cuprinde țara, mijloacele pentru întreținerea învățământului și a căminurilor nu sunt sufucuente, sperăm că, în deplină colaborare cu studenții noștri, vom fi în stare să existăm până ce vremuri mai prielnice ne vor îngăduit o muncă fără grijă. Știm noi doar că nu suntem noi numai în această stare redusă, care cuprinde atât toată țara noastră, cât și lume întreagă. Iubim țara noastră cu toate bucuriile și suferințele ei. O iubim că e scumpa noastră Romania, pentru care nici o jertfă nu ne pare prea mare.

Dar e și alta ceva ce ne ridică inimele în aceste timpuri grele.

Sire, 

În momente de descurajare se întorc privirile noatre către Agusta înfățișare a Majestății Voatre și un fior de încurajare și de admirația ne cuprinde, când vedem, cum majestatea Voastră, în valurile grijelor și exigențelor zilelor de astăzi, stă neclinitită, un model întru împlinirea datoriilor regale și al încrederii în ajutorul lui Dumnezeu. Și atunci aceste nobil sentimente ni se împărtășesc și nouă, în ferma convingere că sub conducerea puternică a Majeștății Voastre calea noatră ne poate duce numai spre o strălucită izbândă.

Sire,

Stăpâniți și pătrunși de cugetul acesta am întâmplinat cu suflete ridicate sosirea la noi a Majestății Voatre, ca Universitatea să Vă supună, la sediul ei, respectuos, dorința răsărită dintr-o însuflețire unanimă a profesorilor, ca Majestatea Voatră șă ne acarde și prin Augustul său Nume suprema onoare de a fi pe veci patronul acestui Inalt Institut cultural, așezat la granița de nord a țării lui Stefan cel Mare.

Sire,

Aprobarea, ce Majestatea Voastră în prealabil, prea grațios ne-ați acordat, ne-a pătruns cu adâncă bucurie și în suflețire și cu o nemărginită recunoștință, știind că pentru eternitate Inalta Persoană și Numele Majestății Voatre vor fi legate de Universitatea noastră. Rog respectuos a îngădui ca să proced la proclamarea acestui solem act de supremă onoare, care e înscris pe pergamentul acest de uric pentru toate generațiile ce vor veni, ca un semn de neschimbată bunăvoință, cu care Majestatea Voastră ne a fericit.

Cu asentiment al Majestății Sale regelui în fața acestei solemme adunări Noi Rectorul Universității din cernăuți și proclamă, sărbătorește: De azi înainte pentru toți vecii Universitatea din Cernăuți va purta numele: „Universitatea Regle Carol al II - lea“.

Trăiască Regele !

Trăiască Înaltul nostru Patron.

Trăiască Alma Mater Carolina. 

Inaltul nostru Patron a binevoit a împlini și o dorință îndelungată și unanimă a tuturor Facultăților dele Universitatea, primind prea grațios promoțiunea sa în „doctor honoris causa“ al tuturor Facultăților Univesității noastre.

Sire,

Formele legate fiind împlinite, rog pe majestatea Voastră să binevoiți a înuvința ca Rectorul, Decanii Facultăților și venerabilul Promotor să săvârșească de promoțiuneˮ.

Constantin Isopescu-Grecul a avut și o activitate publicistică apreciată. Din anul 1890 îi întâlnim numele în publicațiile: «Patria», «Convorbiri literare», «Neamul românesc», «Vatra», «Tribuna», «Gazeta Bucovinei» ș.a. Volume: «Das Wucherstrafrechr» -  (1906), «Statutul civilizat și dreptul penal» - (1924), «Paneuropa și unificarea dreptului» - (1929), «Teoria valorii potențialului individual și încadrarea ei în doctrina economiei politice» - (1937).

Sub pseudonimul Constantin Verdi, Isopescu-Grecul a debutat, în anul 1890, în revista «Încercări literare», cu poezii lirice. La vârsta tinereții și-a cântat, cum era și firesc, dragostea: “Și braț în braț ne vom plimba / Eu mire, tu mireasă / Vom trece-n lună pe cărări / Și teiul va cerne/ În șoapte dulci și sărutări / Și drăgostiri eterneˮ.

Alte versuri vorbesc despre o revedere a tânărului Verdi cu iubita sa: “Simțiri de mult pierdute / În sân mi-au revenit,/ Mi-era a te cuprinde, / Dar rece am zâmbit. / Și-ai mers… nespus de tristă, /  Că despărțiți suntem, / De-ai ști, ah, cât de dornic / Voiam să te rechemˮ.

Un mărgăritar al poeziei românești este poezia «Dona Clara», spune Constantin Loghin în «Istoria literaturii române din Bucovina» -1775/1918, Editura Alexandru cel Bun, Cernăuți, 1996, p.261: “Cică Dona Clara are / Cei mai mândri ochi sub soare, / Cine-i vede nebunește, / Și de dor și jale moare. / Vine-un trubadur în curte-i, / Zice trist în mandolină, / Și din gură cântă doine, / Și la donă se închină. / Cine-i  palida domniță / Cu privirile pierdute ?/ Dona Clara, dona Clara,/ Cântăreții uită iuteˮ.

Lirica lui Constantin Verdi a fost influențată de creația eminesciană (scrie Mircea Grigorovița) și pentru care notăm versurile: “Și-n arcadele de temple / Vântul flori troiene-ar bate, / La altar privind la tine / Aș ședea-n singurătate. / Și din strunele duioase / Ale argintatei lire / Aș suna-n albastrul nopții / Dulci acorduri de iubireˮ.

Constantin Isopescu-Grecul s-a stins din viață la 29 martie 1938, la Cernăuți.

         Drd. Acatrini  Vladimir – Bahrinișteanul