Nordul Moldovei, care în anul 1775 a fost desprins din trupul țării pentru
a forma o regiune separată în cadrul Imperiului Austriac, regiune care, după
separare, va primi statut de provincie și se va numi Bucovina, avea școli
puține dar bine cotate în principat. Aici funcționa o școală domnească la
Siret, o școală episcopală la Rădăuți, mai multe școli mănăstirești la
Moldoviţa, Putna, Voroneţ și mai multe școli parohiale.
La sate, școala se făcea în timpul iernii, când muncile agricole erau
terminate. În lipsa preotului, învățământul îl făceau „dascălii ambulanți”
(numiți și „dascăli pe roți”), care țineau, pe rând, cursuri cu fii de boieri
sau țărani mai înstăriți în mai multe localități. În ținutul
Sucevei, tradiția învățătorilor ambulanți exista cu mult timp înainte de
anexarea provinciei de Imperiul Habsburgic. Școlarizarea dura până când
ucenicii învățau „tot ceea ce știa dascălul”,
cititul, scrisul şi socotitul. Așa ar fi fost și în satul Bahrinești, sat vechi
din Bucovina, atestat documentar într-un hrisov de danie al voievodului
Ștefan cel Mare și Sfânt al Moldovei, emis către Mănăstirea Moldovița la 31
august 1458.
Învățământul
organizat și supravegheat de stat a fost introdus în Bucovina de către noii
guvernanți austrieci. Prima lege privind introducerea învățământului de stat a
fost adoptată în timpul împărătesei Maria Tereza, în 1774, și a fost
continuată, într-o formă revizuită, în anii 1804 şi 1855.
La 13 decembrie 1811, Comisia Aulică de Studii din Viena cere guvernului
galițian să vină cu propuneri privind înființarea în Bucovina a unor școli
triviale, iar la 10 aprilie 1813 guvernul de la Viena transmite guvernului de
la Lemberg proiectul de dezvoltare a învățământului primar în Bucovina.
Proiectul prevede înființarea a 17 școli primare, printre care și școlile din
Camenca (cu satul Cerepcăuţi) și Volcineţ (cu satul Bahrinești). La acea dată,
aceste localități aveau 815 copii de vârstă școlară. Din păcate, proiectul nu a
fost implementat decât parțial.
Abia în anul
1869, odată cu adoptarea noii Legi a învățământului din Imperiu, se vor
deschide în Bucovina zeci de școli noi. În mediul rural și urban vor apărea,
una după alta, școli primare cu predare în limba maternă, iar în principalele
localități urbane – școli secundare.
La Bahrinești, s-a
construit, în
1883, o școală cu o clasă.
Deschiderea a avut loc la 20
septembrie 1884. Limba de instruire era româna. Pe timpul acela vornic
(primar) în satul Bahrinești era Mihai Isopescul, strămoșul autorului acestor rânduri.
Din anuarele bisericești din acea perioadă aflăm numele învățătorilor: Emilian
Antonowiez (1887), Ilie Prelipcean (1888), Iftimiu Prelipcean (1889).
Planurile pentru construirea școlilor din satele ai Bucovinei după numărul de populație din 1820.
În 1894, conform datelor statistice, satul avea 114 copii – 58 de băieți
și 56 de fete – toți români ortodocși. Școala era frecventată de un număr de 78
elevi: 44 de băieți și de 34 fete. Funcția de director era
deținută de învățătorul Alexandru Dunic, născut la 2 august 1858 în
Milişeuţi. Învățător de religie și inspector școlar local era Ştefan Seleski,
iar preo, Ismail Seretian.
Din raportul
lui Alexandru Dunic de la 9 aprilie 1899 aflăm că în anul de învățământ 1896/97
în sat existau 130 de copii de vârstă școlară, dintre care 117 îmblau la școală
(106 români, 6 poloni, 3 nemți și 2 ruteni). În anul de învățământ 1897/98 în
sat erau deja 154 de copii de vârstă școlară, dintre care 133 copii umblau la
școala. Iar în anul de învățământ 1898/99 satul avea 173 de copii de vârstă
școlară, dintre care doar 141 copii umblau la școală.
FOTO: 2000
Un rol
important în dezvoltarea învățământului în Bucovina i-a revenit lui Constantin
Mandicevschi, originar din Bahrineşti. Ca să ne dăm seama de înaltul
profesionalism al acestui fiu al Bahrineștilor, vom da următorul exemplu. În
anul 1901, prin rezoluție împărătească, au fost numiți membri în Consiliul
Școlar Provincial, organ superior de control școlar, următoarele persoane:
neamțul Eduard Reiss, doctor în filozofie, consilier gubernial, românul
Constantin Mandicevschi, director al Şcolii reale superioare ortodoxe din
Cernăuți, și ucraineanul Stefan Smal-Stocki, doctor în filologie, profesor la
Universitatea germană din Cernăuți.
Conform
Protocolului visitaţiei canonice protopresviteriale din 25 aprilie 1904, pct. 4,
în satul Bahrinești locuiau 191 de familii, cu 1215 persoane, dintre care 117
băieți și 89 fete erau de vârsta școlară. Conform aceluiași protocol, pct. 5,
subintitulat În prevința scolei popolare, școala era frecventată de
82 elevi și 60 de eleve. În 1907,
școala a fost reconstruită, adăugându-se spații pentru încă 4 clase. Potrivit
datelor statistice din 1913, la Bahrineşti funcționa o școală română cu 5
clase, unde învățau 231 de elevi, din care 19 de
religie romano-catolică și 212 de religie ortodoxă. După
naționalitate, 212 erau români, 17 poloni, 2 germani. Director era Anton
Petricean.
În perioada Primului Război Mondial (1914-1918) școala a funcționat cu
intermitențe, iar după Unirea Bucovinei cu România și-a reluat
funcționarea în regim normal sub același director.
Primul document
depistat în fondurile Arhivei de Stat a Regiunii Cernăuți, care se referă la
problema introducerii limbii polone ca obiect de studiu la școala din
Bahrinești, datează din 30 septembrie 1913 și este de fapt „izvodul copiilor
obligatori și celor frequentați cu limbă de converzație polonă de la școala din
loc” (Arhiva de Stat a Regiunii Cernăuți, fond F-213, inv. 1, dosar 87, fila
10.). Profesorul Anton Petricean în adresarea sa către Consiliul școlar al
Țării trimite și o statistică pentru ultimii ani școlari în care sunt
evidențiați copii vorbitori de limba polonă: „1908/1909 – 20 băieți și 17
ferte, 1909/1910 – 21 băieți și 17 fete,
1910/1911 – 18 băieți și 17 fete,
1911/1912 – 24 băieți și 20 fete, 1912/1913 – 17 băieți și 17 fete. Total: 100 băieți și 88 fete” (fila 11).
A doua oară
această problemă va fi ridicată în 1919 de același Anton Petricean. Documentul
fiind foarte sugestiv îl vom reproduce integral:
„Dirigința școalei primare din Bahrinești la
20 Martie 1919
Nr. 39
Referitor: Întroducerea limbei
polone ca obiect de studiu la școala din loc.
Ad nr. 321 din 10 Martie 1919.
Cătră
Consiliul școlar districtual în
Siret
Vă raportez respectuos cumcă
chestia despre întroducerea limbei polone ca obiect de studiu la școala din
loc. nu ie actuală și cumcă până-n prezent nu s-a întrodus limba polonă din
cauză că numărul copiilor poloni nu ie suficient.
Anton Petricean, diriginte” (fila 8.)
La rândul său,
Consiliul școlar districtual în Siret trimite o adresa la Consiliul școlar al
Țării din Cernăuți în care se precizează același lucru: „Se reînapoiază cu raportul că chestia nu mai e actuală, lipsind numărul
necesar de elevi cu limba maternă polonă ca obiect de studiu la școala din
Băhrinești” (fila 9).
Astfel a luat
sfârșit această încercare de a crea pentru copiii polonezilor din localitate o
condiție mai favorabilă în studierea limbii materne, ceea ce, de fapt, a grăbit
contopirea lor cu românii autohtoni de aici sau a grăbit plecarea lor
definitivă din această frumoasă localitate bucovineană.
A fost scurt
timp ca profesor la Bahrinesti domnul Vasile Balintescu (8.X.1868, Șcheia,
Suceava – 21.III.1938, București). Despre care multe informații încă nu cunoaștem,
dar suntem la faza de documentare. Știm că a a fost învățător și
publicist.
Vasile
Balintescu urmează Gimnaziul la Suceava și Școala Normală din Cernăuți (1893).
Învățător la Bahrinești, Baineț și Șcheia (și director școlar). A publicat
articole în revista Școala din Cernăuți (1907-1908). A scris
trei broșuri cu povestiri pentru copii (Istorie pentru copii). A avut o
activitate deosebită în domeniul învățământului. Lucrări: Istorie pentru
copii: broșurile I-II, Cernăuți, 1908, 92 p.; Broșura III,
Suceava, Societatea Școala Română, 1914, 84 p.
Este
interesant să aflăm diverse informații despre activitatea membrilor
Cercului Cultural „Ioan Gh. Sbiera”, ai învățătorilor școlilor din satele
de pe malul drept al râului Siret, teritoriu al Plasei Siret, numit Zona
Baineţ, datorită poziției centrale a acestui sat.
Cercul a fost
înfiinţat în martie 1925 de un grup de 34 de învățători români și de
alte etnii care lucrau în școlile din această parte a Plasei Siret. Sediul
cercului a fost stabilit în satul Baineţ, dar activitățile se desfășurau,
rând pe rând, în toate satele din zonă. Președinte al cercului a fost ales
directorul școlii din Baineţ, învățătorul gr. I Dionisie Cijevschi,
vicepreşedinte înv. gr. I Terapont Samuşco, de la școala din Cerepcăuţi,
iar secretar, înv. gr. I Aspasia Smuc din Baineţ.
Din acest cerc
făceau parte învățătorii din școlile din satele Baineţ (6 învăţători),
Bahrineşti (6), Cerepcăuţi (5), Climăuţi (3), Fântâna Albă (2), Muşeniţa (2),
Vicşani (2), Volcineţul Vechi (7) şi Volcineţul Nou (1). În viziunea
ministerului de resort, cercurile culturale au fost create cu scopul de a
răspândi cultura românească și de a cultiva limba română în rândul
locuitorilor țării recent reîntregite şi aveau un profund caracter
patriotic, deoarece activitățile lor se adresau atât elevilor, cât şi
adulților români şi de alte etnii. Activitățile din cadrul
acestor cercuri se desfășurau de regulă duminica şi de sărbători şi aveau
două componente: una didactică (lecţii deschise, referate, comunicări etc.) şi
o alta obștească (conferințe, simpozioane, serbări etc.), care se
desfăşurau în şcoli, în casele naţionale sau în curtea bisericii (când timpul
permitea). Dintre titlurile lecțiilor deschise ținute în cadrul
cercului amintim: „Mihai Eminescu – poetul nostru național”, „Teatrul școlar”,
„Vasile Alecsandri şi opera sa”, „Bucovina – provincia noastră natală”,
„Suprafață piramidei”, „Mircea cel Mare”, „Duşmanii şi prietenii livezilor
şi pădurilor”, „Bună-cuviință”, „Igiena personală” etc. Referatele pedagogice
prezentate la aceste activități au avut următoarele titluri: „Mişcarea
pedagogică şi culturală din România”, „Noua lege școlară”, „Creşterea copilului
în epoca noastră”, „Şcoala izvor al ştiinţei, moralei şi al patriotismului”, „Părerile
ţăranilor asupra şcolii” etc. Cercul a funcționat pană în
anul 1938.
Conform Anuarului
învățământului primar din regiunea XIV Cernăuți, pe anul 1929, întocmit de inspectorul-șef
Emilian Săhleanu, în satul Bahrineşti exista o școală de stat construită în
1883 și deschisă la 20 septembrie. Din Anuar aflăm că școala
era de șapte clase și avea două săli pentru uz general și patru săli de clasă.
Ea nu dispunea de atelier și nici de grădiniță. Potrivit datelor recensământului,
în sat existau 113 băieți și 129 fete;
99 băieți, și 118 fete erau catalogați ca elevi. În realitate,
la școală umblau 92 de băieți și 104 fete.
Învățători la școala
din Bahrinești erau: Anton Petricean (cu o vechime de 35 de ani în învățământ),
Ion și Domnica Cijevschi (ambii învățători de „gradul I”, cu o vechime de
20 de ani), Silvea Piţul (detașată de la școala din Climăuți, cu o vechime de 8
ani în învățământ). Directorul Anton Petricean a cumulat într-un timp și
funcția de inspector școlar. Din același Anuar mai aflăm că
învățătorii erau obligați să susțină următoarele examene: de capacitate (pentru
diploma de Școală Normală), de definitivat (conform uzanțelor bucovinene) și de
înaintare (promovare) în sistemul educațional.
Conform
Recensământului din anul 1930 (29.12.1930, volumul I și X), în sat locuiau
572 bărbați dintre care 382 (66 %) știau carte, și 645 femei, dintre carte doar
373 (56 %) știau să scrie și să citească. Studii extrașcolare aveau 42 de
persoane, studii primare – 640 de persoane, studii speciale – 15 persoane,
studii profesionale – 7 persoane și doar o singură persoană avea studii
universitare. Satul avea 206 copii de vârsta școlară - 89 de băieți și 117 de
fete. Dintre toți aceștia, 43 nu frecventau școala.
În perioada
românească, diriginți (directori) ai școlii din Bahrinești au fost învățătorii
Anton Petricean (din timpul Austriei până în 1931), Ion Cijevschi (1931-1937)
și Ion Crâșmaru (1937-1940).
Despre Ion
Cijevschi știm că s-a născut la 14 iunie 1885, a absolvit Institutul
pedagogic din Cernăuți în 1908. Din gazeta Foaia Poporului aflăm
că în 1911 dl. Ioan Cijevschi e numit învățător definitiv la Bahrinești. Mai
știm că, în perioada interbelică, el a fost membru al Societății
pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina. Despre Ion Crâșmaru nu
avem date biografice, dar știm că, în perioada directoratului său, la școală
s-au făcut reparații capitale, s-a cumpărat material didactic pentru programa
de științe ale naturii și pentru programa de fizică. Membru al Societății
pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina în perioada interbelică. În anii
1931-37 a fost directorul la școala din Bahrinești.
În Anuarul învățământului primar din regiunea
XIV Cernăuți pe anul 1929, întocmit de inspectorul-șef Emilian Săhleanu,
găsim că în satul Bahrinești erau următorii învățători: Cijevschi Ion și
Domnica, care aveau titlul „gradul I”, 20 de ani serviciu. Altă învățătoare era
Piţul Silvea, care avea 8 ani de serviciu și era detașată la scoala din
Băhrinești de la Climăuți. Din acest Anuar
aflăm că învățătorii, ca să devină specialiști, trebuiau să admită: examenul
de capacitate (maturitate, diploma de școală normală), examenul definitivat (capacitate
după legile bucovinene), examenul de înaintare.
În anul de
învățământ 1940/1941, sistemul de educație a fost reorganizat după modelul
sovietic. Școala din Bahrinești a avut în această perioadă 150 elevi. Școala
avea 2 învățători, ambii evrei. Unul dintre ei, Iosif Șlaim, era diriginte în
clasa a 4-a. Lângă școală, se afla pichetul de grăniceri, stabilit în casa
parohială, rămasă fără preot. Cu ajutorul pichetului a fost amenajat terenul
sportiv.
În anii
războiului director a fost Doamna Moraru. Nu cunoaștem amănunte despre anii de
învățământ 1941-1944. Se știe, însă, că
din cauza războiului în aceeași sală de clasă învățau laolaltă elevi din 2-3
clase. Fiecare elev avea carnet școlar unde la sfârșitul fiecărui semestru se
introduceau notele la religie, citire, gramatică, istorie, geografie, științele
naturii, matematică, anatomie, caligrafie, desen, muzică, educație fizică și
muncă tehnică. Separat se puneau note pentru conduita școlară și pentru
frecvență.
După 1944,
învățământul general devine obligatoriu. În sat se face evidența copiilor de
vârstă școlară, după care aceștia sunt repartizați pe clase, dându-li-se
manuale și caiete.
Anul școlar
1944/45 a fost mai special. Elevi de diferită vârstă învățau împreună. Pentru
ei totul era nou: cărțile, alfabetul. Nouă era și ideologia. Manuale erau
puține. Se simțea acut lipsa de cadre didactice.
În perioada
sovietică, școala a căpătat alt statut. Limba de educație a fost declarată
limba „moldovenească”. În realitate, aceasta era aceeași limbă română, numai că
avea alfabet chirilic.
Prima
directoare în anii de după război a fost Elena Smuc (09/1944- 08/1947). În
această perioadă, au funcționat învățătorii Toma Isopescu și Nicolae Topală.
O bună perioadă
de timp școala a funcționat ca pe vremurile vechi, cu șapte clase. Apoi a
trecut la opt clase, numindu-se școală medie incompletă. Într-un timp a avut
statut de școală politehnică. În 1976 de pe băncile școlii pleacă prima generație
de absolvenți a școlii medii de zece clase. De atunci, satul Bahrinești are
școală medie de cultură generală.
În perioada
postbelică în școală au funcționat peste 150 de cadre didactice. Dacă am aduna
laolaltă vechimea lor de cadru didactic la școala din Bahrinești am obține o
sumă fabuloasă: peste o mie de ani.
Printre
absolvenții școlii sunt nume cunoscute: Mihai Prepeliţă, poet, prozator,
dramaturg, pictor; Mihai Patraş, profesor, doctor în economie; Eugen Patraș,
doctor în drept; Eugen Lati, romancier, scenarist, traducător; Ioan
Broască, narcolog, membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Medicale Românești
din Cernăuți „Isidor Bodea”; Ştefan Broască, istoric, critic literar,
vice-preşedintele Societăţii „Aron Pumnul” ș.a.
În centru : Isopescu Mihai
În perioada
1960-1991 a fost construită aripa nouă a clădirii centrale a școlii, o
ospătărie, o sală sportivă, un atelier școlar. Din 1990 a fost
construit o clădire pentru clasele mici. În anii 2003-2005 şcoala a participat
la un proiect internațional sub egida Fondului Ucrainean de Investiții Sociale.
Cu banii primiți de la Banca Mondială a fost reconstruită clădirea școlii.
Școala din Bahrinești a mai avut de câștigat și din așa-numitele „investiții
verzi” din anii 2011-2012, urmare
a Protocolului de la
Kyoto. În anul 2016, în curtea școlii a fost săpată o fântână nouă,
a fost înnoit sistemul de termoficare.
Un eveniment important
în istoria Bucovinei și al satului Bahrinești a fost participarea la hramul
satului pe data de 30 mai 1999 a Regelui Mihai al României împreună cu
familia sa. El a luat parte la sfințirea bisericii din satul Băhrinești, fiind invitat
de săteni. A fost prima vizită a regelui în nordul Bucovinei (ca simplu
cetățean) după 1944.
De menționat că
primul director sovietic al școlii a fost Elena Smuc (09/1944- 08/1947). În
perioada directoratului ei au lucrat învățătorii Toma Isopescu și Nicolae
Topală. Elena Smuc a fost înlocuită de Mihail Reihter (1947-1951), căruia i-a
luat locul, pentru un an, Mihail Gnip (1951-1952), după care au venit la
conducere, fiecare pentru un singur an școlar, Orisea Broască (1952-1953) și
Denis Gorbatiuc (1953-1954). Acestora le-au urmat la conducere Petru Rubaneț
(1954-1959), Mircea Broască (1959-1973, 1975-1979, 1987-1990) și Mihai Acatrini
din 1990.
Din anul 2017
la școală funcționează muzeul istorico-etnografic, cu o sală a istoriei
familiei Mandicevschi. Directorul Mihai Acatrini, captivat de istoria
satului, a pus bazele muzeului. Pe data de 10 iunie 2019, la Kiev a avut
loc o expoziție dedicată Familiei Mandicevschi în istoria Bucovinei.
Evenimentul s-a desfășurat la Institutul de Educație pedagogică și Educație
pentru Adulți al Academiei Naționale de Științe Pedagogice din Ucraina „Ivan
Ziaziun”.
La finele lunii
martie 2019, Școala din Bahrinești a participat la concursul „Cel mai bun website
al instituțiilor de învățământ din Ucraina”, care a avut loc la Kiev. Au
participat 1500 de școli din toată țara. Școala din Bahrinești a luat locul
trei pe țară la categoria „Website-urile
școlilor rurale”.
Școala din Bahrinești este unica instituție de învățământ cu predare
în limba română care a participat la acest concurs național. La ceremonia de
decernare a premiilor directorului instituției i-a
fost înmânată o diplomă de merit. La ora actuală, în școală
învață 165 de elevi, instruiți de 27 cadre didactice (85 % cu studii
superioare). Școala este amenajată cu mobilier nou, cu materiale didactice, are
un cabinet de calculatoare moderne, un atelier pentru activități practice. La
școală se organizează seminare pedagogice, aici își fac practica studenți de la
Facultatea de Istorie a Universității Naţionale „Iuri Fedkovici” din Cernăuţi.
Elevii şi profesorii participă la diferite concursuri, unde ocupă locuri fruntașe
în clasament raional sau regional. Conform rezultatelor din ultimii ani, școala
se află în topul primelor 10 instituții de învățământ mediu general din raionul
Hliboca.
Procesul de
învățământ se desfășoară conform modelului clasic de școală cu educație în limba
română. Începând cu 1 septembrie 2018, predarea materiilor în clasa I se face
după programa nouă.
În 2019 a fost
sărbătorită împlinirea a 135 de ani de la fondarea școlii. Au participat elevi,
colectivul pedagogic, parohul bisericii din localitate, invitați din România și
Republica Moldova, dar și foști absolvenți și profesori ai acestei instituții
de învățământ. La 20 septembrie 2019 directorul școlii Mihai Acatrini a
întâlnit oaspeții dragi: consulul general al României la Cernăuţi,
Irina-Loredana Stănculescu, diplomatul Teofil Rendiuc, Eugen Pătraş, vice-președintele
Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, Elena Pilihaci, preşedintele
Asociaţiei Cadrelor Didactice de Etnie Română din regiunea Cernăuţi, Vasile Rauţ,
preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina, rapsodul Marcel Grijincu
din Horodnicul de Sus, județul Suceava, jurnalistul Sergiu Barbuţa, profesorul Eduard
Ogranovici, jurnaliștii Maria Toaca și Vasile Carlaşciuc ș.a. Din partea
autorităţilor raionului Hliboca au participat preşedintele Consiliului Raional
Petro Panciuk, adjuncta şefului învăţământului Inna Ţurcan, reprezentantul
puterii executive Vitali Kolomyeţ.
Directorul
Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” din Bacău, prof. Călin Boambă și
directorul şcolii gimnaziale din Negrileşti, judeţul Galaţi, prof. Daniel Mihociu,
au încheiat două parteneriate, în baza proiectelor educaţionale pentru
afirmarea limbii române. Directorul Liceului tehnologic „Ştefan cel Mare” din Cajvana,
județul Suceava, prof. Nicolae Robu, și-a exprimat dorința de a semna un acord
similar. Elevii școlii, îmbrăcați în costume naționale românești, îndrumaţi de
Elena Adruhovici, director-adjunct, și de profesorul de muzică,Veceslav Codiţă,
au bucurat oaspeţii cu un minunat concert. Mai întâi au interpretat capodopera
„Cântă cucu-n Bucovina”, scris de compozitorul Constantin Mandicevschi. Au
urmat alte creații muzicale și, în premieră, imnul școlii. Directorul școlii,
Mihai Acatrini, a abordat în fața reprezentanților autorităților raionale necesitatea
acordării școlii din Bahrinești a numelui renumitului pedagog Constantin
Mandicevschi.
SUMMARY
In 1883, in
Bahrineşti, a school with just one class was built. The opening took place on
the 20th of September 1884. The teaching language was Romanian. During that
time the vornic (mayor) of the village of Bahrineşti was Mihai Isopescul. From
the church directories of that period, we learn the names of the teachers:
Emilian Antonowiez (1887), Ilie Prelipcean (1888), Iftimiu Prelipcean (1889).
An important
role in the development of education in Bucovina had returned to Constantin
Mandicevschi, originating from Bahrineşti. To realize the high professionalism
of the above son of Bahrineşti , we will bring the following example: in the year of 1901, by the Royal Decree, members of the Provincial School Council, Upper School Inspection Body were appointed,
among them the following persons: the German
Eduard Reiss, PhD in philosophy, the province advisor, the Romanian
Constantin Mandicevschi, Director of the
Real Superior Orthodox school in Chernivtsi,
and the Ukrainian Stefan
Smal-Stocki, PhD in philology, Professor at the German University of
Chernivtsi.
An important
event in the history of Bukovina and the village of Bahrineşti took place on
May 30, 1999, during the anniversary of the village, when King Mihai of Romania
with his family was invited by the villagers for the sanctification of the
church in Bahrineşti. It was the first visit of the King to the North of
Bukovina (as a mere citizen) after 1944.
At the present time, the school has 165 pupils, trained by 27 teachers.
According to the results during the recent years, the school has positioned
itself in the top 10 performing schools in Hliboca district. The educational
process has been conducted according to the classical school model with Romanian
as teaching language. From September 1, 2018, the teaching of the material for
the 1st grade has been executed after the new curriculum.
Directorul Școli Acatrini Mihai
Vladimir Acatrini s-a născut în 1988 în satul Bahrineşti, regiunea Cernăuți. A absolvit
Facultatea de Istorie a Universității din Cernăuți. În prezent este bibliotecar la Biblioteca
Universității din Cernăuți, Secția de Cultură şi Educație. Colaborează cu biblioteca de
carte românească din Cernăuți „Glasul Bucovinei”. Președinte al Societății Bibliotecarilor
Bucovineni (Cernăuți). Doctorand la Academia Națională de Științe Pedagogice din Kiev.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereSincere felicitări colectivului pedagogic al Şcolii. Mulţumim pentru istoria atât de bogată. Mă mândresc că am stat şi eu în băncile numitei şcoli. Vivat, dle Director, onoraţi pedagogi!
RăspundețiȘtergereToată recunoștința pentru munca depusă zi de zi!
RăspundețiȘtergere