Clădirea bibliotecii Universității „Carol II” din Cernăuți, în șantier, 1938
Când lua ființă acum 150 de
ani în urmă Universitatea
din Cernăuăi, biblioteca ei deja
exista. Istoria fondării sale începe
cu ceva timp înainte de primele
semnale ale Dietei Țării Bucovinei trimise către împărat și guvernul imperial că provincia ar avea
nevoie și de o universitate. Acest
prim semnal Dieta l-a dat în 1862,
când căpitan al țării era neobositul
cărturar și istoric Eudoxiu Hurmuzachi, pe când prima cerere privind
„crearea unei Biblioteci naționale
în limba română” a fost trimisă către Ministerul Instrucției din Viena
în anul 1848 de către von Umlauff, președinte al Tribunalului și
director al studiilor filozofice de
la Gimnaziul german, filoromân
convins. Făcută la îndemnul refugiaților moldoveni stabiliți la Cernăuți, cererea reflecta eforturile convergente ale autorităților, boierimii și
intelectualității române din epocă.
Boierul român, Mihai Zotta,
protomedic al Moldovei –
inițiatorul Bibliotecii Țării
și primul ei donator de carte.
Un nou demers, de această dată administrativ, a fost inițiat de baronul Adalbert Henniger,
guvernator al Bucovinei între 1849–1853. La
26 august 1850, acesta transmitea o notă circulară (No. 16019) către autoritățile locale și
comunele bucovinene, solicitând contribuții
financiare pentru înființarea unei biblioteci publice pe lângă Gimnaziul Superior de Stat din
Cernăuți. Suma necesară: 1000 florini. Rezultatul? Doar 22 florini colectați – un semnal clar
al lipsei de interes din partea comunităților rurale față de o instituție percepută
ca elitistă.
Sprijinul boierimii
și al cărturarilor români.
Conștient de potențialul boierimii moldovenești, baronul
Henniger a inițiat tratative cu
familia Hurmuzachi, influentă și
dedicată cauzei culturale. În acea
perioadă, doar boierii și cărturarii de seamă dețineau biblioteci
particulare, moștenite sau formate în funcție de studiile și gusturile personale. Ei înțelegeau
valoarea unei biblioteci publice
și investeau sume considerabile
în colecții proprii, insuficiente
însă pentru nevoile comunității.
După o serie de eșecuri oficiale, ideea a fost preluată de un grup de cărturari români, în frunte cu venerabilul Eudoxiu
Hurmuzachi. Protomedicul Moldovei, Mihai
Zotta, supranumit și moșierul din Ocna1
, a organizat o colectă care a strâns rapid suma de 1
000 florini – „întâia temelie” a viitoarei biblioteci. Printre donatorii de seamă: baronul Ioan
Musteață, cavalerii Iacob și Enric de Miculi,
baronii Nicolai și Otto Petrino, contele Luis
Logothetti, dr. Cristof de Petrovici, Iordachi
Vasilco și Alexandru de Costin.
Constituirea comitetului
și lansarea apelului public.
La 4 mai 1851 s-a constituit comitetul provizoriu și s-a lansat apelul public „Prochemari
spre daruri pentru biblioteca țării Bucovina”,
sub supravegherea Comitetului Țării. Din comitet făceau parte: guvernatorul Henniger, istoricul și omul politic Eudoxiu Hurmuzachi,
profesorii Constantin Popovici și Adolf Ficker,
boierii Mustață, Petrino și alții.
La 17 iunie 1851 începe achiziționarea
de cărți și colectarea de fonduri. Domnitorul
Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, donează
50 galbeni. Celebrul pianist Carol de Mikuli,
mentorul lui Ciprian Porumbescu, oferă 1030
florini, cu condiția ca fondurile să fie folosite
pentru achiziția de opere de istorie și economie națională. Trupa teatrului orășenesc organizează o reprezentație de gală în sprijinul
bibliotecii.
Printre marii ctitori se numără și Mihalache Sturza (2 000 galbeni) și Alexandru
Sturza Beldiman (1 000 galbeni). Fondul de
carte s-a îmbogățit și prin donații de la autori
și personalități: Constantin Hurmuzachi (202
volume), Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Sion, Aron Pumnul, Gheorghe Asachi, Franz Miklosich, Alfred von
Arneth, Alexandru Vasilco ș.a.
Frații Scarlat și Constantin Vârnav au oferit
clădirea de pe strada Domnească (actualmente
str. O. Kobyleanskaya 41) pentru adăpostirea
bibliotecii. Aceasta a fost deschisă publicului
la 10 noiembrie 1852, cu un fond de 471 volume, destinată întregii Bucovine „pentru a
deștepta și încuraja interesele pentru o cultură
mai superioară”.
Întâiul catalog al cărților din Biblioteca Țării, alcătuit și
scris de mâna lui Aron Pumnul în limba română.
Aron Pumnul
și memoria scrisă a Bibliotecii Țării
După deschiderea oficială, biblioteca a
fost condusă de personalități marcante: Eusebie Popovici, Alecu Hurmuzachi, Iacob
Vorobchievici, Aron Pumnul, Ernst Rudolf
Neubauer și Ion G. Sbiera.
An de an, fondul bibliotecii a crescut prin
donații și achiziții. În 1875, odată cu înființarea Universității din Cernăuți, biblioteca a trecut
în subordinea acesteia, având deja 31.306 volume.
Astăzi, în depozitele Bibliotecii Universitare se păstrează un fond documentar de arhivă deosebit de valoros. Printre acestea se află
un manuscris excepțional, scris de mâna lui
Aron Pumnul: „Cunsemnăciunariul cărților
românești den Biblioteca provințială den
Cernăuți pe annii 1851–1857”. De fapt, inventarul acoperă doar anii 1851–1853, deși
titlul menționează și perioada 1854–1857.
Documentul este format din șase foi scrise
pe ambele părți, plus o foaie de titlu, toate legate într-un tartaj din carton. Textul este scris
cu litere chirilice, de mâna lui Pumnul. Fiecare
pagină conține: titlul inventarului, numărul de
ordine, numărul general de înregistrare, autorul, titlul cărții, numărul de volume și exemplare, prețul sau numele donatorului (pentru
anii 1851–1852).
În perioada interbelică, a fost adăugată o
foaie cu titlul reluat în caractere latine, însoțit
de mențiunea „E manuscris al lui Aron Pumnul”, probabil scrisă de Eugen I. Păunel.
Conținutul inventarului:
autori, titluri, donații.
Inventarul cuprinde 134 titluri:1851: 24 titluri; 1852: 19 titluri; 1853: 91 titluri.
Printre cele mai valoroase: Șt. Tarnoviețchi,
Catehismul cristianesc (1849) și Catehizis
mic (1804) – donate de Rusanda Zota; Arhimandritul Bendevschi – donator al Cartei de
pravile asupra faptelor rele (1807) și Cartea
legilor pravilelor de obște (1812).
Cele mai numeroase titluri provin din Iași,
de la instituții precum „Institutul Albinei”,
„Cantora foaei sătești”, „Tipografia Mitropoliei” sau „Buciumul român”. Printre autori: Antioh Cantemir – Satire, traduse de A. Donici
și C. Negruți (1844); Vasile Alecsandri – Balade, partea I (1852, donată de autor), Creditorii (1845), Nuntă țărăneascăscă (1848);
Gheorghe Asachi – Fabule (1844), Elemente de matematică (1837), Pedagogul (1839,
traducere după August von Kotzebue), Mirtil
și Hloe (1840); Gheorghe Sion – Ceasurile
de mulțămire (1844), Ahil (1843, traducere după Athanasie Christopoulos), Moartea lui
Socrate (1847, traducere după Alphonse de
Lamartine); Dimitrie Cantemir – Hronicul Romano-Moldo-Vlahilor (1835–1836, introdus
în inventar ca Cronicul Moldo-Vlahilor), Descrierea Moldovei (1851); Andrei Mureșanu –
traducerea lucrării lui Chr. F. Salzman și Karl
Han: Icoana creșterii rele cu mijloace de a o
face și mai rea (Brașov, 1848), o operă populară pentru educația copiilor în epocă.
Valoare documentară și apel la publicare
Acest manuscris, scris de una dintre cele
mai importante figuri ale culturii române, este
o mărturie a efortului de conservare și organizare a patrimoniului bibliotecii cernăuțene. El
oferă o imagine clară asupra cărților românești
achiziționate și păstrate în primele decenii de
existență ale instituției.
Având în vedere că la Arhiva de Stat a Regiunii Cernăuți se păstrează o copie completă
a documentului, inclusiv cu titlurile din anii
1854 - 1857, considerăm că publicarea integrală a acestui inventar ar fi nu doar binevenită,
ci necesară – atât pentru valoarea sa științifică
și culturală, cât și pentru posibilitatea de a verifica câte dintre aceste cărți se mai regăsesc
astăzi în fondul Bibliotecii Universității din
Cernăuți.
Comentarii
Trimiteți un comentariu