Biblioteca Universităţii din Cernăuţi este unul dintre cele mai importante centre de cultură şi ştiinţă, inclusiv de cultură şi ştiinţă românească, în spaţiul nord-bucovinean. Istoria fondării acestei biblioteci prezintă interes atât prin vechimea ei, cât şi prin modul cum a luat fiinţă. Încă în 1848, sub influenţa revoluţionarilor din Moldova aflaţi în refugiu la Cernăuţi, cunoscutul filoromân cavalerul Umlauff, preşedintele Tribunalului din Cernăuţi şi directorul studiilor filozofice la Gimnaziul German din capitala Bucovinei, într-un raport adresat Ministerului Instrucţiunii din Viena cerea „crearea unei Biblioteci naţionale în limba română.
Între anii 1849 – 1853, baronul Adalbert Henniger, guvernatorul Bucovinei, care a jucat un rol important în dezvoltarea culturii şi învăţământului din Bucovina, a întreprins o încercare nereuşită de a înfiinţa la Cernăuţi o bibliotecă publică. La 26 august 1850, Adalbert Henniger adresase o circulară cu Nr. 160191 către toate autorităţile de stat şi comunele din Bucovina, invitându-le să contribuie cu sume de bani pentru înfiinţarea unei biblioteci publice în Bucovina la Gimnaziul Superior de Stat din Cernăuţi. Pentru deschiderea şi funcţionarea bibliotecii era necesară suma de 1000 de florini. Acest apel, însă, n-a avut succesul dorit. S-a colectat doar o sumă neînsemnată de 22 de fl., monedă convenţională, care a fost transmisă corpului profesoral de la liceu.
Acest rezultat a demonstrat că populaţia de la ţară nu avea mare simpatie şi interes pentru înfiinţarea, respectiv, completarea unei biblioteci la Liceul German din Cernăuţi. Adalbert Henniger intrase, totodată, în tratative şi cu boierimea ţării, care era pe atunci preponderent moldovenească şi se afla sub influenţa covârşitoare a familiei Hurmuzaki, de la care se aştepta la un sprijin mai substanţial. Intelectualii din Bucovina erau lipsiţi de mijloace pentru a-şi procura cărţi, iar colecţiile (bibliotecile personale) moştenite sau procurate ocazional, corespunzând studiilor posesorului, se găseau doar la cei mai de seamă cărturari. Mai târziu, după refuzul categoric al autorităţilor de stat de a sprijini această iniţiativă, ideea a fost preluată de un grup de cărturari români autohtoni, adunaţi în jurul bătrânului Eudoxiu Hurmuzaki, dintre care îl amintim pe protomedicul Moldovei Mihai Zotta, moşierul din Ocna, care organizează o colectă de bani între moşierii bucovineni. În scurt timp s-a adunat suma necesară de 1000 de fl., care a pus „întâia temelie” pentru înfiinţarea bibliotecii, ceea ce i-a încurajat şi i-a îndemnat şi pe alţii să contribuie la această acţiune nobilă. Printre donatorii de valoare menţionăm: baronul Ion Musteaţă, cavalerul Iacob de Mikuli şi Enrik de Mikuli, baronii Nicolai şi Otto Petrino, contele Luis Logotheti, doctorul Cristof de Petrovici, moşierul Iordachi Vasilco şi cavalerul Alexandru de Costin.
La 4 mai 1851 are loc constituirea comitetului organizatoric şi se lansează „Prochemarea spre donaţie pentru Biblioteca Ţării Bucovinei”, care urma să fie administrată sub controlul Comitetului Ţării. În acest scop s-a constituit un comitet provizoriu, din care făceau parte guvernatorul Adalbert Henniger, Eudoxiu Hurmuzaki, profesorii Constantin Popovici şi Adolf Ficker, descendent din vestiţii cronicari Miron şi Nicolae Costin, boierii Ion Mustaţă, Nicolai şi Otto Petrino ş.a. La 17 iunie 1851 a început munca de achiziţionare a cărţilor şi a ofertelor băneşti. Domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a contribuit cu 50 de galbeni, trimişi prin miniştrii săi veniţi la Cernăuţi ca să-l salute pe împăratul Franz Joseph în timpul vizitei lui în capitala Bucovinei la 21 – 27 octombrie 1851. Printre donatori trebuie să-l numim îndeosebi pe celebrul pianist cavalerul Carol de Mikuli, cel care i-a dat lecţii de pian la Şipotele Sucevei lui Ciprian Porumbescu. Maestrul a donat suma de 1030 de fl. pentru fondul Bibliotecii, cu condiţia ca din aceşti bani să se cumpere cărţi de istorie şi de economie naţională. De asemenea şi trupa teatrului german (1825 – 1877) a dat o reprezentare de gală pentru sporirea fondurilor. Printre ctitorii şi donatorii bibliotecii se menţionează şi alte nume cunoscute precum: Mihalache Sturza, fostul domn al Moldovei, cu 2000 de galbeni, Alexandru Sturza Beldiman cu 1000 de galbeni. În fondurile Arhivei de Stat a Regiunii Cernăuţi se păstrează o serie de documente care consemnează că fondul de carte s-a format, de asemenea, prin donaţii de la autori şi de la persoane particulare. Constantin Hurmuzaki, unul din fiii lui Doxachi Hurmuzaki, care locuia la Iaşi, trimite un stoc de 202 volume. Printre donatorii de carte îi mai amintim pe V. Alecsandri, M. Kogălniceanu, Gh. Sion, A. Pumnul, A. Hurmuzaki, Gh. Asachi, Emanuel Vârnav, E. R. Neubauer, E. Hacman, Franz Miklosich, Alfred von Arneth, Alexandru Vasilco ş.a. O donaţie substanţială a venit din partea fraţilor Scarlat şi Constantin Vârnav, care au oferit casa lor din Cernăuţi de pe strada Domnească (astăzi O. Kobyleanska, nr. 41) pentru adăpostirea noii biblioteci. Aceasta a fost deschisă publicului cititor la 10 noiembrie 1852, având un stoc de 471 de volume. Această bibliotecă era destinată publicului cernăuţean şi din întreaga Bucovină, pentru „a deştepta şi încuraja interesul pentru o cultură mai superioară”. Primul director al bibliotecii a fost eruditul Eusebie Popovici, după care au urmat Alecu Hurmuzaki, Iacob Vorobchievici, Aron Pumnul, Ernst Rudolf Neubauer şi Ion G. Sbiera. An de an stocul de cărţi sporea prin achiziţii şi donaţii, dintre care cele mai însemnate au fost: donaţia lui Eudoxiu Hurmuzaki cu 1230 de volume şi donaţia lui Ion Mustaţă cu 600 de volume. Astfel, la 1875, când a fost inaugurată Universitatea din Cernăuţi şi Biblioteca Ţării trece în subordonarea ei, stocul de cărţi atingea numărul considerabil de 31306 volume.
Trebuie să menţionăm că astăzi în depozitele bibliotecii universitare se păstrează şi un bogat fond documentar de arhivă privind activitatea ei în perioada austriacă şi cea românească. Aici, spre satisfacţia specialiştilor în domeniu, a fost depistat şi un document deosebit de valoros, scris de mâna marelui cărturar român Aron Pumnul. Este vorba de Cunsemnăciunariul cărţilor româneşti den Biblioteca provinţială den Cernăuţi pe anii 1851, 1852, 1853, 1854, 1855, 1856, 1857, care, de fapt, este un inventar ce cuprinde toate cărţile româneşti primite şi înregistrate în Biblioteca Ţării pe anii 1851 – 1853, deşi în titlul lui sunt trecuţi şi anii 1854 -1857. Documentul este format din 6 foi scrise faţă şi verso (paginile 11-19) şi o foaie cu titlul inventarului, foi care sunt legate într-un tartaj din carton sub formă de carteregistru. Textul propriu-zis este scris de mâna lui A. Pumnul cu litere chirilice şi mai folosite litere latine, iar fiecare pagină, după titlul inventarului („Cunsemnăciunea cărţilor româneşti în şirul cronologic al primiciunii”), mai cuprinde numărul de ordine („numărul primiciunii speţial”), numărul general de înregistrare („numărul primiciunii general”), numele autorului şi denumirea cărţii („titula cărţilor”), numărul de volume („tomi”), numărul de exemplare („esîmplarie”) şi preţul dat în florini şi creiţari. În cazul când cartea este donată, în locul preţului este scris numele donatorului, dar numai pentru cărţile înregistrate pe anii 1851 şi 1852, fiindcă pentru anul 1853 la această rubrică nu se fac însemnări. În document a mai fost introdusă în perioada interbelică o foaie pe care a fost reluat titlul inventarului cu caractere latine, la care s-au mai adăugat, se pare de mâna directorului Bibliotecii Universităţii, Eugen Păunel, între anii 1930 – 1940, şi cuvintele „E manuscris a lui Aron Pumnul”. Inventarul cuprinde 134 de titluri de carte şi este repartizat pe ani în felul următor: 1851-24, 1852-19 şi 1853-91. Pentru a ne face o imagine despre cărţile introduse în acest inventar vom prezenta numai câţiva autori, titlul cărţilor şi numele donatorilor în cazurile necesare. În primul rând ne vom opri la câteva cărţi care au văzut lumina tiparului la Cernăuţi. Cartea de la nr. 13 – Şt. Tarnovieţchi, Catehismul cristianesc, Cernăuţi, la ed. Exhart, 1849, precum şi cea de la nr. 14 Catehizis mic, Cernăuţi, la ed. Exhart, 1804 – sunt primite în dar de la Rusanda Zotta; iar cele de la nr. 18 – Cartea de pravile (austriace) asupra faptelor rele, Cernăuţi, la ed. Exhart, 1807 şi nr. 19 (213) – Cartea legilor pravilelor de obşte, austriace, Cernăuţi, la ed. Exhart, 1812 sunt dăruite de arhimandritul Bendevschi.
Cea mai mare parte din cărţile introduse în inventar, au apărut la Iaşi („la institutul Albinei”, „la cantora foaei săteşti”, „în tipografia Mitropoliei”, „tipografia Buciumului român” etc.), unde locuiau adevăraţii prieteni şi susţinători prin donaţii ai bibliotecii cernăuţene. Menţionăm aici câţiva autori şi cărţi cum ar fi: o carte de Antioh Cantemir, Satire, traduse de A. Donici şi C. Negruţi, 1844 (nr. 20); trei cărţi ale lui Vasile Alecsandri, dăruite de autor – Balade, partea I, 1852 (nr. 25), Creditorii, 1845 (nr. 105), Nuntă ţărănească, 1848 (nr. 118); cinci volume ale lui Gheorghe Asachi – Fabule, 1844 (nr. 32 şi nr. 47), Elemente de matematică, 1837 (nr. 36), Pedagogul (traducere după August von Kotzebue), 1839 (nr. 38), Mirtil şi Hloe, 1840 ( nr. 43); trei cărţi de Gheorghe Sion – Ceasurile de mulţămire, 1844 (nr. 29), Ahile (traducere după Athanasie Christopoulos), 1843 (nr. 35), Moartea lui Socrate (traducere după Alphonse de Lamartine), 1847 (nr. 41); două cărţi de Dimitrie Cantemir – Hronicul Romano-Moldo-Vlahilor (de fapt introdus în inventar cu titlul Cronicul Moldo-Vlahilor), 1835, 1836, (nr. 55) şi Descrierea Moldovei, 1851 (nr. 56). La nr. 3 este înregistrată traducerea din germană efectuată de Andrei Mureşanu a lucrării lui Chr. F. Salzman şi Karl Han Icoana creşterii rele cu mijloace de a o face şi mai rea, apărută la Braşov în 1848, operă foarte populară la vremea respectivă pentru educarea copiilor. Documentul prezentat, scris de mâna unei personalităţi de frunte a istoriei românilor, este deosebit de preţios şi merită să fie studiat pentru a înţelege mai bine efortul depus de Aron Pumnul atât la conservarea şi la înregistrarea acestui patrimoniu ştiinţific, cât şi pentru posibilitatea de a cunoaşte mai profund cărţile româneşti achiziţionate şi păstrate cândva în biblioteca cernăuţeană. Ştiind faptul că la Arhiva de Stat a Regiunii Cernăuţi se păstrează o copie completă a acestui document (sunt trecute şi cărţile achiziţionate în anii 1854-1857), credem că ar fi binevenită chiar publicarea acestui inventar („consemnaţiune”), atât pentru valoarea lui ştiinţifică şi culturală, cât şi pentru posibilitatea de a verifica câte din acele cărţi au mai rămas astăzi în Biblioteca universităţii cernăuţene.
Comentarii
Trimiteți un comentariu