Parastas în memoria lui Constantin Mandicevschi la Cimitirul vechi din Cernăuți.

Parastas în memoria lui Constantin Mandicevschi la Cimitirul vechi din Cernăuți.

Astăzi 10 decembrie 2023 la Cimitirul vechi din Cernăuți, a avut loc un parastas organizat de Fundația de binefacere Familia Mandicevschi și Societatea Golgota din Ucraina în memoria lui Constantin Mandicevschi - 90 de ani de la moarte. În cadrul evenimentului au fost comemorați și alți bărbați ai neamului: 205 ani de la nașterea lui Aron Pumnul, 100 de ani de la moartea lui Dionisie Bejan, 172 de ani de la nașterea lui Zaharia Voronca. Evenimentul a adunat oameni din comunitatea locală: Vasile Bâcu - președintele Societății pentru cultură și literatură română în Bucovina «Mihai Eminescu», Gheorghe Ungureanu, poet cernăuțean, Alexandru Cociurca-vicepreședinte al Societății culturale «Valea Prutului» din ținutul Hotin, care au venit să-și aducă omagiile și să se roage pentru sufletele răposate. Ceremonia a fost oficiată de preotul Cristofor Gabor. Participanții au aprins lumânări și au depus flori la mormântul lui Constanti Mandicevschi, marcând astfel importanța și impactul pe care acesta l-a avut în comunitate în cadrul anilor de activitate 1882-1933. Fundația de binefacere «Familia Mandicevschi» a subliniat rolul semnificativ al fondatorului său în promovarea valorilor culturale românești din Cernăuți. Evenimentul a oferit o ocazie pentru cei prezenți să împărtășească valorile neamului și să recunoască contribuția deosebită a lui Constantin Mandicevschi la dezvoltarea culturii în Bucovina. Parastasul a fost perceput nu doar ca o ceremonie religioasă, ci și ca un moment de unitate și solidaritate între membrii comunității. În cadrul manifestării de astăzi a avut loc și resfințirea monumentelor recent restaurate ale următoarelor personalități: Aglaia Drogli, mormântul familiei Dionise Cav. de Bejan, «Detrunchiatul» - monumentul funerar a lui Zaharia Voronca. Inițiatorii proiectului restaurărilor a fost Societatea «Golgota» a românilor din Ucraina , președinte Vasile Rauț și Asociația pentru Protecția Patrimoniului, București, condusă de Laurențiu Dragomir, expert-restaurator, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Mulțumim participanților. Doamne ajută!

Din autobiografia lui Constantin Mandicevschi

Constantin Mandicevschi, vlăstarul unei familii preoţeşti, cu bogate ramificaţii, având legături cu centrele ortodoxismului, s-a născut la 24 mai 1859 în satul Băhrineşti (astăzi, regiunea Cernăuţi). Este fiul parohului bisericii din satul Băhrineşti Vasile Mandicevschi şi al soţiei sale Veronica Popovici, fiica profesorului Institutului Teologic Constantin Popovici. Mama sa a fost sora marelui savant cu renume european Eusebiu Popovici, profesor universitar de istorie bisericească, şi a arhimandritului Clementei, Constantin Popovici, de asemenea profesor universitar. A fost profesor de istorie şi director la liceul din Suceava, inspector şcolar, directorul Bibliotecii Universităţii din Cernăuţi, este autorul renumitului cântec „Cântă cucu-n Bucovina”, dar puţini ştiu că el este autorul acestui imn al bucovinenilor.

Constantin Mandicevschi a absolvit şcoala veche moldovenească din Cernăuţi, în anul 1869, începe cursul la obergymnasium din Cernăuţi, susţinând în vara anului 1877 bacalaureatul. Frecventează apoi universităţile din Cernăuţi şi Viena, susţinând în 1884 examenul de capacitate la istorie, geografie, limba şi literatura germană. Constantin îşi începe activitatea pedagogică între anii 1884 – 1893, ca profesor la Gimnaziul Superior Ortodox din Suceava, unde a predat cursul de istorie şi limba germană. În această perioadă face cunoştinţă cu poetul Mihai Eminescu, care în anul 1885 s-a aflat de Crăciun la Suceava.

Poetul venea de la Cernăuţi, împreună cu sora sa Harieta, unde fusese să-şi viziteze cealaltă soră, Aglaia. A treia zi de Crăciun, de Sf. Ştefan, poetul participă la o serbare, împreună cu Vasile Bumbac, Constantin Mandicevschi, Ştefan Ştefureac, A. Daşchievici, Ştefan Dracinschi şi Dimitrie Isopescu, toţi profesori la gimnaziul sucevean.

În anul 1885, tânărul profesor Constantin Mandicevschi publică în „Anuarul gimnaziului sucevean” lucrarea cu titlul „Influenţa geografică asupra dezvoltării culturale a Vechiul Orient”. Este o lucrare importantă şi bine gândită din toate punctele de vedere. Niciun aspect al problemei nu a fost neglijat. Autorul dovedeşte, argumentat, că situaţia geografică hotărăşte dezvoltarea culturală a oricărui ţinut.

Din anul 1893 începe perioada de activitate la Cernăuţi. În perioada anilor 1893-1896 activează ca profesor la Şcoala Reală Superioară Ortodoxă, unde, în decurs de 22 ani, funcţionează ca director. Reforma cea mai importantă, care a fost efectuată în anul 1898 de către Constantin Mandicevschi, a fost introducerea limbii române ca disciplină obligatorie pentru elevii acestei şcoli. Organizarea acestei reforme a fost realizată de el în mod exemplar, aducând rezultate excelente. Reforma a fost apreciată de cadrele didactice şi elevi. În anul 1901, prin rezoluţia împărătească, în organul superior de control al învăţământului în Consiliul Şcolar provincial au fost numiţi noi membri: consilierul gubernial, viceprimarul oraşului Cernăuţi, dr. Eduard Reiss, directorul Şcolii Reale Superioare Ortodoxe, Constantin Mandicevschi, şi profesorul universitar Stepan Smal-Stocki.

Despre activitatea lui Constantin Mandicevschi ca director a vorbit foarte clar rectorul Universităţii din Cernăuţi, Ion Nistor: „Primul român, care datorită talentului de conducător, a ridicat şcoala sa la nivelul celor mai bune şcoli din ţară… Datorită unei munci enorme şcoala posedă o bază tehnico-materială bună, profesorii sunt excelenţi, iar elevii din familiile sărace primesc multe burse… Ori vara, ori iarna, directorul, de la 7 dimineaţa este pe picioare…”. Aceste cuvinte au fost rostite la Conferinţa directorilor bucovineni, care a avut loc între 13-14 februarie 1913, la Cernăuţi.

„Cântă cucu-n Bucovina”

Şi acum revenim la cântecul „Cântă cucu-n Bucovina”, care este mai mult decât o doină, o pagină de istorie a destinului românesc de la începutul secolului al XX-lea, care a fost scris de Constantin Mandicevschi. Versurile sunt originale, iar melodia este un cântec de jale bucovinean adaptat. A fost o „comandă” a ministrului Spiru Haret. Ajutat de prietenul său, Nicolae Iorga, el tindea să renască spiritul unei Românii ciuntite din toate părţile. C. Mandicevschi a fost unul dintre organizatorii, în 1904, ai festivităţilor de comemorare a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare la Putna.

O altă etapă în activitatea lui Constantin Mandicevschi s-a desfăşurat între anii 1918-1922, când a fost, mai întâi, inspector şcolar, iar apoi director-general al şcolilor din Bucovina. Între 16 şi 18 mai 1920 a avut loc vizita, în Bucovina, a familiei regale române Ferdinand I şi Maria de Hohenzollern. Au fost vizitate mai multe localităţi bucovinene, începând cu oraşul Cernăuţi unde, în incinta Palatului Mitropolitan, s-a întâlnit cu liderii minorităţilor etnice din Bucovina, care l-au asigurat pe regele Ferdinand I de loialitatea lor, iar monarhul a declarat că nu face nicio deosebire între naţionalităţi: pentru el, toţi locuitorii tării sunt cetăţeni români cu drepturi egale. Familia regală a vizitat casele naţionale ale minorităţilor bucovinene din Cernăuţi, participând, în acelaşi timp, la serviciile religioase ale minorităţilor, având discuţii şi întâlniri cu membrii fiecărui cult religios aparte. În discuţia cu inspectorul şef şcolar, Constantin Mandicevschi, regele Ferdinand I şi-a exprimat încrederea în faptul că „naţionalităţile din Bucovina se vor putea dezvolta ca şi până acum, în limba maternă”.

La 15 octombrie 1922, Constantin Mandicevschi este numit director al Bibliotecii Universităţii din Cernăuţi. Puterea sa creatoare s-a manifestat în timpul celor 7 ani, cât a stat în fruntea Bibliotecii, inclusiv lucrările care i-au fost impuse prin funcţia sa: memoriile şi rapoartele oficiale, ar forma un tot întreg, adunate şi publicate într-o revistă de specialitate, ar fi contribuţii foarte instructive la discutarea problemelor de organizare a bibliotecilor din ţară şi istoricul lor. Constantin Mandicevschi, în organizarea instituţiei al cărei şef devenise, trebuia să se schimbe esenţial din cauza înfiinţării depozitului legal, Guvernul şi Parlamentul oferind Bibliotecii, prin legea din 27 noiembrie 1922, un dar nespus de valoros, dispunând ca fiecare imprimat ieşit din teascurile tipografiilor ţării întregite să-i fie transmis în două exemplare, spre păstrare accesibilă. Din această dispoziţiune legală rezultă un spor anual 10.000 volume, impunând totodată introducerea unor reforme fundamentale la toate serviciile, pentru a putea primi, descoperi şi cataloga corect cărţile, revistele, ziarele şi broşurile intrate în bibliotecă. Prin acesta s-a rezolvat însă numai catalogarea cărţilor romaneşti din epocă.

O altă categorie a scrisului naţional şi anume a cărţilor apărute înaintea războiului şi în cursul lui, având lacune destul de mari, avea nevoie să fie completată. Noul director încearcă, pe diferite căi, ca să ajungă la o înlăturare a acestei lipse. Se adresează la Ministerul Instrucţiunii, solicitând şi obţinând o dotaţie specială în acest scop; cere ajutorul Academiei Române şi al Casei Şcoalelor, ceea ce i se acordă într-un mod cât se poate de larg, lansează, cu rezultate frumoase, un apel public, cumpără tot ce se poate găsi pe la anticariate şi persoane particulare şi reuşeşte să adune o colecţie respectabilă de literatură antebelică românească. Îl preocupă însă şi o altă grijă de mare însemnătate. Biblioteca funcţiona în cea mai mare parte după regulamentul vechi, datând încă din epocile tereziană şi josefină, al cărui dispoziţiuni erau parte învechite, parte nepotrivite pentru organizarea bibliotecilor universitare româneşti. Constantin Mandicevschi se străduie ca regulamentul Bibliotecii universitare din Cluj să fie extins şi asupra Bibliotecii universităţii din Cernăuţi şi alcătuieşte, apoi, în colaborare cu funcţionarii superiori, Constantin şi Claudia Mandicevschi, un regulament nou precum şi instrucţiuni mai moderne pentru diversele servicii. O mare parte din aceste proiecte au fost puse în aplicare, o altă parte a rămas pentru viitor. Biblioteca avea o colecţie preţioasă de date şi consideraţiuni, privind toate aspectele chestiunilor cu privire la biblioteci. El a mai elaborat două memorii voluminoase, aducând propuneri pentru amplificarea unor ramuri de servicii comune tuturor bibliotecilor din ţară şi propuneri de colaborare internaţională dintre toate bibliotecile din ţările civilizate. Cel dintâi a fost înaintat biroului Congresului bibliotecilor, convocat în 1924, la Bucureşti. Constantin Mandicevschi a contribuit la înfiinţarea Asociaţiei Bibliotecarilor din ţară. Asociaţia era organul competent pentru rezolvarea tuturor problemelor de specialitate, de existentă cărora vor trebui să ţină cont factorii conducători. Mandicevschi a fost ales vicepreşedinte al asociaţiei.

La 1 octombrie 1930, după 7 ani de activitate neobosită, în vârstă de 71 ani, eruditul director se retrage din postul său, dedicându-se preocupărilor ştiinţifice.

La biblioteca universitară cernăuţeană, în colecţia de manuscrise, se păstrează trei caiete scrise de el. Au şi fost citite la Congresul Bibliotecarilor din ţară. Cea dintâia lucrare, „Înzestrarea bibliotecii cu cărţi româneşti din anul 1924”, numai după 2 ani de fiinţare a depozitului legal, prezintă situaţia cu privire la stocul cărţilor româneşti. Indicaţiile bibliografiilor curente sunt comparate cu colecţiile disponibile, se stabileşte diferenţa lor şi se dau date precise, culese din catalogul şi statisticele oficiale. Se propun şi recomandări de îndreptare, care vizau toate bibliotecile mai mari romaneşti. A doua lucrare scrisă este „Traficul cu dublete”. Este vorba de un regulament care, ţinând cont de necesităţile tuturor bibliotecilor româneşti, propune înfiinţarea unui birou central pentru evidentă dubletelor existente. Ultima lucrare, întitulată „Proiect de chestionar pentru un semantism al bibliotecilor”, arată ce fel de date din istoricul, organizarea şi statistica fiecărei biblioteci ar putea să intereseze publicul cercetător sau cititor. Un manuscris de 40 pagini este la Biblioteca universitară din Cernăuţi. Comunicări ale directorului Mandicevschi nu reprezintă altceva decât istoricul Bibliotecii, de la naţionalizarea ei încoace, şi cuprinde date statistice, foarte exacte şi bogate, extrase din dispoziţiile regulamentare, descrierea amănunţita a diferitelor faze de dezvoltare istorică, rezumate din rapoartele anuale, toate acestea formând elementele acestei monografii, constituind o documentaţie interesantă pentru epoca dintre anii 1918-1930. Un rezumat din această lucrare a apărut în revista „Zentralblatt für Bibliothekswesen 48”, Leipzig, 1931.

În ultimii ani ai vieţii, Constantin Mandicevschi a muncit la adunarea datelor, cât se poate de complete, asupra operelor muzicale ale fratelui său mai mare, Eusebiu, care în firea sa de artist adevărat n-a avut grijă să noteze migălos locul în care se găsesc manuscrisele şi publicăţiile compoziţiilor sale.

Institutul de Istorie şi Limbă de pe lângă Universitatea din Cernăuţi l-a ales, în anul 1932, pe Constantin Mandicevschi profesor de onoare pentru participarea timp de zeci de ani la lucrările Muzeului Regional din Cernăuţi.

Constantin Mandicevschi s-a stins din viaţă la 14 decembrie 1933 şi este înmormântat în cimitirul vechi din Cernăuţi.

Drd. ACATRINI VLADIMIR, directorul Fundaţiei de binefacere „Familia Mandicevschi