Continuatorii creației marelui compozitor Eusebie Mandicevschi: Marţian Negrea, Ciprian Porumbescu, Gheorghe Mandicevschi, Grigorie Pantazi, Karl Böhm.

   Acatrini Vladimir, Myroslava Vovk, Natalia Filipchuk. Continuatorii Creației Marelui Compozitor Eusebie Mandicevschi:  Marțian Negrea, Ciprian Porumbescu, Gheorghe Mandicevchi, Grigorie Pantazi, Karl Böhm / The Successors of The Great Composer Eusebie Mandicevchi Creation: Marțian Negrea, Ciprian Porumbescu, Gheorghe Mandicevchi, Grigorie Pantazi, Karl Böhm / Vladimir Acatrini, Myroslava Vovk, Natalia Filipchuk // Provocări contemporane în educația artistică. Vol. VIII. – Muzică / Contemporary challenges in artistic education: - Editura Artes. – Iași – 2022. – P. 71 – 99.

  

Drd. Vladimir Acatrini.

Dr. Natalia Filipciuc.

Dr. Vovk Mâroslava.

Academia Națională de Știință și Educație Pedagogică și Educație pentru adulți „Ivan Ziaziunˮ a Ucrainei, Kiev.

 

Continuatorii creației marelui compozitor Eusebie Mandicevschi: Marţian Negrea, Ciprian Porumbescu, Gheorghe Mandicevschi, Grigorie Pantazi, Karl Böhm.

 

Eusebie Mandicevschi  (n. 18 august 1857, Bahrinești sau la Cernăuți  – d. 13 iulie 1929 Viena)  a fost un compozitor, dirijor de cor și muzicolog român din  Bucovina.

Primele noțiuni de muzică bisericească le-a primit de la profesorul sau Isidor Vorobchievici, la Seminarul din Cernăuți. Ca mulți alții, Eusebie Mandicevschi apuca drumul Vienei, unde timp de cinci ani (1875 - 1880) studiaza arta muzicala cu dascali vestiți ai timpului, ca Eduard Hansiick, Gustav Nottebohrn, s.a. Nu s-a mai întors în bastina sa iubită, ci a ramas la Viena la 30 ani, timp în care si-a desfasurat o bogata activitate artistică, în acest vestit oras al muzicii, ca dirijor al corurilor Singakademie (1879 - 1892), Faberchor (1882-1892), Hornbostel-chor (1892 - 1895): apoi ca profesor la Academia de muzica si artă dramatică din Viena (1896 - 1921), dirijor al corului de femei «Eusebie Mandicevschi» (1901 - 1921) și, în sfârsit, ca arhivar muzical la «Gesellscnaft der Musikfreunde» (1887 - 1929).

Eusebie Mandicevschi 

Din anul 1896, Mandicevschi a funcționat ca professor la Conervatorul Societății prietenilor muzicii - din care s-a format mai târziu Academia de muzică și artă interpretativă - fiind cooptat ca professor. A predat aici istoria muzicii, teoria intrumentelor, armonie, contrapunct și literature cântului¹.

Numarul elevilor asupra cărora influnța puternicei sale personalități a fost cu singuranță importantă, este uriaș. Găsim printer ei cele mai mari nume din generația de muzicieni formați atunci la Viena și afirmați între 1896 și 1929.

A fost un foarte bun pedagog în domeniul muzicii, predând la Akademie fur Musik und darstellende Kunst din Viena, datorită calităților sale devenind în 1897 doctor sine examine al Universității din Leipzig, în semn de prețuire pentru studiile sale muzicologice.

Din punct de vedere al stilului componistic, Eusebie Mandicevschi a fost influențat de creația clasică și romantică deopotrivă, în ceea ce privește muzica corală, scrisă în majoritate pe versuri populare sau pe versuri ale poeților români. Madrigalele compuse de el au o individualizare pregnantă a vocilor, o inventivitate melodică.

Eusebie Mandicevschi 

În domeniul muzicii corale, a semnat 12 liturghii, muzica vocală aducând în prim plan cântece populare românești culese de Alexandru Voevidca, armonizate pentru voce și pian, compuse în diferite tonalități și pentru diverse formații corale, dovedind cunoaștere profundă a motetului și madrigalului italian, dar și a utilizării tehnicii polifoniei².

Este binecunoscut astăzi și ca editor al operelor compozitorilor Franz Schubert, Joseph Haydn, Johannes Brahms, J.S. Bach, Ludwig van Beethoven.

Personalitate a muzicii românești și universale, cel mai reprezentativ membru al familiei Mandicevschi, Eusebie Mandicevschi a fost numit de presa vremii sale “enciclopedie muzicală vieˮ, sintagmă care ilustrează faptul că, pe lângă activitatea sa de respectat dirijor și compozitor, Mandicevski a scris multe lucrări biografice și articole despre teoria muzicii, dar și cercetări despre lucrările compozitorilor clasici.

Compozitori renumiți, precum Piotr Ceaikovski, Anton Rubinstein, Franz Liszt, l-au apreciat pe Eusebie Mandicevschi, compozitor ce a contribuit la dezvoltarea artei muzicale din epoca sa, fiind punct de reper pentru generațiile viitoare de muzicieni români³.

O serie de muzicieni-compozitori din Europa, SUA, si o mare parte de români precum Ciprian Porumbescu, Marțian Negrea, Gheorghe Mandicevschi, l-au avut ca profesor pe compozitor Eusebie Mandicevschi, despre  foştii săi studenţi merită o monografie a parte, în acest articol vom vorbi de câți din ei. Toți s-au recunoscut și se recunosc cu mândrie ca elevi ai lui Eusebie Mandicevschi.

Marţian Negrea (29 ianuarie 1893, comuna Vorumloc, azi Valea Viilor, judeţul Sibiu – 13 iulie 1973, Bucureşti).

Marțian Negrea a absolvit liceul din Dumbrăveni, după care a continuat pregătirea profesională la Seminarul Andreian din Sibiu, unde s-a evidenţiat talentul pentru muzică.

     În anul 1913 s-a înscris la Academia de muzică din Viena unde a studiat armonia şi contrapunctul cu ilustrul muzicolog român Eusebie Mandicevschi şi compoziţia cu Franz Schmidt. Marţian Negrea a elaborat multe compoziţii muzicale care au îmbogăţit repertoriul muzicii româneşti cu lucrări din cele mai valoroase.

Marțian Negrea

       După încheierea primului război mondial, a devenit student la Akademie für Musik und darstellende Kunst din Viena, unde a luat contact cu marea tradiție muzicală germană, dar şi cu tendințele postromantice ale vremii, trăsături specifice limbajului componistic de mai târziu⁴.

       A compus în anul 1940 o suită simfonică în 4 părţi «Poveşti din Grui», care prin melodii armonioase a prezentat cum oamenii din Valea Viilor se adunau duminica şi la sărbători în Grui, situat în mijlocul locuinţelor românilor, unde discutau şi se informau despre preocupările şi necazurile lor. De asemenea, a scris numeroase lucrări: Tratat de contrapunct şi fugă, Tratat de armonie, Teoria formelor muzicale sau Teoria instrumentelor muzicale.

     Reîntors în țară, compozitorul a desfăşurat o activitate didactică bogată, ca profesor de armonie, polifonie şi compoziție, atât la Conservatorul din Cluj (1921 - 1941), cât şi la cel bucureştean (1941 - 1963).

     Marțian Negre menționează în amintirile sale despre E. Mandicevschi: "În clasă, cind îşi preda cursurile, era profesorul ideal: nici când nu scăpa din vedere, câ-n în faţa lui stăteau elevi de diferite puteri intelectuale, cărora nu le putea vorbi nici prea savant, nici prea simplu. Avea un limbaj curat şi vorbea întotdeauna pe înţelesul tuturor. Prin bogăţia de cuvinte, prin agerim ea spiritului săuşi mai ales prin anecdotele şi glumele sale fine, cu care ştia să-şi îndulcească cursurile, elevii vedeau în el mai curând un tată bun sau un prieten, căruia poţi să-i te adresezi cu cea mai deplină încredere" [8, c. 15].

   Marţian Negrea este unul dintre cei mai mari compozitori ai ţării, născut pe aceste meleaguri ai Valea Viilor. Fiecare an se organizează festivalul de muzicа care îi poartă numele.

      Din punct de vedere al activității componistice, Marțian Negrea, stins din viață în anul 1973, s-a impus în istoria muzicii drept un important reprezentant al şcolii muzicale româneşti, el reuşind să combine în lucrările sale elemente specifice gândirii impresioniste franceze şi neoromantismului german cu cele care caracterizează melosul popular românesc⁵.

      Karl Böhm (28 august 1894, Graz, Austro-Ungaria – 14 august 1981, Salzburg, Austria). A fost un dirijor austriac.

     Tatăl său era avocat și, prin urmare, fiul său a studiat inițial dreptul (doctorat în 1919), dar a trecut la muzică și a studiat pianul și teoria muzicii la Graz, apoi la Conservatorul din Viena cu Eusebie Mandicevschi, care aparținea cercului strâns al lui Johannes Brahms. Prima sa angajare în 1917 i-a permis să lucreze ca repetitor la operă în orașul său natal, în 1919 a fost numit al doilea Kapellmeister acolo, iar în 1920 primul Kapellmeister⁶  

Karl Böhm

        Karl Bőhm menționează în amintirile sale despre instrucția la Eusebie Mandicevschi, pe care, desigur, la sfatul și intervneția lui Franz Schalk, a urmat-o nu la Academia de muzică, ci ca elev particular: "M-am prezentat la Mandicevschi, i-am plăcut și m-a primit ca elev particular. Am învățat întru-un an la el ceea ce ar fi cerut trei ani de Academie. Nu avem niciodată cu el doar o oră, făcea întotdeana o oră și jumătate.Tot contrapunctul și armonia le-am studiat cu el; la fiecare oră trebuia să duc o compoziție și cu timpul, citirea unei partituri, a devenit pentru mine ceva cu totul firesc. Perioada Mandicevschi a fost pentru mine cea mai fericită din toți anii mei de studiu" ⁷. 

În această perioadă l-a întâlnit pentru prima dată pe dirijorul Bruno Walter, care l-a adus apoi la Opera din München în 1921. Böhm a fost numit director muzical general la Darmstadt în 1927, iar în 1931 a plecat la Hamburg în aceeași funcție.

În calitate de dirijor în mare parte autodidact, el și-a făcut deja un nume atât de mare încât i s-a permis să dirijeze la Viena pentru prima dată în 1933 «Tristan und Isolde, Wagner». A fost numit profesor la Hamburg și l-a succedat lui Fritz Busch la Dresda în 1934, care fugise în străinătate de național-socialiștii.

În 1938, Böhm a fost invitat la Salzburg pentru prima dată și a dirijat «Don Giovanni» la Festival, iar în 1943 a preluat conducerea Operei din Viena timp de un an. După război și-a intensificat activitățile în străinătate.

Din nou, el a adus mari contribuții la primele spectacole, cum ar fi traducerea în spaniolă a «Wozzeck» a lui Alban Berg sau premiera «The Trial» a lui Gottfried von Einem. Böhm s-a întors la Opera de Stat din Viena, care fusese reconstruită între timp, în 1954 și a strălucit în 1957 cu «Don Giovannni» la Met⁸.

În anii 1960, Böhm a fost unul dintre cei mai căutați dirijori din lume.

A regizat «Fidelio» la Tokyo (1965), a susținut spectacole la Moscova, a fost cel mai bine cunoscut ca interpret sensibil și perfecționist al operelor lui Mozart, Strauss și Wagner, dar s-a dedicat și lui Beethoven și Bruckner. A dirijat numeroase ansambluri renumite, dar a menținut o relație specială cu Filarmonica din Viena, cu care a susținut în jur de 450 de concerte și numeroase seri de operă, precum și înregistrări și înregistrări de filme.

În 1967 a fost numit „dirijor de onoare” al orchestrei. Lucrările sale timpurii au inclus o înregistrare completă a simfoniilor lui Mozart, pe care le-a realizat în 1974. Numeroasele premii pe care Karl Böhm le-a primit pe parcursul carierei sale de șase decenii au inclus un premiu Grammy de două ori, inițial în 1965 pentru înregistrarea «Wozzeck» a lui Alban Berg (Cea mai bună înregistrare de operă) cu Dietrich Fischer-Dieskau, Evelyn Lear și Fritz Wunderlich el s-a ocupat mult de-a lungul vieții sale), apoi în 1976 ca: "Cea mai bună înregistrare pentru copii" pentru versiunea sa din «Petru și lupul» lui Prokofieff.

 Karl Böhm a fost un maestru la pupitrul dirijorului, care a început să dezvolte o lucrare cu o rigoare și o disciplină necruțătoare, dar apoi a condus-o cu o dedicație și empatie care și-au pus propria personalitate în spatele efectelor muzicii. A stat la podium până la bătrânețe și a murit la 14 august la vârsta de 87 de ani la Salzburg în timp ce repeta „Elektra” de Richard Strauss.

Ciprian Porumbescu (la 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei - 6 Iunie 1883, Stupca).

Porumbescu a adus, în compoziţiile sale, tematici patriotice, elemente de expresivitate ce-l definesc ca stil, de o muzicalitate aparte, în care exprimă artistic o serie de trăiri personale, gânduri şi idei, toate încadrate în epoca romantică a genului.

Ciprian Porumbescu 

Violonist, compozitor, teolog şi mare patriot, Porumbescu a întruchipat în scurta sa existenţă, autenticul românesc cu tot ceea ce este mai frumos şi mai pur – de la freamătul codrului, șoptirile dulci ale pâraielor, până la glasuri de bucium care răsună a jale, definind un adevărat erou cu un destin romantic.

Ciprian Porumbescu îl întâlneşte, la vârsta de şapte ani, pe muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin, care şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, pentru a culege cântece populare, găzduit fiind chiar în casa familiei Golembiovski.

Până în anul 1873 a studiat la gimnaziul superior de la Suceava, însă, din cauza sărăciei, stătea cu chirie în încăperi mici şi pline de igrasie, mâncarea nu era nici ea îndestulătoare şi probabil că aici tuberculoza i s-a strecurat în trup, el fiind foarte preocupat de muzică şi nu de persoana sa.

În martie 1873, Ciprian a trecut cu bine examenul de maturitate, iar în perioada 1873 - 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi, perioadă în care, în 1876, moare mama sa, Emilia.

În 1874 s-a înfiinţat, la Cernăuţi, societatea studenţească «Arboroasa», după numele vechi al Bucovinei. Ciprian i-a compus imnul, a condus corul societăţii culturale, iar în ultimul an de seminar a fost ales preşedintele ei. Însă «Arboroasa» nu a fost niciodată privită cu ochi buni de stăpânirea austriacă din cauza activităţilor considerate mult prea intens patriotice.

În 1877, în Bucovina se sărbătorea alipirea la Imperiul Austro-Ungar, iar la Iaşi a avut loc o contrademonstraţie în memoria morţii domnitorului Grigore Ghica, Societatea «Arboroasa» trimiţând o telegramă de condoleanţe primarului din Iaşi.

În seara zilei de 15 noiembrie 1877, conducătorii societăţii «Arboroasa» – Constantin Morariu, Eugen Siretean, Zaharie Voronca şi Orest Popescu, au fost reţinuţi şi încarceraţi la închisoarea din Cernăuţi.

În anul 1878, Porumbescu este şi el arestat, alături de alţi tineri, în Procesul «Arboroasa», fiind închis timp de trei luni la Cernăuţi. Se afla la Stupca, i-au dat voie să-şi ia cu el vioara şi o gramatică a limbii franceze şi a fost urcat într-o căruţă şi dus până la Cernăuţi, un drum în care apa rece i-a pătruns prin haine.

Însă temniţa în care şi-a petrecut Crăciunul anului 1878 s-a transformat pentru el în drum sigur spre mormânt, fiindcă pereţii reci şi mâncarea proastă l-au îmbolnăvit grav de tuberculoză.

Trebuie spus că unul dintre cei mai înflăcăraţi combatanţi în presa vremii, care a luptat din răsputeri pentru a obţine eliberarea celor întemniţaţi, a fost însuşi Mihai Eminescu. După trei luni – ce folos ? – Ciprian Porumbescu avea să fie eliberat şi achitat de acuzaţiile care i-au fost aduse.

Între anii 1879 – 1881, primeşte o bursă de studiu la «Konservatorium fur Musik» din Viena, unde studiază armonia cu Anton Bruckner şi primeşte noţiuni de muzică corală de la Franz Krenn.

La 1879 Ciprian Porumbescu face de prima data cunostința cu Eusebie Mandicevschi, cand era în vizită la familia sa la Cernăuți. 

Peste doi ani Ciprian Porumbescu ce simtindu-ti lipsa studentul stupcan de Mandicevschi, se hotărăşte să-l revadă pentru a face «teoria cu el şi alţii», deoarece intenţiona, ca până în iulie 1881, să susţină examenul pentru a fi profesor de muzică, dar nu ştia unde să-l găsească pe acest distins profesor și compozitor bucovinean.

Aşa că nu e de mirare când, la 26 februarie 1881, îl aflăm pe Porumbescu la Poliţia din Viena, pentru a descoperi "adresa lui Mandicevschi"⁹.

La numai două zile de la vizita făcută lui Mandicevschi, Ciprian nota: "Am vorbit unele chestiuni, am luat câteva note muzicale de la el şi am hotărât să mă înscriu la Academia de Canto".

Vineri, 4 martie "mă duc, devreme, la Mandi. Studiem împreună compoziţiile mele. El găseşte, cum e firesc, o mulţime de greşeli. După aceasta soseşte Heureberger, un muzician genial, şi am cântat, cu Mandi, câteva din cântecele lui. Într-adevăr, opere magistrale, ce vrea să le publice. Mă uit la amândoi aşa cum stau la pian şi cugetam: - Dacă eu aş ştie numai jumătate din ceea ce ştiu ei, ar fi îndeajuns"¹⁰.

Între cei doi compozitori bucovineni a mai avut loc şi o dispută pe seama conceptului de muzică românească, în legătură cu posibilităţile de realizare şi valorificare a acesteia, a necesităţii pregătirii teoretice, tehnice etc.

În atare împrejurare s-a confruntat "ideea muzicii universale, bazată pe principiile abstracte şi cea a muzicii naţionale"¹².

Abia la 18 martie 1881, "dus de dimineaţă", studentul Porumbescu ia "prima lecţie" de la Mandicevschi¹³.

Într-o seară, pe când Ciprian se întorcea de la vizionarea operetei lui Robert Planquette, Clopotele din Croneville, ce avusese loc la teatru An der Wienn, găseşte o scrisoare de la Mandicevschi, cu un bilet pentru concertul din 9 noiembrie 1881.

Structura psihologică a celor două personalităţi ale muzicii bucovinene era diametral opusă. Mandicevschi, deşi mai tânăr cu patru ani decât Ciprian, avea o fire potolită, taciturnă, nu-i plăceau adunările studenţeşti zgomotoase, euforiile bahice, pe care le considera pierdere de vreme şi le evita.

Era muncitor şi de o seriozitate în studio ieșită din comun, trăsături caracterologice care au atras atenţia şi, mai apoi, prietenia lui Johannes Brahms.

Porumbescu, ca şi contemporanul său Iacob Mureşianu, era deschis în afară, receptiv la viaţa din jur, dornic de a fi mereu în clocotul cotidian, încât, în scurt timp, devenise purtătorul de stindard al studenţilor români de la Viena.

Interesul pentru muzică, însă, i-a apropiat pe cei doi bucovineni, pentru scurtă vreme, în două răstimpuri.

Mandicevschi era de părere că Ciprian Porumbescu, după cum şi singur recunoştea, "nu şi-a cultivat talentul. Nu ştie nici armonie nici contrapunct".

La numai câteva zile după a doua întâlnire a lui Mandicevschi cu Ciprian Porumbescu, profesorul de la Academia de Canto, într-o scrisoare către mama sa Veronica, o informa, printre altele, că aşa cum se prezenta studentul stupcan,  în acel moment, "trebuie să-l consider pe om lipsit de orice talent. Ceea ce însă este foarte trist şi regretabil din punct de vedere moral, este faptul că mulţi, bine-înţeles că toţi oameni fără cunoştinţe şi cultură, îl consideră un mare talent.

Probabil pentru că aşează capete de note deasupra unor texte româneşti".

Cât de întemeiate sau neîntemeiate sunt opiniile lui Mandicevschi o confirmă sau infirmă posteritatea.

Nu ştim care vor fi fost compoziţiile cercetate de Mandicevschi, la 4 martie 1881, ce l-au determinat să-l considere pe studentul Porumbescu un "om lipsit de orice talent", ce doar "aşează  capete de note deasupra unor texte româneşti", însă timpul, care e cel mai bun filtru al valorilor, a selectat, pentru eternitate, un număr important de piese antologice ale creatorului operetei româneşti, fie că ele se numesc: Balada sau Cântecul tricolorului, Imnul Unirii sau ariile din Crai nou şi altele ce au intrat în mileniul al treilea, pe când asupra compoziţiilor lui Eusebiu Mandicevschi, redactate corect din punct de vedere tehnic, teoria mutaţiei valorilor şi-a spus cuvântul, oprindu-le în arhiva muzical-documentară a secolului al XIX-lea.

Despre prietenia și coloborarea între Ciprian porumbescu și Eusebie Mandicevchi merită aparte să fie sris un articol.

Gheorghe Mandicevschi (8 noiembrie 1870 s. Molodia, - 23 martie 1907, Cernăuți, Imperiul Austro-Ungar). A fost compozitor, dirijor, profesor de muzică bisericească.

Fiind ultimul din cei opt copii ai preotului Vasile Mandicevschi şi soției sale Veronica Popovici. El este fratele renumiților compozitori şi pedagogi bucovineni Constantin, Eusebie și Ecaterina¹⁴.

Cel dintâi mediu artistic i l-a oferit casa părintească, unde, în pofida greutăților materiale ale familiei numeroase, se găsea şi prilejul de a audia o muzică aleasă, căci fiicele şi fiii părintelui Vasile Mandicevschi erau toți înzestrați cu deosebit talent muzical.

Gheorghe Mandicevschi 

Absolvind cursurile primare, urmează cursurile la seminarul din Cernăuţi între anii 1890 - 1895, unde profesor i-a fost Isidor Vorobchievici, care îl încurajează şi-l îndrumă în mod deosebit.

Între anii 1895 - 1899 Gh. Mandicevschi, sub supravegherea fratelui său, Eusebie, a studiat la Universitatea de Muzică şi Arte Clasice din Viena contrapunctul, armonia şi compoziția.

În anul 1900 se întoarce în Bucovina şi devine profesor titular de muzică la Seminarul Clerical la Școala de cântăreți bisericești şi la Liceul Ortodox de Fete, unde între anii 1900 - 1907 a fost dirijor al corului Societății «Armonia» - Societatea pentru Cultizarea şi Răspândirea Muzicii Naționale în Bucovina, creată la 18 iulie 1881 la Cernăuți, la sugestia Mitropolitul Silvestru Moarariu Andrievici¹⁵.

La 15 iulie 1904, cu prilejul împlinirii a 400 de ani de la moarta marelui voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, profesorul Gh. Mandicevschi executa împreună cu corul «Armonia», la serviciul divin de la Mănăstirea Putna, liturghia sa festivă în Re-major, compusă pentru cor mixt din 4-8 voci.

La serbarea comemorativă care a urmat, Gh. Mandicevschi dirijează, printre altele, „Altarul Mănăstirii Putna” de Ciprian Porumbescu şi piesa corală „Mănăstirea Putna” de Isidor Vorobchievici, în entuziasmul românimii adunate cu acel prilej.

Presa cenăuţeană din anul 1906 publică anunțurile în legătură cu jubileul de 25 de ani al Societății «Armonia», marcat la Cernăuți pe 25, 26 și 27 noiembrie. Putem vedea că au avut loc mari manifestări, organizate de membrii societății, unde se va executa o liturghie nouă, apoi un concert festiv şi o serată de dans¹⁶.

Din anunțurile publicate în ziare aflăm despre programul de pregătire a jubileului «Armoniei» pentru fiecare zi aparte, despre persoanele care au participat şi au prezentat cântecele lor bisericești, piese, poezii. Printre cei ce au participat la manifestare se numără şi familia Mandicevschi (Gheorghe, Eusebie, Ecaterina şi Constantin), și alți renumiți bucovineni: Aglaia de Onciul, Adalbert, Hrimaly, Gavril Muzicescu, George Dima, Ciprian Porumbescu, Nicu Popovici, Anton Koller etc.

Constantin Mandicevschi 

Dacă ne referim la Gh. Mandicevschi, din program se vede că la 25 noiembrie, duminică, la orele 9.00 dimineața, prima zi a început cu o Liturghie şi doxologia compusă de profesorul Gheorghe Mandicevschi cu un cor mixt sub conducerea compozitorului, care a avut loc în Catedrală, săvârșita de Arhimandritul Miron Călinescu.

A doua zi, pe 26 noiembrie, a avut loc concertul festiv în sala Filarmonicii la ora 7.30 seara, sub conducerea dirijorului, profesorului Anton Koller. Concertul a fost împărțit în mai multe spectacole. în partea a 4-a a urmat un spectacol de cântece populare romanești, aranjate pentru un cuartet de coarde de Adalbert Hrimaly, executate de domnii Adalbert Hrimaly (violina I), Comeliu Tarnovieţchi (violina II), Gheorghe Mandicevschi (viola) şi Dr. B. cav. de Duzinkiewicz (vio-loncello), care pentru prima dată s-a prezentat publicului românesc. Cuartetul a cules aplauze frenetice prin executarea cu măiestrie a variaţiunilor unui cântec popular aranjat de Hrimaly. În partea 12-a, a avut loc prezentarea uverturii, compusă de Dr. Eu. Mandicevschi pentru un cuartet de coarde și două piane câte 4 mâini și cântată cu măiestrie de doamnele Eugenia Halarevici şi Eufrosina Vorobchievici (pianul I), Ecaterina Mandicevschi și Veronica Ţurcan (pianul II) și de domnii Adalbert Hrimaly (vio.l), Corneliu Tarnovieţchi (vio.II), Gheorghe Mandicevschi (viola), şi Dr. B. cav. de Duzinkiewicz (violoncello)¹⁷.

Serbarea s-a încheiat pe 27 noiembrie la 8.30 seara, apoi toți s-au adunat la un dans în Sala Filarmonicii. Doamnele au fost rugate să aibă o ținută specială, să apară în costume naționale. Dansurile au fost acompaniate de Orchestra Regimentului 41 de Infanterie.

De-a lungul timpului familia Mandicevschi a jucat un rol activ în activitatea Societății «Armonia». Muzicianul făcea parte dintr-un cuartet de coarde (Fraţii Mandicevschi).

Majoritatea lucrărilor sale au fost popularizate prin interpretarea lor de către corul Societății «Armonia» şi mai cu seamă de corul Societății «Academia Ortodoxă», care a fost creată în anul 1889 de Silvestru Morariu-Andrievici pentru studenții de la Facultatea de Teologie, numită Societatea literară a studenților «Academia Ortodoxă», membru al căreia a fost Gh. Mandicevschi.

În anul 1906, la 20 ianuarie, la Rădăuţi a avut loc ședința Societății «Academia Ortodoxă», la care a participat şi Gh. Mandicevschi, cu o prezentare a cântecului “Frumoase floricele”. Cuvântul de deschidere a fost rostit de președintele Societății, Gavriil Străinul.

Pentru această Societate, compozitorul Gh. Mandicevschi a scris şi deviza “Uniți să fim în cugete, uniți să fim în cântece, uniți în Dumnezeu”. Printre acestea se numără un curs de contrapunct, în patru volume, scris în colaborare cu fratele său Eusebie, precum şi studiul “Muzica la evrei până la venirea Mântuitorului nostru Isus Hristos”, publicată în revista “Candela” din anul 1893.

Principalele lucrări realizate de autor sunt muzica pentru piesa lui Vasile Alecsandri “Piatra din casă”, precum şi “Cuartetul de coarde”. Are o serie de lucrări corale, vocale şi pentru pian, precum şi cântece bisericești.

În pofida vieții sale scurte, Gh. Mandicevschi a adus o contribuție uriașă la dezvoltarea, promovarea și păstrarea artei muzicale romanești. Lucrările lui desăvârșite vor dăinui peste ani.

Despre marele artist bucovinean, Grigorie Pantazi, nu se cunosc prea multe lucruri. Cu părere de rău, el este aproape completamente uitat în capitala Bucovinei, unde s-a afirmat ca regizor, actor, poet, muzician, coregraf, sculptor, autor de feerii, de spectacole de balet și de pantomimă. Se cunosc prea puține lucruri despre colaborarea sa cu societățile culturale din Bucovina și din Țară, cu teatrele naționale și casele regale din Europa.

Grigorie cavaler de Pantazi, s-a născut la 5 februarie 1872 la Costiceni, județul Hotin, unde părinții săi aveau moșie. Se trage dintr-oveche familie de boieri moldoveni din jud. Botoșani, stabiliți în Basarabia după răpirea de către ruși a Moldovei dintre Prut și Nistru. Un străbunic fusese membru în divanul Domnului Moldovei. Mama, Nadina Pantazi (1852 - 1932), descindea dintr-o veche familie de boieri moldoveni, Talpă, consemnată de Dimitrie Cantemir în cartea de aur, printre celelalte 40 de familii de boieri autohtoni. O străbunică Talpă fusese soția lui Ion Barnovschi Movilă, fratele domnitorului Moldovei (Miron Barnovschi Movilă). Tatăl, Constantin Pantazi, fusese mare proprietar la Baiești, apoi la Costiceni. Din aceeași parte a Basarabiei provin și alți doi mari oameni de teatru: Bogdan Petriceicu-Hașdeu și Constantin Stamati-Ciurea. Iar maestrul Pantazi se destăinui, la un moment dat, că și-ar fi dorit să inaugureze la Hotin un teatru național, pentru care a alesese câte un act din opera dramatică a celor doi autori basarabeni¹⁸.

Grigorie cavaler de Pantazi

Încă din liceu, la Cernăuți, Grigore Pantazi se distinge prin talentul său de declamator, recitând la comemorări scene și acte întregi din dramele lui Goethe, Schiler, Grillparzer.

“Gazeta Bucovinei” din 3/15 februarie 1893 publică un anunț al Societății academice «Junimea», din care aflăm câteva nume de rezonanță a participanților la viața muzicală a capitalei ducatului: C. cav. de Onciul, G. de Pantazi și Cor. de Tarnovețchi. Coriolan Maghețin, dar mai ales Claudiu Stefanelli și Grigorie Pantazi au surprins plăcut publicul prin declamații frumoase¹⁹.

Pantazi debutează ca student la Junimea, înscenând la 19 ianuarie 1894, împreună cu profesorul pictor Eugen Maximovici, cu un fast extraordinar, tablourile vivante Soarele și Visul marinarului.

Încheindu-și studiile juridice la universitățile din Cernăuți și Viena, Pantazi devine funcționar în administrația provincială a Bucovinei. Cu prilejul comemorării lui Ștefan cel Mare în 1904, aranjează o serie de tablouri vivante din viața marelui voievod. La spectacol asistă și guvernatorul Bucovinei, prințul Hohenlohe, care rămâne profund impresionat. A doua zi acesta îl cheamă pe tânărul artist pentru ai pune în vedere că locul lui e la Viena, unde s-ar putea dedica cu totul artei. Intervine pentru numirea lui la Ministerul de interne din Viena, unde timp de mai bine de 17 ani va fi director al părții române a monitorului oficial austriac “Foaia legilor imperiale”.

Gustav Mahler, cel mai mare dintre directorii Operei imperiale din Viena, om extrem de inaccesibil și de o severitate temută, soră cu brutalitatea, primește baletul lui Pantazi Povestea Soarelui pentru a-l prezenta la Operă. Dar spectacolul nu se ține, întrucât Mareșalul Curții imperiale respinge baletul, ca fiind “zu rumänisch”²⁰.

În schimb, decanul maeștrilor de balet din Austria, Josef Hassreieter, și celebrul compozitor Josef Bayer, autorul muzicii la baletul “Die Puppenfee”, care făcuse ocolul lumii, apreciază calitățile artistice ale lui Pantazi și îi cer concursul pentru festivalurile de operă și balet organizate odată pe an la Teatrul imperial din palatul Schönbrunn. Astfel, în cadrul ultimei reprezentații a Curții imperiale din Schönbrunn s-a prezentat baletul lui Pantazi Cântul. Pantazi a condus direcția de scenă, Curtea punându-i la dispoziție întreg aparatul tehnic și artistic al Operei și al Teatrului Curții din Viena. Pe scenă, reprezentanți ai celor mai vechi familii aristocrate din Austria și Ungaria – prinții Schwarzenberg, Auerpreg, Hohenlohe, Kinsky etc. – erau simpli statiști și se supuneau cu disciplină și modestie exemplară ordinelor și comenzilor severe ale lui Pantazi.

Trei luni de zile, Pantazi a fost oaspete al Palatului imperial, unde i se servea cina. Repetițiile erau chiar mai frumoase decât reprezentațiile înseși, deoarece prințesele și ducesele veneau direct de la distracțiile mondene de la Curte, cu decolteuri și diademe, iar partea bărbătească o reprezentau demnitarii și arhiducii care în ziua respectivă erau invitați la Schönbrumn.

În opera lui Pantazi, jucau și membri de familii regale. Spre exemplu, prințesa Maria Windischgraetz (1852 - 1929)a jucat în rolul împărătesei Teodora. La reprezentație au asistat 70 membri ai familiei imperiale.

Pentru împăratul Franz Joseph I, care se nimeri a fi bolnav, s-a aranjat o reprezentație specială, la care a asistat numai majestatea sa, împreună cu urmașul său la tron, Carol I, pentru ca bătrânul monarh să nu se obosească prin obligațiile sale de amfitrion. Au fost puse la contribuție cele mai scumpe brocarduri, mătăsuri și juvaiere seculare ale familiilor din înalta aristocrație. Însuși împăratul a cheltuit, din fondurile sale particulare, o sumă din care s-a instalat, tot după indicațiile lui Pantazi, un decor rulant special, înfățișând în succesiune neîntreruptă tablouri din cursul veacurilor. A doua zi după reprezentație, mareșalul Curții regale, principele Alfred de Montenouvo (1854 - 1927), l-a vizitat pe Pantazi acasă pentru a-i aduce mulțumiri.

Mare succes a avut prezentarea de 56 ori, la Opera din Viena, a baletului Nippes. După balet, Grigorie Pantazi a fost invitat la curtea baronesei Marie Louise Larisch von Moennich (1858 - 1940), unde s-a prezentat un festival nocturn de Pantazi. Marie Luisa Larisch von Moennich era nepoata împărătesei Elisabeta de Wittelsbach, cunoscută mai ales sub numele Sisi (1837 - 1898), soția împăratului Franz Joseph I al Austriei.

La astfel de onoruri a putut să ajungă la Viena un roman din Cernăuți, datorită fantaziei sale bogate în arta scenică!

De la Schönbrum și Viena, Grigorie Pantazi ajunge la București. Regina Elisabeta a României (Carmen Sylva), l-a primit săptămâni de-a rândul la castelul Peleș, iar în timpul văduviei sale, la castelul de la Curtea de Argeș. La București, el a montat cu demnitari ai Curții Regale baletul Nippes. Baletul s-a prezentat cu tot fastul mai întâi în sala Palatului regal din Calea Victoriei, apoi la Opera Română, timp de două săptămâni (pe timpul direcției Cocoresu).

Luigi Manzotti (1835 - 1905), tatăl baletul european, autorul celebrului balet Excelsior, îiscria lui Pantazi de la “Scala” din Milano despre unul din spectacolele bucovineanului: "C'e un opera di gran ingenio, con effetti meravigliosi – una vera poema – E o lucrare de mare ingenuitate, cu efecte minunate – o poezie adevărată"²¹. 

La 1914, Mingardi, directorul Scalei, hotărâse să aducă pe scena renumitului teatru baletul Nippes, dar izbucnirea războiului a împiedecat reprezentarea. La fel și la Petrograd, unde fusese acceptat spre reprezentare, baletul a rămas nemontat. Maeștrii baletului rus, Legat și Fokin,au apreciat în mod deosebit montările lui Pantazi. Chiar și celebrii compozitori Giacomo Puccini (1858 - 1924) și Franz Lehár (1870-1948) s-au exprimat elogios despre fantaziile coregrafice ale lui Pantazi. Rezumând putem spune fără să greșim că baletul Nippess-a prezentat în Viena și București, atât lacurțile regale, cât și la operă. În Viena, actorii erau arhiduci și arhiducese, în București persoane din elita capitalei_.

Pantazi a fost primul care a scris o feerie pe motivele lui Johann Strauss (1825 - 1899), regele valsului, feerie care s-a prezentat cu mare succes. Chiar în anii din urmă, familia decedatului coautor, Josef Bayer, l-a autorizat pe Pantazi să scrie un nou scenariu pe muzica postumă a acestuia. Baletul s-a numit Wiener Bilder²².

La Viena, Pantazi a mai montat o feerie, Din timpul Eladei, pe muzică antică. Feeria s-a jucat simultan pe două scene, în aceeași sală, fapt ce nu s-a mai întâmplat până atunci.

Înzestrat cu aptitudini muzicale deosebite, Pantazi a fost cel dintâi care a reconstruit scenariul cunoscutului balet Prometeu de Beethoven. Textul baletului fiind pierdut, artistul bucovinean a țesut pe fiecare notă a lui Beethoven imaginea plastică corespunzătoare. Eusebie Mandicevschi (1857 - 1929), autoritate științifică muzicală de primul rang, fără a cărui aprobare nu se publica nici o ediție din marii clasici ai muzicii occidentale, a recunoscut cel dintâi adânca legătură dintre scenariul lui Pantazi și muzica lui Beethoven.

Baletul Prometeu s-a prezentat cu mare succes la Opera Cehă din Praga, în decurs de două stagiuni. Ziarele din Praga au publicat articole elogioase despre această creație.

La Budapesta s-a pus în scenă de vreo 60 de ori baletul Naierul, pe muzică de Rezcö Máder (1856 - 1940), fost director al Operei Ungare, care a mai scris muzică pentru spectacolele de balet Luсeafărul și Vis de vară ale maestrului Pantazi. Baletul Luсeafărul s-a prezentat la Cernăuți și București cu concursul societății «Armonia». În anii din urmă Pantazi, a mai compus baletul Nufărul, țesut pe legende indice vechi și motive de folclor muzical indic.

Grigore Pantazi a montat în Cernăuți, tot cu concursul neprețuit al societății «Armonia», operetele naționale Crai nou, Moș Ciocârlan, Noaptea sf. Gheorghe. 

A condus festivalurile Liceului I din Cernăuți, Crai nou, în Suceava. Printr-o înscenare în stil modern, a dat viață nouă operei naționale Crai nou de Ciprian Porumbescu, montată la Cernăuți, cu societatea «Armonia», și la Suceava, Vatra-Dornei, Radăuți și Botoșani, cu societatea “Ciprian Porumbescu”. Pantazi devine membru onorific (onorar, în limbajul epocii) al societăților «Armonia», «Junimea» și «Ciprian Porumbescu».

Înainte de primul război mondial, Pantazi a fost inițiatorul și animatorul teatrului român din Cernăuți (un fel de director neplătit al teatrului național, cum își zice el însuși într-un Memoriu din septembrie 1933: "Cu toate societățile culturale din Bucovina, am organizat și înscenat prin decenii un rând de reprezentări teatrele în limba română. Toate aceste reprezentări le-am aranjat gratuit și, de pe urma neobositei mele munci, toate societățile culturale din Bucovina s-au ales cu frumoase venituri"²³.

La 4 mai 1901, la Cernăuți are loc premiera operetei lui Tudor Flondor, Moș Ciocârlan, pe un libret de Constantin Berariu. Regia a fost în semnată de Grigore Pantazi. În distribuție: Aglae Lupu (Florica), Hedwig Bucher (Halițchi), Gheorghe Sârbu (Farfuridis), Adrian Forgaci (Notarul), Ștefan Scalat (Stan), Constantin Berariu (Gheorghe), Constantin Hostiuc (Chirilă), în total 80 de artiști - soliști, coriști, dansatori.

La București, Pantazi înscenează, tot cu înalta societate de la Curtea Regală, alături de baletul Naierul, și baletul Oița pierdută (pe muzica Rapsodiei lui Enescu), iar cu actorii Teatrului Național din București, melodrama Sufletul și muzica (cuvinte de Carmen Sylva), montată și la Cernăuți la 70 de ani ai Reginei Elisabeta. La 16/17 decembrie 1913, la Cernăuți, societatea „Junimea” organizează la Teatrul Municipal, sub conducerea lui Pantazi, sosit special din Viena, un spectacol jubiliar. Sărbătoarea a durat două zile. În prima zi a fost prezentată melodrama Muzica înaltă sufletul, de Dr. Grigore Pantazi, pe versuri de Carmen Sylva, tradusă de O. Jesef, Mazurca de Josef Bayer. A doua zi, s-a prezentat Cântecul neamului. Poemă feerică națională de Dr. G. Pantazi, tradusă de A. Stefanelli (muzica de Kostecki). Societatea era condusă atunci de secretarul Galin de la Consulatul regal al României²⁴.

În 1914, la Cernăuți a avut loc, în Teatrul Municipal, o manifestare consacrată lui Eminescu organizator: societatea «Armonia». După o conferință despre M. Eminescu, corul «Armonia» a prezentat Luceafărul, feerie pantomimică în 3 tablouri, de Pantazi (muzica – Raul Molder, directorul Operei din Budapesta)¹². În același an, societatea „Armonia” marchează 25 de ani de activitate.

În 1921, Cercul studențesc «Arboroasa» aranjează în Teatrul orășenesc o șezătoare artistică-literară: "Programul ca șezătoare să-și aibă scopul dorit, facem un călduros apel către onoratul public cernăuțean, precum și către toți frații noștri studenți să sprijine manifestarea noastră, prin participarea în numărul cât mai mare. Suntem încredințați pe deplin în generozitatea onoratului public care a sprijinit întotdeauna cu dragoste toate manifestările studențești". E vorba de drama patriotică, Se face ziua, de Zaharie Bârsan, regizată de Pantazi.

În 1921 și 1922, Inspector General pentru Bucovina pe lângă Ministerul Cultelor și Artelor era Grigorie Pantazi. De asemenea el mai funcționa și ca subdirector la Ministerul de Interne, consilier superior la administrația Bucovinei, iar în deceniul următor îl aflăm detașat la Legațiunea română din Viena, după care ocupă postul de consul general onorific.

La Cernăuți, pune în scenă, la diverse serbări naționale feeria Cuvântul Neamului. În 1923,o montează la Vatra-Dornei cu o echipă de țărani. În 1933, o reluă, inaugurând primul teatru de țărani din Bucovina.

La București, montează cu Societatea Arhitecților baletului Rococo.

Este decorat cu Bene Merenti, acordat de Regele Carol I al României, care se întreținea adesea cu Pantazi asupra chestiunilor de artă. Obține titlul de cavaler și ofițer al Coroanei României, Medalia jubilară „Carol II” și Steaua României.

La una din repetițiile din București asistau cu mult interes viitorul rege, Ferdinand I, principe moștenitor pe atunci, împreună cu principesa Maria. Se repeta Oița pierdută, cu ofițeri din garda regală și din elita armatei, care nu se prea arătau dispuși să execute figurile dificile ale dansurilor naționale, din care cauză era cât pe ce să se scoată din program acest balet național. Principele Ferdinad a insistat cu toată energia pentru menținerea și executarea baletului, venind el însuși pe scenă și stând lângă Pantazi până când executanții, neavând încotro, s-au supus.

În 1935, societatea „Junimea” pregătește comemorarea lui George Popovici, (pseudonim literar Teodor Robeanu), autor al volumului Poezii postume, tipărită la București cu o prefață de N. Iorga, în 1908.: "Între învinșii păcatelor noastre – scrie N. Iorga, – între cei pe care i-a ucis răutatea acestei neam, nu știu pe niciunul pe urma căruia să trebuiască atâtea lacrimi". Iorga avea în vedere sfârșitul tragic al cărturarului bucovinean, în 1905. Conducerea societății se adresează, la 3 martie 1935, lui Grigorie cav. de Pantazi, consul la Viena. Îl informează că s-a luat hotărârea să fie comemorat George Popovici, la Cernăuți, printr-un festival artistic. Pantazi, membru activ al Societății, se remarcă și ca scriitor. Tricolorul, feeria sa, se prezentă pe scena Teatrului Național, evocând în șase tablouri contribuția Societății „Junimea” la întregirea neamului. Se face referire și la Grămadă, căzut în luptele de la Cireșoia, în august 1917. Pantazi este invitat șă pregătească o feerie prin dramatizarea poemului lui G. Popovici, Novela de Castel, publicată în 1894. Conducerea societății se angaja să facă toate pregătirile pentru spectacol. Pantazi e informat și de faptul că s-a apelat, pentru costumele poloneze, la George cav. de Gallin, alt membru marcant al Societății, consul al României la Varșovia²⁵.

Pantazi a avut onoarea de a fi membru în comisia pentru reorganizarea teatrelor din Romania, sub prezidenția profesorului Sihleanu, care îi aprecia mult expertizele competente.

Opera lui Pantazi se cifrează la vreo 50 de spectacole de balet și de feerii, din care mai mult de jumătate s-au pus în scenă. Dar ceea ce trebuie reținut, ca moment deosebit de interesant, este că Pantazi a putut să creeze atâtea spectacole de balet fără să fie însuși maestru de dans. Creațiunile sale coregrafice le datorează temperamentului său teatral și muzical, viziunii extraordinare pentru efectele culorii și ale atitudinii plastice și faptului că a cunoscut toate marile teatre din Europa.

În revista cernăuțeană „Făt Frumos” din 1939, la rubrica “Cronică” se spune: "Duminică, 11 iunie 1939, s-a așezat la odihnă, în cimitirul Horecei din Cernăuți, osemintele mult zbuciumatului Dr. G. de Pantazi. „Marele artist coregraf de reputație europeană și marele suflet de Român, crainic al frumosul național, a avut parte să se stingă aici în Bucovina lui iubită, unde se întorsese din Viena, locul triumfurilor internaționale”, consemnează “Glasul Bucovinei" în nr. 5.642. Anuarul societăți “Ciprian Porumbescu” din Suceava pe 1938/39 îi evocă frenetic amintirea²⁶.

Eusebie Mandicevschi a jucat un rol important în dezvoltarea acestor personalități. Doar este încă mult de cercetat, Că studenți au fost mulți și fie care a devint în dominul lui profesional.

În pregătire acestui articol s-au folosit materiale din teza de doctorant a lui Vladimir Acatrini.

Bibliografia

1.     Acatrini Vladimir. Un cunoscut  de-al lui Eminescu, Constantin Mandicevschi. Libertatea Cuvântului. Nr. 18 (675), 5 mai 2016. P 13.  

2.     Acatrini Vladimir. Originile românești ale compozitorului bucovinean Eusebie Mandicevschi. Glasul Bucovinei. – 2018. – Nr.4. An. XXV. – P. 57

3.     Influența activității lui Eusebie și Gheorghe Mandicevschi asupra dezvoltării educației muzicale și culturii în Bucovina : blog post https://cutt.ly/MDve8jx

4.     Radio Romania Muzicală: Compozitori și Interpreți Români: Marțian Negrea. https://cutt.ly/KDR4vUW

5.     Filarmonica ploieșri. Marțian Hegrea (1893 – 1973) – Compozitor, Profesor și Dirijor Român: https://cutt.ly/oDTc5Kk

6.     Austrian musician. Karl Böhm : https://cutt.ly/CDTLT3C

7.     Acatrini Vladimir. Continuatorii creației marelui compozitor Eusebie Mandicevschi: Karl Bőhm (1894 – 1981). Monitorul Bucovinean. – 2021. – Nr.15. (22 aprilie). – P.3.

8.     Idem. Karl Bőhm (1894 – 1981). Monitorul Bucovinean. – 2021. – Nr.15. (22 aprilie). – P.3.

9.     Pe urmele lui Eusebie Mandicevschi: https://cutt.ly/3DPCu0r

10.   Idem. Pe urmele lui Eusebie Mandicevschi: https://cutt.ly/3DPCu0r

11.   Idem. Pe urmele lui Eusebie Mandicevschi: https://cutt.ly/3DPCu0r

12.   Liviu Rusu. Perspective şi preocupări teoreice în istoria muzicii româneşti, în Studii de muzicologie. Vol. II, Editura Muzicală, Bucureşti, 1966, p. 260.

13.   Ciprian Porumbescu. Puneți un Pahar Cu Vin Și Pentru Mine. Editura “Musatiniiˮ, Suceava, 2007, p. 400.

14.  Acatrini V. Gheorghe Mandicevschi – fiu al neamului românesc. Libertatea cuvântului. 2016. Nr. 39 (6 oct.). P. 14.

15.  Arcadie Dugan-Opaiț. Albomul Mare al Societăților Academice, “Arboroasaˮ și “Junimeaˮ din Cernăuți, Editura Universității “Ștefan cem Mare, Suceava, 2017, p. 407.

16.  Acatrini V. Familia Mandicevschi în contextul vieții muzicale a Bucovinei. Glasul Bucovinei. 2017. № 1. P. 52 - 65.

17.   Idem. Glasul Bucovinei. 2017. № 1. P. 52 - 65.

18.   Acatrini Vladimir, Sergiu Barbuța. Grigorie Cavaler de Pantazi. Glasul Bucovinei. 2020. № 1- 2. P. 57 – 63.

19.   Serata muzicală-declamtorică în “Glasul Bucovineiˮ, 7/19 februarie 1893, An. III, nr.11, p. 3.

20.  Victor Morariu, Omagiu lui Grigorie Pantazi în “Junimea Literarăˮ, An. XXIII, 1934, nr. 10 – 12, p. 21.

21.  Idem. Omagiu lui Grigorie Pantazi în “JunimeaLiterarăˮ, An. XXIII, 1934, nr. 10 – 12, p. 21.

22.  Acatrini Vladimir. Sergiu Barbața. Grigore, cavaler de Pantazi. Oltart – 2021. - Anul X. – Nr. 2 (35). – P.83 – 87.

23.  Idem. Omagiu lui Grigorie Pantazi în “JunimeaLiterarăˮ, An. XXIII, 1934, nr. 10 – 12, p. 21.

24.  Acatrini Vladimir. Grigorie cavaler de Pantazi. Ofranda Literară. - 2020. Nr.1. - P. 120 - 124.

25.  Dimitrie Vatamamiuc. Bucovina între Occident și Orient. Studii și documnete, Editura Academiei Române, București, 2006, p. 564 – 565.

26.  Cronocă: Grigorie Pantazi în “Făt Frumosˮ, Anu. XIV, nr. 4. p. 111.

 

Vladimir Acatrini  (10.VII.1988, Bahrinești, raionul Hliboca, regiunea Cernăuți) – istoric; bibliotecar. Președinte al Societății Bibliotecarilor Bucovineni (din 2017); a fost secretar al Societății „Golgota” a românilor din Ucraina (2016 – 2019). Părinții: Mihai și Svetlana (Ionuță). Studii: Școala Medie de gradul I-III din Bahrinești (1995-2006). Facultatea de Istorie, Politologie și Relații Internaționale, Universitatea Națională din Cernăuți, master în istorie etnologică (2011).Doctorand la Academia Națională de Științe Pedagogice a Ucrainei, Institutului de Educație Pedagogică și Educație a Adulților, având ca temă de cercetare Ideile pedagogice și activitățile profesionale ale familiei Mandicevschi (din 2018). Bibliotecar la Biblioteca Universității din Cernăuți, secția informativă bibliografică (din 2012). Cercetător al istoriei culturii și literaturii din nordul Bucovinei, Ținutul Herța și nordul Basarabiei. Publică articole de istorie, în special referitoare la familia Mandicevschi, în ziarele și revistele din regiunea Cernăuți: Libertatea cuvântului, Glasul Bucovinei, Neamul Românesc, Mesager Bucovinean, Țara Fagilor, Gazeta de Herța, Monitorul Bucovinean, Agenția BucPress, revistele și ziarele sucevene Scriptul, Crai Nou. Donator de cărți în limba română bibliotecilor din regiunea Cernăuți.