Dublă sărbătoare în casa românilor din Cernăuți




        În a doua zi a marii și frumoasei sărbători creștine Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile cum i se mai zice în popor a coincis cu un eveniment important pentru toți oamenii de creație din acest ținut mioritic.
         Chiar a doua zi de Rusalii în Sediul renovat al Casei românilor din Cernăuți a avut loc prima manifestare culturală: prezentarea unei noi cărți. Apariția oricărei cărți este un prilej de bucurie și sărbătoare. Ei bine, cum spuneam, ne-am adunat cu toții la prezentarea cărții, a 32-a la număr, a savantuui bucovinean Ilie Popescu, doctor în științe filologice, președintele Societății regionale „Golgota”.
          La cei 82 de ani pe care îi va face în curând, neobositul domn Ilie Popescu ne vine cu o carte filosofică „Omul e un miracol al miracolelor”. Deoarece despre cartrea în cauză am vorbit deja pe paginile ziarelor online și tipărite, acum vom vorbi despre prezentarea ei.
          Ca moderatoare a acestei manifestări culturale am început cu acea că am vorbit pe scurt în fața publicului deosebit, despre viața și activitatea omului care a trecut prin atâtea greutăți, a gustat din amarul deportărilor staliniste, a avut fericirea să supraviețuiască, să se întoarcă la baștină, să învețe carte, să-și apere și doctoratul, să ajungă om de știință, are publicate circa 400 de lucrări științifice. De asemenea a publicat sute de articole în ziarele noastre românești, a participat și participă la zeci de conferințe științifice, a scos de sub tipar 32 de cărți, și de circa 11 ani este și președintele Societății regionale GOLGOTA. A ridicat mai mult din banii proprii 11 cruci comemorative dedicate celor care au suferit în vremea teroarei bolșevice, a participat la zeci de parastasuri dedicate celor ce au avut de suferit, așa cum a suferit și familia sa.
          Rând pe rând vorbitorii au trecut prin fața publicului și au vorbit despre noua carte apărută, despre calitățile și talentul, hărnicia și perseverența autorului, despre munca depusă la apariția noului volum în proză, despre profesorul universitar, care timp de 44 de ani a trudit cu zel la Catedra de Filologie română și clasică a Universității cernăuțene, despre omul, savantul, românul, patriotul Ilie Popescu. Reamintesc cititorilor că la cei 75 de ani ai săi am scos de sub tipar cartea mea „Ilie Popescu - omul, savantul, românul”.
          Astfel au vorbit d-na Lilia Govornean, metodistă la Institutul postuniversitar de perfecționare a Cadrelor didactice, președinta Asociației ACDERU, doamna care i-a ajutat foarte mult la apariția acestei cări, anume ei îi aparține: corectura, lectura, redactarea, aranjamentul, coperta etc. Printre ceilalți vorbitori au fost și doamnele Cristina Paladean, șefa actuală a Catedrei de Filologie română și Clasică, dr. doc. Felicia Vrâncean, de la aceeași catedră; ziariștii Nicolae Toma,  redactorul -șef al ziarului „Zorile Bucovinei”, soția sa Felicia Toma, muncind la fotografierea și înregistrarea activității date; Vasile Bâcu, redactor-șef al ziarului „Gazeta de Herța”, președintele Societății pentru Cultura și Literatura Română „Mihai Eminescu” din Bucovina; Nicolae Șapcă, redactor-șef al ziarului „Monitorul Bucovinean”, vicepreședintele aceleiași Societăți, ambii cunoscuți poeți bucovineni; traducătorul și poetul Valerii Țâbulenko; ziarista și scriitoarea Maria Toacă; cameramanul, maestrul artei fotografice Nicolae Haucă, directorul Comaniei Euromedia; Arhivistul și autorul de cărți Dragoș Olaru; Președintele Societății pan ucrainene „Golgota”, activistul Vasile Rauț; președintele Societăți Bibliotecarilor Bucovineni, și președintele Ariei ASCIOR - Bucovina, Vladimir Acatrini; starostele corului „Dragoș Vodă” Nicolae Pridii, alături de coristul Gheorghe Bicer, originar din s. Cupca; directorul școlii medii din satul Oprișeni și diretorul muzeului istorico-etnografic „Nicolae Hacman”,  la etapa actuală fiind cel mai bun muzeu din Ucraina, dl Nicolae Bodnariuc; deputatul în Consiliul local Pătrăuții de Jos, fost primar, membru activ al Filialei ASCIOR Gheorghe Fedorean. N-au lipsit și harnicele doamne, membre ale Societății „Mihai Eminescu” și „Golgota”, dar și activiste ale Filialei ASCIOR-Cernăuți, neobositele doamne Maria Ștefureac, bibliotecară-șefă a bibliotecii din Pătrăuții de Jos; Larisa Popescu-Chedic, directoarea căminului cultural și conducătoarea ansamblului etnofolcloric „Mugurel”; Natalia Balan, conducătoare artistică a căminului cultural din Pătrăuții de Jos; Elena Popescu, lucrător social din același sat. Prezenți la manifestarea literar-culturală în cauză au mai fost și profesoara de la Gimnaziul „Alexandru cel Bun” din Cernăuți Ancuța Bâcu, și reprezentantul aparatului administrativ din Cernăuți Mihai Gherman. Ca întotdeauna, modest din fire n-a lipsit de la manifestarea dată, fratele mai mic al domnului Ilie Popescu, ajuns deja și el octogenar, Costică Grijincu-Popescu, care este prezent la toate ceremoniile unde fratele său savantul Ilie Popescu participă.
   Câțiva oameni, invitați speciali, oameni de bună credință, n-au putut fi prezenți având anumite motive, ne-au transmis mesajele lor de scuze pentru absență, și ne-au spus că sunt alături de noi în această zi specială. Le aducem mulțumiri și lor, dar în deosebi doamnei Consul general al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, care este una din sponsorii principai ai cărții domnului Popescu, cât și domnului Ilie Popa, pr. universitar, dc. ing. președintele Fundației „Memoria” din Pitești-România,  și d-nei Lilia Govornean, pentru faptul că au sprijinit financiar apariția cărții de față.
     Autorului,  savantului, scriitorului, omului de știință, Cetățeanului de Onoare al satului Pătrăuții de Jos, neobositului domn Ilie Popescu, nu ne rămâne decât să-i dorim multă sănătate, succese depline, energie și cutezanță și îl așteptăm cu noi apariții editoriale. Prezentarea cărții respective va avea loc pe la mijlocul lumii iulie, atunci când domnia sa va adăuga în buchetul vieții cel de-al 82-lea trandafir, la biblioteca centrală din Pătrăuții de Jos. Până atunci, așa cum vom face și atunci, cum am făcut-o întotdeauna, îi dorim consăteanului nostru putere de muncă, de creație, și îl așteptăm cu drag în satul de baștină. 
   
 ELEONORA SCHIPOR, profesoară, scriitoare, membră a Uniunii jurnaliștilor din Ucraina, Vicepreședinta Societății regionale GOLGOTA, Președinta Filialei – ASCIOR-Cernăuți, membră  a Societății „Mihai Eminescu”, a Societăți Bibliotecarilor Bucovineni, Cetățeană de Onoare a satului Pătrăuții de Jos.

 Fotografie de Nicolai Hauca. 












Comentarii