Mi-a fost, îmi este și îmi va fi întotdeauna extrem de greu să scriu asemenea rânduri. Dar știu că trebuie să o fac. Sunt oameni care ocupă, cât de greu îmi este să spun, credeți-mă la trecut deja, au ocupat, un loc special în viața și inima mea. Până acum doar 2-3 zile distinsa doamnă Mariana Gurza de la Timișoara, doamna mereu cu Bucovina în suflet, era mereu prezentă în totul ce făceam. Chiar de ziua Mondială a Poeziei am felicitat-o, dorindu-i sănătate. Singură mi-a scris, că era bolnavă de Covid. M-am speriat, dar eram sigură că totul va fi bine, că se va însănătoși. Chiar în ziua de 26 martie, fiind în biserica din satul meu natal Pătrăuții de Jos, m-am rugat pentru sănătatea ei. Abia acasă, deschizând Internetul (regretm pe urmă că l-am deschis, Doamne ce naivitate), am aflat vestea cea pe care niciodată nu vrem s-o aflăm: Mariana noastră pierdu-se lupta cu viața. Spuneam sincer că dacă deschideam Internetul seara abia, Mariana trăia încă în închipuirea mea măcar câteva ore în plus. Deși nu știu de ce spun așa, Mariana Gurza va trăi mereu în inima mea, acolo, în acel loc special, unde se află toți acei pe care i-am iubit și stimat mult, dar care au plecat totuși în eternitate.
Prin intermediul unor
studenți, unor cunoscuți, dar și a rudelor mele de la Timișoara, ne-am transmis
în permanență cărțile una alteia. Eu pe ale mele de aici, ea pe ale ei de
acolo. Îmi scria pe scurt și câte un autograf.
Cu vreo 4-5 ani în urmă a fondat revista online „Logos și Agape”,
invitându-mă la colaborare. De atunci în permanență i-am trimis și ei atât pe
adresa electronică a revistei, cât și pe
a ei personală, Așa vroia ea. Despre toate evenimentele despre care am scris în
ziarele noastre bucovinene, trimiteam și la revista de acolo. Era parcă puntea
noastră de legătură între Banat și Bucovina. Mai ales se bucura de cele despre
Cupca și cupceni. Eu nu știu dacă cupcenii vor putea înțelege vreodată (deși
unii, înțeleg, desigur) cât de mult i-a iubit și i-a apreciat. Cât dor și drag
a purtat în inima ei mare de meleagul părinților ei. Într-o lume bântuită de
goana banilor, lucrurile morale sunt pentru unii greu de înțeles. Slavă
Domnului că mai sunt oameni cu suflet în vârtejul acesta al secolului XXI.
Cu un an și ceva în urmă, aflându-mă la Conferința
Asociației creștine ASCIOR, la Buzău, am făcut cunoștință cu profesorul
universitar, publicistul Dumitru Mnerie, care are și el o revistă „Columna”, cu
care deja colaborăm. Pănă a ajunge la Buzău m-a rugat să-i transmit prin
intermediul dl Dumitru, care e și finul de cununie al soților Gurza, ceva de la baștină, de la
Cupca. Am întrebat-o ce ar vrea anume. Știți ce mi-a spus. Că vrea puțină
țărână de aici. Pe urmă orice cu aroma și felul de a fi al cupcenilor. Am luat
puțin pământ de pe un strat cu flori din fața școlii, mi s-a părut parcă mai
curat și mai frumos să-l iau de aici. I-am dus câteva mere din livezile satului, prosoape cusute și
țesute aici, pui de mușcată ce crește în fereastră. Oriunde poate fi găsit, dar
aceștia erau de aici, de acasă... Bineînțeles, cărți, ziare, reviste... Ea la
rândul ei mi-a trimis câteva cărți, reviste. Am vorbit atunci mult la telefon.
Era încântată că are vești de la baștină, avea atâtea planuri și lucruri de
înfăptuit, dar uite că soarta are planurile ei, iar cu ale noastre de multe ori
nu se prea socoate...
Am avut o satisfacție
deosebită când am primit cu vreo 4 ani în urmă cartea „Apropieri”, o carte în proză de și despre
poeta creștină, redactorul, eseista, publicista, criticul literar Mariana Gurza.
Un pelerinaj prin ideie, gând și suflet. A fost o surpriză minunată pentru mine
când la pagina 71 am descoperit articolul „Ilie Motrescu – Cântarea Carpaților”
unde pe aproape 6 pagini, autoarea face o succintă prezentare a acestui volum
începător al poetului-martir. Iar la pagina 175 pe alte 4 pagini vorbește
despre ediția bilinvă deja a aceluiași volum „Cântarea Carpaților”. Alte vreo 5 sau 6 articole unde am scris eu
personal despre cărțile și opera celei care va dăinui în sufletul meu mereu
și-au găsit locul pe paginile volumului respectiv. M-a impresionat acel material
ce mi l-a dedicat de la pag. 181 „Eleonora Schipor - File de memorie culturală
românească”. Citez doar 3 propoziții din cele 6 pagini dedicate mie și
scrierilor mele, rânduri scrise de o persoană cu o sensibilitate și pasiune mai
rar întâlnite. ...„Personal, nu am cunoscut-o niciodată pe scriitoarea Eleonora
Schipor, profesoară în satul drag mie, Cupca... Pentru mine Eleonora Schipor
este și va rămâne o „doină”, un dor, o mângâiere
dând dovadă de un românism autentic. O
bucovineancă vrednică, de care sunt mândră!”
Despre cartea respectivă am publicat atunci în mai toate ziarele și
revistele noastre tipărite sau online. Iar la jubileul din anul trecut mi-a
dedicat o poezie, ce se păstrează pe pagina mea de Facebook. Cartea
„Apropieri”, dar și celelalte cărți ale poetei Mariana Gurza au fost prezentate
chiar de subsemnata la ședințele cenaclului literar „Lămâița” ce activează de
mulți ani în școala noastră, la bibliotecile din satele Pătrăuții de Jos și
Prisăcăreni.
Nu i-am cunoscut nici
când pe membri familiei ei, așa cum n-am
cunoscut-o nici pe ea, pe Mariana Gurza,
personal. Dar am văzut, mai bine zis am citit cu câtă dragoste și
sensibilitate, cu câtă stimă, amabilitate și înțelegere le-a dedicat la toți
poezii: bunicului, fost deportat, tatălui, pe urmă celor dragi din familie:
mamei (pe atunci era în viață), fratelui, soțului, fiicei, fiului. Sunt sigură,
că și ei au iubit-o, au stimat-o, iar principalul că au înțeles-o ca om de
creație, i-au înțeles zbuciumul și dorul, felul de a scrie, a crea, a fii... E
foarte important când un om de creație este înțeles de cei din familie. Ba mai
mult chiar, apreciat. E greu când străinii
apreciază, iar cei de aproape nu pot sau de cele mai multe ori nu vor să
înțeleagă ce înseamnă a scrie, a compune, a picta, a desena, a sculpta, a
improviza, a se ocupa cu asemenea lucruri care nu prea aduc folos material,
doar satisfacție sufletească. Și asta repet într-o lume a cultului banului și
bogățiilor materiale.
... Îmi vine nespus de greu să scriu aceste rânduri despre
cineva pe care l-am stimat și apreciat, l-am iubit și înțeles, acum la timpul trecut.
Mariana Gurza a făcut (ce aș fi vrut să scriu „face”) parte dintr-o asemenea
categorie de oameni pentru mine. Atât la mine acasă, cât și la muzeul istoric
al satului Cupca, aflat în incinta CIE Cupca, sunt cărțile, mapele cu ziarele
dedicate Marianei Gurza. Am în arhiva mea personală, dar, repet și la muzeul pe
care îl conduc de mai mulți ani pe principii obștești, materiale de și despre
marile personalități ale lumii, ale literaturii, culturii, despre diferite
evenimente, sărbători, manifestări. Rergret amarnic că n-am reușit în viață să
fac cunoștință cu două mari personalități ale literaturii: Grigore Vieru și
Mariana Gurza. Despre ambii am multe materiale, ziare, cărți. Ce-i drept despre
marele Vieru am doar o singură carte, în schimb am adunat toul ce am găsit prin
revistele și ziarele românești de pretutindeni. Slavă Domnului am câteva mii de
ziare în colecția mea personală. Iar dacă până alaltăieri materialele de și despre
Mariana Gurza erau pe o altă poliță, cu cei aflați în plină creație, acum cu
mare părere de rău, va trebui să o alătur acelora trecuți pe un alt tărâm, cel
al eternității. Acolo unde am materiale despre Grigore Vieru, Vasile Levițchi,
Ion Vatamanu, Gheorghe Mihailiuc, Petru Ciobanu, Vasile Izvoran Cernăuțeanu și
alții, pe unii cunoscându-i personal, pe alții doar din cele lăsate pe acest
pământ. Despre fiecare dintre ei am scris de-a lungul anilor în diferite ziare
sau reviste. Bineînțeles un loc aparte în această tristă descriere îl ocupă
poetul martir Ilie Motrescu cu frații și sora lor dragă...
Răsfoind acum
paginile amintirilor legate de prietena mea Mariana Gurza, mi-am adus aminte de
un episod, mai bine zis o conversație pe Messenger ce a avut loc între noi,
undeva anul trecut. Mi se pare că nu se simțea tocmai bine, avea uneori
probleme de sănătate, deși nu-mi prea spunea despre ele, căci mi-a spus că dacă
va muri, știe că voi scrie frumos despre ea. I-am zis atunci să nu vorbească
prostii și imediat am trecut la altceva din viață. M-am stăruit să uit acea
conversație, dar undeva m-a atins totuși. Oamenii mari, oamenii deosebiți, cei
cu suflet nobil, cei cu suflet mare, simt ceva. Așa cum Ilie Motrescu presimțea
sfârșitul prematur scriind în poezia „Hora vieții”... vă mulțumesc de moarte
petreceți sănătoși... , așa cum atâțea alții presimțeau că firul vieții se va
rupe cam degrabă.
Mă stărui să scriu,
acum e o datorie a mea. Dar de 2 zile, ochii nu mi s-au uscat. Știu că Mariana
n-ar fi vrut să mă vadă plângînd. Mă stărui, dar totuna scriu printre lacrimi.
E greu. E foarte greu. Dar sper că de acolo de sus Poeta cu suflet de înger va
veghea asupra noastră. Că revista pe care a înființat-o va duce mai departe
estafeta începută de neobosita noastră bucovinencă - bănățeană. Aș vrea să mulțumesc
acum și ziarelor noastre românești: Plai Românesc, Zorile Bucovinei, Libertatea
Cuvântului, Concordia, Meleag Natal (varianta românească) care deși nu mai apar
în variantă tipărită, dar de-a lungul
anilor au găzduit pe paginile lor materiale, prezentări de carte, poezii de și
despre Mariana Gurza, ca și despre alți fii ai satului Cupca ce i-au dus faima
în lume întru-n fel sau altul. Unele o
vor face și acum online. Sincere mulțumiri aduc ziarului Gazeta de Herța,
Monitorul de Hliboca, ziarului ucrainean Vidrodjenia care au găzduit și vor
găzdui și de acum încolo pe paginile lor materiale dedicate acestei minunate
bucovinence, ca și a atâtora alții. De asemenea Blogului Uniunii
Bibliotecarilor bucovineni, Revistelor creștine și literare de la Buzău,
apărute sub egida ASCIOR-ului, revistei Columna de la Timișoara, Crai Nou de la
Suceava altor publicații tipărite sau online din România. Primul articol
dedicat memoriei frumoase a Marianei Gurza îl voi expedia chiar revistei „Logos
și Agape”. Ceea ce a început doamna Mariana trebuei să continuie.
Ce pot spune? Nu am
cuvinte. Eu care le-am avut întotdeauna și îndeajuns pentru toți. Îmi pare rău, regret amarnic, că n-ai dovedit
să ajungi la Cupca ta dragă, Mariana. Te-aș fi dus, eu personal, peste tot,
unde ți-ar fi dorit sufletul tău frumos și nobil: la cele două biserici, dintre
care cea veche e monument de cult, iar pe cea nouă ai văzut-o doar în imagni,
la cele două școli, la grădiniță, la muzeu, la capelițele, la cimitirul satului
unde își dorm somnul de veci rudele tale rămase la baștină, la alte locuri
pitorești de pe aici. Ai fi admirat poenile din preajma pădurii de stejari și
brazi, ne-am fi dus și la monumentul de la Fântâna Albă, căci la acest 1 aprile
comemorăm 80 de ani de la masacrul ce a avut loc aici. Am fi aprins câte o
lumânare în memoria cupcenilor căzuți la Varnița atunci în acel sângeros an 1941. Ne-am fi dus la Fântânița sfântului
Nectarie, să bei apa limpede de izvor curat și sfințit de pădure. Nu chiar
departe este și casa memorială a regelui Mihai I, dar câte alte locuri
frumoase. Ai fi admirat tradițiile și datinile, costumele populare de la Cupca,
păstrate cu sfințenie, dar și obiceiurile ce s-au păstrat pe aici, atât de
sfintele sărbători de iarnă, cât și cele de sfintele Paști, de alte sărbători, ai
fi admirat cântecele, dansurile, poeziile tinerilor cupceni, ai fi gustat din
bucatele pregătite de mâinile harnice ale cupcencelor iscusite, ai fi admirat
răsăritul și apusul soarelui la Cupca pe
deal, ai fi admirat grădinile doldora de flori, ai fi auzit trilul păsărilor
din lunca de pe Valea Siretului. Ș-apoi vechiul Cernăuți te aștepta cu
monumentele, clădirile, ulițele, zgomotul și liniștea străzilor pe unde a pășit
cândva marele Eminescu, pe unde au trecut de-a lungul veacurilor atâția oameni
mari ai neamului nostru. Dar câte puteai vedea, admira, vizita pe aici... Acum
va veni doar amintirea. Iar atunci când vom avea orice ocazie, te vom pomeni și
pe tine. Repetând mereu și la toți – cât de mult Mariana Gurza o româncă
vrednică de laTimișoara cu rădăcini bucovinene a iubit satul, baștina,
Bucovina, oamenii și locurile de aici
Fie ca bunul Dumnezeu să-i întărească pe toți din familia Gurza
de la Timișoara și pe cei din alte părți, rude mai apropiate și mai îndepărtate
în aceste zile grele, pe toți frații de condei, pe toți prietenii reali și
virtuali, pe toți cei care de aproape și de departe au cunoscut-o, au
apreciat-o, au colaborat, au fost împreună, au scris, au cunoscut-o mai mult
sau mai puțin pe cea care a fost MARIANA GURZA, un om deosebit, talentată,
frumoasă, nobilă, deșteaptă, sinceră, înțelegătoare, vrednică, puternică,
iubitoare, sensibilă, adevărată... Cât vom trăi vei fi cu noi, Mariana. Ai
pierdut lupta cu viața, dar ai câștigat Eternitatea.
Cu profund
respect, cu lacrimi, cu durere, cupcenii
tăi dragi din dulcea și amara ta Bucovină, din partea cărora semneză profesoara
și scriitoarea Eleonora Schipor
P. S. Când
terminasem aproape acest material de cules, mi-a dat un telefon o colegă de
serviciu și mi-a spus că azi la biserica din Cupca, după oficierea serviciului
divin preotul a anunțat despre trecerea în neființă a poetei creștine de la
Timișoara, originară din acest sat și cu toții au rostit un „Tatăl nostru”. Eu
personal, am aprins lumânări la capelița aflată nu prea departe de casa
mea de la Pătrăuții de Jos. Urmând ca în
zilele următoare să o scriem la slujbe de pomenire, să aprindem lumânări, să
facem rugăciuni pentru sufletul ei frumos. Expozițiile de cărți și ziare vor fi expuse în
aceste zile la CIE Cupca, cât și la bibliotecile din satele Pătrăuții de Jos,
Cupca, Prisăcăreni, Drum lin și vegheat de aripile îngerilir spre grădina
raiului, Mariana! Bucovinenii tăi nu te vor uita nicicând!
Comentarii
Trimiteți un comentariu