Florile Dalbe, cea de-a XXV-a ediție - Cernăuți - 22.12.2019




La 22 Decembrie 2019, în incinta Palatului Academic din Cernăuți s-a desfășurat Festivalul datinilor de iarna “ Florile Dalbe”, aflat la cea de-a XXV - a ediție. Toți copiii prezenți în sala și pe scena au primit cadouri din partea Consulatului General al României la Cernăuți. Prezent la manifestare alături de colegii din cadrului oficiului consular al României, domnii Ministru Consilier Edmond Negoe, consul Ionel Mitea au transmis tuturor celor prezenți în sala un mesaj de felicitare și din parte domne Irina Loredana Stanculescu, Consulul General al României la Cernăuți.
În timpul spectacolului au fost donate românilor din regiunea Cernăuți cele mai recente numere ale revistei de istorie și cultură "Glasul Bucovinei" (Cernăuți - București).
În mod tradițional, Festivalul “Florile Dalbe” este organizat de Societatea culturala “Mihai Eminescu” din Cernăuți, președinte Vasile Bacu, cu concursul întregului mediu asociativ românesc.
Participa cele mai cunoscute colective artistice ale etnicilor romani din regiunea Cernauti, Ucraina, invitați din România și Republica Moldova. Un numeros public a aplaudat acest eveniment de o înaltă ținuta artistica.
La mulți ani! Sărbători fericite!!!















































































































Comentarii