George Belei preot la Bahrinești și Vicovul de Sus – Centru.




   George Belei, s-a născut la Voroneţ, în 20 aprilie 1898, în familia Axinte şi Ecaterina Belei. Face şcoala primară în sat, iar liceul la Suceava. Urmează cursurile facultăţii de teologie din Cernăuţi la absolvirea cărora este hirotonit preot, la 6 decembrie 1923 de către mitropolitul Vladimir de Repta. La 4 ianuarie 1924, cu ordinul 10.163/1924 este numit administrator parohial la Cacica. Se transferă la cerere, în 10 februarie 1928 (ord.12.361/1927) la parohia Bahrineşti unde activează până la 27 aprilie 1934, când se transferă la Vicov de Sus (ord. 1813/ 1934). Prefectura Rădăuți, plasa Ștefan Vodă, Rădăuți poșta și gara în loc. Biserica parohială la „Adormirea Maicei Domnului”, zidită 1806 de ieromonahul Calistrat Urmă.
  Începând cu 1 noiembrie 1945 funcționează şi ca administrator protopopesc al Vicovelor. Cu ordinul 240/1944, Mitropolia Bucovinei, îi recunoaște titlul de iconom stavrofor primit de la P. S. Valerian Botoşeneanul, vicar al Mitropoliei Moldovei pentru meritele câștigate în timpul refugiului când a funcționat ca protopop de refugiat. Mitropolia Bucovinei în recunoaște titlul la 12 septembrie 1945, cu ordinul nr. 2403/1949, este recunoscut protopop al Vicovelor, calitate în care funcționează până la noiembrie 1948. 
Trece la cele veșnice în 26 noiembrie 1958.

Informația este luată de la bunul meu prieten Părintele Dumitru Valenciuc.

Comentarii