Două inscripții românești, restabilite în cimitirul vechi din satul Bahrinești, regiunea Cernăuți.







  Persoana din centrul fotografiei, în picioare, este strămoșul meu Mihai Isopescu (1830 - 1905)


În cimitirul din satul Bahrinești, regiunea Cernăuți, în curtea bisericii vechi, au fost recent instalate două inscripții noi pe crucile de mormânt ale vornicului satului Mihai Isopescu (1830 -1905) și preotului de Frătăuții Noi, Ioan Gramatovici (1837-1909). De asemenea, a fost renovată crucea de mormânt a vornicului satului Mihai Isopescu.
Astfel, datorită eforturilor familiei Acatrini din acest sat bucovinean a fost restabilit adevărul istoric și unele date despre viața de odinioară a satului Bahrinești. La inițiativa lui Mihai Isopescu în satul Bahrinești a avut loc construcția și deschiderea primei școli românești din localitate (20 septembrie 1884).
Istoricul drd. Vladimir Acatrini și prof. Mihai Acatrini au realizat unele studii la Arhiva de Stat din regiunea Cernăuți, aflând mai multe date din istoria neamului românesc din Bucovina. A fost stabilit faptul că crucea din curtea bisericii vechi aparține părintelui paroh Ioan Gramatovici, care s-a aflat într-o vizită la Bahrinești, la ginerele acestuia – preotul Ștefan Cepișca. El a murit la Bahrinești, fiind înmormântat în curtea bisericii.

                                          Date istorice:

Mihai Isopescu (1830 - 1905) - vornicul (primarul) satului Bahrinești între anii 1882 - 1885 și 1904 - 1905. La inițiativa lui Mihai Isopescu în satul Bahrinești a avut loc construcția și deschiderea primei școli românești din localitate (20 septembrie 1884). În același timp, datorită vornicului Isopescu în anul 1883 la Bahrinești a fost adusă și reamenajată o biserica de lemn din localitatea Vicovu de Jos. Ctitorul bisericii respective (1777) a fost Mitropolitul Bucovinei Dosoftei Herescu (1710 - 1789) Ma mândresc că sunt stră-strănepotul lui Isopescu Mihai. Se odihnește somnul de veci în cimitirul din satul Bahrinești, alături de înaintașii renumitei familii Mandicevschi.












Bisericii vechi din satul Bahrinești 

 În curtea bisericii vechi din satul Bahrinești era o cruce fără inscripție. Mulți ani de cercetări prin arhive, multe documente studiate și astăzi putem afirma, că mormântul este a parohului Ioan GRAMATOVICI. 
Ioan GRAMATOVICI s-a născut în 1837 - 1909. Studiile secundare le-a obținut la Gimnaziul Superior de Stat din Cernăuți. În anii de studii s-a numărat printre cei mai activi cititori și donatori ai Bibliotecii Gimnaziștilor Români din Cernăuți. 
În perioada  1858 - 1863 a studiat la Institutul Teologic din Cernăuți, iar 1863 a fost hirotonit preot. Paroh la Negostina (1876-1897), districtul Siret. A fost Membru al Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina din primii ei ani de activitate. Din documente aflăm că în 1876, Negostina, avea 1.215 enoriași, biserica se afla sub patronatul lui Dominic KAPRI, paroh fiind Ioan GRAMATOVICI. Apoi Paroh la Frătăuţii Noi (1897-1909). Din istoria satului Frătăuţii Noi aflăm, că "....preotul Ioan GRAMATOVICI este de origine rusă, dar de o blândețe proverbială. A fost paroh timp de 13 ani (1897 - 1909). Meritul acestuia este de a începe zidirea bisericii celei noi, pe care a avut bucuria să o vadă terminată, dar nu şi să slujească în ea. Fiind bolnav a fost nevoit să se retragă, la preotul paroh Ştefan Cepişca din Bahrineşti, unde a murit la 2 ianuarie 1909, tot acolo fiind înmormântat". 
În alt document găsim... De altfel era om retras, petrecea viața singur, căci preoteasa lui era bolnavă de reumatism şi petrecea mai mult la scalde, la ginerele său care o căuta și el își petrecea zilele ca un pustnic, neavând familie acasă decât un fiu Nicolae, funcționar la vamă. La sfârșitul vieții sale simțindu-se istovit de puteri s-a dus la ginerele său Ştefan Cepişca în Bahrineşti, unde a murit în 2 Ianuarie 1909. Unde e și înmormântat. Acestui paroh i-a fost hărăzit norocul să pornească zidirea biserici celei neauă, pe care a ajuns să o vadă gata, n-a ajuns însă zilele să o vadă sfințita şi să facă măcar odată serviciu în ea.











Comentarii