Colindătorii din satul Cupca au încântat Bucovina




Un an nou a pornit la drum. 
Odată cu sosirea lui pe pământ vin în viața noastră cele mai frumoase și așteptate sărbători – sărbătorile de iarnă. Sărbătorile de iarnă vin pe lângă atâtea lucruri frumoase cu tradiționalele colinde.
A devenit o frumoasă tradiție ca în fiecare an un grup de colindători din frumoasa localitate de pe Valea Siretului Cupca să colinde pe la mănăstiri, dar și alte locuri din Bucovina.
Anul acesta colindători de toate vârstele, începând cu cei de la grădiniță și terminând cu octogenari, sau mai bine zis trei generații de colindători: copii, părinți și bunici au colindat frumos, colinde binecunoscute, dar și cu specific local, bucurând inimile și sufletele tuturor celor care cu drag ne-au invitat, ne-au așteptat, ne-au întâmpinat cu atâta căldură, bunăvoință și dragoste.


Cei aproape 30 de colindători am făcut primul popas la mănăstirea de maici din satul Molodia, r. Hliboca, unde am asistat puțin chiar și la slujba de dimineață, ba am fost invitați după ce am colindat în noua biserică a mănăstirii, am primit dulciuri și prescuri, la trapeză unde ni s-au servit bucate gustoase. Următorul popas l-am făcut la mănăstirea de maici de la Boian. Aici în afară de programul de colinde am avut fericita ocazie să ne închinăm și la Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Toți colindătorii au primit pachete cu dulciuri, au servit iarăși bucate gustoase pregătite cu multă pricepere  de bucătăresele ce știu să-și facă meseria așa cum trebuie. Trei măicuțe – Marina, Ioana și Marina ce fac aici ascultare de mai mulți ani, originare din satele Cupca și Pătrăuți au venit să ne salute cu mult drag, ba ne-au pregătit și unele mici surprize, invitând-ne, așa cum o fac de fiecare dată, să venim pe la această mănăstire ori de câte ori avem ocazia. Le mulțumim și pe această cale.
De fiecare dată mergem să la colindăm și călugărilor de la mănăstirea de la Bănceni, una din minunile Bucovinei și nu numai. Intrăm la început pe la magazinul bisericesc pentru a colinda pe cei câțiva călugări ce trudesc aici. Le-am făcut o mare bucurie, ei dăruindu-ne la fiecare câte o iconiță în lemn cu Maica Domnului și Pruncul Sfânt. În trapeza mănăstirii i-am colindat și pe alți călugări ce ne-au înmânat cadouri și ne-au mulțumit din suflet, poftindu-ne și la anul să le vestim Nașterea Mântuitorului prin colindele noastre. Am fost primiți și așteptați cu amabilitate și la mănăstirea Sfântul Gheorghe de la Horecea, o suburbie a Cernăuților. Ba chiar ne-au reproșat cu blândețe de ce nu i-am colindat anul trecut, invitându-ne cu drag în nici un caz să nu-i neglijăm pe la anul viitor.


Deși se grăbea să plece la festivalul de colinde de la Voloca, secretarul Mitropoliei Cernăuților și Bucovinei, Preasfinția Sa părintele protosinghel Nichita, ne-a așteptat toată ziua, drept dovadă fiind faptul că ne-a telefonat de câteva ori, atât în ziua respectivă, dar și cu câteva zile înainte pentru a afla când venim să-i colindăm. Și-a cerut iertare că n-a putut fi prezent, așa cum a făcut-o în anii precedenți, ÎPSS Mitropolitul Meletie, fiind plecat la Kiev. Iar în cabinetul unde colindăm ani de-a rândul ne-a întâmpinat bradul frumos împodobit, căldura și amabilitatea celor ce ne-au ascultat și ne-au făcut frumoase cadouri, încredințându-ne că la anul neapărat va fi din nou prezent și Înaltul Ierarh al Bucovinei.
Cu mult drag am fost așteptați la Consulatul General al României la Cernăuți. Noua doamnă Consul Irina Loredana Stănculescu a trebuit să plece și ea în chestiuni diplomatice la Kiev, lăsându-ne un frumos mesaj de mulțumire și urări de bine. Cu amabilitate, bunăvoință și nespusă plăcere ne-a întâmpinat și ne-a ascultat domnul Ministru Consilier Ionel Ivan, cu corpul diplomatic al Consulatului. Prezent a fost și unul dintre activiștii noștri, Președintele Societăți Bibliotecarilor Bucovineni și Președintele Filialei creștine ASCIOR – Cernăuți drd. Vladimir Acatrini. De fapt ne-am întâlnit aici și cu acest prilej câțiva membri ai acestei Asociații, a cărei filială a fost înființată în toamna anului trecut la Cernăuți. Foarte amabil, ca întotdeauna, d. Ionel Ivan a menționat frumusețea și melosul acestor colinde, apreciind stăruința vârstnicilor, dar și a copiilor. Ne-a înmânat frumoase cadouri, ne-a felicitat cu prilejul sărbătorilor de iarnă, ne-a invitat să nu-i uităm nici pe viitor, aducându-le și prin aceste frumoase colinde cele mai sincere urări de pace, sănătate, prosperare, dar și de păstrare a vechilor și frumoaselor tradiții strămoșești.


Deși distanța de la Cernăuți până la Crasna e destul de mare, iar afară pornise și o ninsoare abundentă, chiar de am încurcat prin întuneric (căci până am ajuns aici deja întunecase), nițel drumul și am nimerit în pădure, amuzându-ne, de întâmplarea noastră, am ajuns și la mănăstirea de maici de la Crasna. Obștea mănăstirii ne aștepta cu masa pregătită, cu zecile de cadouri aflate sub brad, pregătite special pentru colindători. Mai întâi ne-a întâmpinat sora Rahira, o femeie cu un suflet deosebit, care de mulți ani slujește aici. După ce ne-am închinat în biserică, am procurat: cărticele, agheasmă, anafură, iconițe, acatiste, cruciulițe și alte atribute necesare în casa unui adevărat creștin, ne-am dus în sala mare a mănăstirii. Când a intrat maica Ioana, amabila stareță a acestui frumos lăcaș de credință și mântuire, am întâmpinat-o cu colindele tradiționale, dar și specifice doar satului Cupca. Ne-a mulțumit din suflet, ne-a spus atâtea cuvinte frumoase, poftindu-ne să trecem pe la mănăstirea lor ori de câte ori avem ocazia. Mai era un grup de tineri colindători de la biserica din Crasna, pe care i-am ascultat. A fost prezent și preotul care face slujba de seară și dimineață. Toți au rămas plăcut impresionați. În afară de cadourile și dulciurile primite maica Ioana a oferit tuturor și câte o iconiță cu Nașterea Mântuitorului. Îi mulțumim și îi dorim succese în munca nobilă și grea pe care o înfăptuiește.




A fost o zi încărcată, dar deosebită. Sincere mulțumiri aduc tuturor colindătorilor, de toate vârstele pentru atenția, pregătirea, înțelegerea de care au dat dovadă. În special aduc mulțumiri grupului feminin de enoriași ale bisericii în numele Arhanghelilor Mihail și Gavriil din Cupca, care au interpretat o frumoasă și veche colindă în stil cupcean „Trandafir roșu pe masă”, elevei clasei a 10-ea „A” Marta Belici, ajutată puțin de colegele ei de clasă pentru colindele interpretate, elevei clasei a 4-a de la școala noastră Nicoleta Bojescu, pentru frumoasa colindă ce a cântat-o peste tot, mamei ei, profesoarei de limba maternă Olimpia Bojescu, pentru îndrumare, cât și octogenarei Tereza Timiș, pentru fragmentul de colindă ce l-a prezentat la Consulat. De asemenea mulțumesc șoferului Octavian Talaba, care a avut grijă de deplasarea noastră, și tuturor participanților. Aproape toți colindătorii an de an participă, fiindcă le place mult că tradițiile de iarnă de la Cupca sunt admirate și în alte părți.
Tuturor un an bun, frumos, pașnic, bogat, rodnic, pace, sănătate, bucurii, împliniri și un sincer LA MULȚI ANI!
                    












Eleonora Schipor profesoară, membru al Societăți Bibliotecarilor Bucovineni - Cernăuți șvicepreședinte al  filialei creștine ASCIOR – Cernăuți

Comentarii