Constantin Mandicevschi și directoratele sale din timpul Austriei și Regatul României

Constantin Mandicevschi s-a născut la 24 mai 1859 în satul Bahrinești, unde tatăl său, unde tatăl său, preotul Vasile Mahdicevschi, avea parohie. Este frate cu compozitorii Eusebie și Gheorghe Mandicevshi și cu juristul Erast Mandicevshi. Fiindcă erau români de origine, părinții și-au dat fiul la vechea școală moldovenească din Cernăuți, pe care o absolvă în 1869. În același an, Constantin se înscrie la Obergymnasium-ul din capitala Bucovinei.

 În 1877, tânărul Mandicveschi își face bacalaureatul. Studiile universitare îi face la Cernăuți și Viena. În 1884 susține examenul de capacitate la istorie, geografie, limba și literatura germană. În același an se angajează ca profesor suplinitor la Liceul din Suceava, unde rămâne până în 1893, cânt e numit profesor la Școala Reală Greco-Orientală din Cernăuți. 
    Datorită capacităților sale profesionale și organizatorice este solicitat să predea voluntarilor militari limba germană în cadrul unor cursuri speciale  inaugurate la Cernăuți în ziua de 18 septembrie 1894.

La 27 octombrie 1894, Constantin Mandicevschi participă, alături de alte 51 persoane, la adunarea Societății profesorilor școlilor secundare din Bucovina, la care se face bilanțul activității Societății. Adunarea are loc la Gimnaziul German de Stat din Cernăuți, sub președinția profesorului Faustman. Profesorul Constantin Mandicevschi rostește o frumoasă alocuțiune.

           Membru al Societății Arheologice Bucovineni Români 

În ultimii ani ai secolului XIX, Constantin Mandicevschi colaborează cu Muzeul Țării (viitorul Muzeu Național) din Cernăuți, ca membru al Societății Arheologice Române din Bucovina. El se află printre principalii binefăcători români ai muzeului, alături de D. Isopescu, D. Onciul, S.Fl. Marian și O. Țurcan.

În raportul din 16 aprilie 1895 al Societății Arheologice Române din Bucovina, prezentat de curatorul Muzeului Țării, juristul Vasile Morariu (fiul mitropolitului Silvestru), se arată că românul Constantin Mandicevschi a oferit instituției respective fotografia unei icoane bizantine sculptate în lemn. La ședința din 26 iunie 1895 a Societății Arheologice Române, Constantin Mandicevschi este ales, la propunerea baronului Nicu Mustatza, în Comitetul Societății. Vicepreședintele Muzeului, Anton Kochanowski, care vreme îndelungată a fost primar al orașului Cernăuți, în cuvântul de deschidere al Adunării, aduce un pios omagiu decedatului președinte de onoare al Muzeului, E.S. Mitropolit Silvestru Morariu–Andrievici. Din raportul secretarului Muzeului aflăm că primăria orașului a repartizat un loc de construcție pentru viitorul sediu al Muzeului, iar „Casa de Păstrare” a alocat în acest scop frumoasa sumă de 2000 fl.

             Director al Școlii Reale din Cernăuți

În baza raportului trimis la Ministerul Cultelor din Austro-Ungaria de către Paul baron Gautsch de Frankenthurn, profesorul Constantin Mandiceschi  este numit, la 20 martie 1896, director al Școlii Reale din Cernăuți, calitate pe care o deține timp de două decenii⁵. În 1898, el reușește să introducă limba română ca disciplină obligatorie pentru elevii acestei școlii.

Printr-o rezoluție împărătească din 1901, Constantin Mandicevschi devine membru al Consiliul Școlar al Țării Bucovina. La ședința din 20 iunie 1902 a acestui consiliu, el vine cu propunerea înființării unei școli reale de stat pe baza claselor paralele de la școala unde era director. Mandievschi își întemeiază propunerea prin faptul că numărul de elevi în aceste clase era foarte mare, iar spațiul școlii era prea mic și nu putea să satisfacă necesitățile instrucției și desfășurarea procesului didactic în bune condițiuni.. Din păcate, rezoluția ministrului pe această solicitare a directorului Mandicevschi este negativă.

Activitatea didactică a profesorului și directorului Constantin Mandicevschi e apreciată de tânărul istoric Ion Nistor, viitor rector al Universității din Cernăuți și viitor Ministru al Muncii în guvernul României, după Marea Unire: „Primul român, care datorită talentului de conducător, a ridicat şcoala sa la nivelul celor mai bune şcoli din ţară... Datorită unei munci enorme, şcoala posedă o bază tehnico-materială bună, profesorii sunt excelenţi, iar elevii din familiile sărace primesc multe burse... Ori vara, ori iarna, directorul, de la 7 dimineaţa este pe picioare...” (Din discursul rostit la Conferinţa directorilor școlari din 13-14 februarie 1913, din Cernăuţi).

                              Inspector Școlar General 

   La 25 noiembrie 1915, Constantin Mandicevschi, ca director al Școlii Reale Greco-Orientale din Cernăuți, preia interimatul în conducerea Consiliului Școlar al Țării, întrucât inspectorul școlar general Dionisie Siminovici se afla în refugiu la Viena. În perioada 16-24 martie 1916, inspectorul general interimar Constantin Mandicevschi inspectează Gimnaziul superior din Suceava. Inspectorul trebuia să constate dacă există aici profesori sau elevi suspecți de acțiuni iredentiste românești în defavoarea Austriei. La 31 ianuarie 1918, când monarhia austro–ungară dădea primele semne de dezagregare, Constantin Mandicevschi este numit, prin ordin ministerial, inspector școlar general pentru învățământul în limba română din Bucovina.  

După Unire, în 1919, lui Constantin Mandicevschi i se încredințează conducerea inspectoratului școlar din Bucovina. În această funcție de inspector general școlar îl găsim și în 1922.  Prin Decretul Regal nr.1713 din 22 aprilie 1920, în Bucovina ia ființă Comisia regională de unificare și descărcare a serviciilor publice. Comisia este formată din șapte secretari generali, în frunte cu juristul și omul politic Dori Popovici. Din această comisie face parte și Constantin Mandicevschi.

La începutul anului 1920, Constantin Mandicevschi se află printre membrii Comitetului de organizare, la Cernăuți, a Expoziției de artă românească. Acest comitet era condus de primarul orașului, dr. Nicu cav. de Flondor, frate cu Iancu și Tudor Flondor. Din el mai făceau parte: Dimitrie Dan, consilier  eparhial, membru corespondent al Academiei Române, dr. Orest Luția, conferențiar universitar (vice-președinți), Arhip Roșca, Leca Morariu, George Voievidcă (secretari). Expoziția avea drept scop promovarea artei românești în acest colț de țară. Artiști plastici din toate provinciile române sunt invitați să participe la expoziție cu un număr de până la 5 piese proprii. Doritorii să expună erau rugați să-și anunțe participarea și să trimită lucrările, în intervalul 1–15 aprilie, pe adresa: „Prof. Arhip Roșca, pictor academic, Cernauți str. Ștefan cel Mare Nr.33.” Expoziția se va deschide la 1 mai 1920.

La 15 martie 1920, Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuți organizează comemorarea marelui său patron. S-au făcut colecte pentru sprijinirea elevilor săraci. Printre binefăcători, alături de R. Sbiera, P. Siretean, Mitropolitul Vladimir de Repta ș.a., se află și C. Mandicevschi.

               Secretar general pentru Instrucția Publică 

Din 4 aprilie 1920, Bucovina intră într-o altă fază a procesului de unificare a țării, autonomia fiindu-i limitată treptat până la nivelul administrației locale. Guvernul Alexandru Averescu (13 martie 1920 – 17 decembrie 1921), interesat de „organizarea definitivă a vieții interne” prin descentralizare administrativă, a decis desființarea vechilor organe care asigurau administrația proprie a provinciei. Atribuțiile Secretariatelor / Serviciilor de Stat din Cernăuți trec asupra Ministerelor / Departamentelor de resort din guvernul central (Decret–lege nr.1476 din 4 aprilie 1920)⁹. În acest sens s-a înființat o Comisie națională de descărcare a serviciilor publice din teritoriile alipite și de unificare a lor cu Regatul României. În fruntea comisiei se afla șeful guvernului. La nivelul provinciilor funcționau comisii regionale. În Bucovina, în cadrul acestei Comisii la nivel de ministru funcționa o Comisie regională pentru descărcare și unificare, formată din șapte secretari generali și șapte delegați ai guvernului central, aleși dintre funcționarii superiori, recomandați de către Consiliul de Miniștri. Prin Decret-regal nr.1713 din 22 aprilie, au fost numiți următorii: Dorimedont Popovici – președinte; Constantin Ștefanelli – Interne; Erast Tarangul – Finanțe; Vasile Hnidei – Comerț și Industrie; Ion Balmaș – Lucrări Publice; Constatin Scarlat –  Agricultură; E. Ionescu –  Salubritate; Traian Brăileanu – Instrucție Publică (înlocuit cu Constatin Mandicevschi).

           Noua harta pentru lecțiile de geografie a țării

Între 16 și 18 mai 1920 a avut loc vizita a perechii regale române Ferdinat I și Maria de Hohenzollern în Bucovina. Au fost vizitate mai multe localități bucovinene. La Cernăuți, în Palatul Mitropolitan, liderii minorităților etnice (polonii erau reprezentați de Kwiatkowski și Gornecki) l-au asigurat pe regele Ferdinand de loialitatea lor, iar monarhul a declarat că „nu face nici o deosebire de naționalitate: pentru el toți locuitorii țării sunt cetățeni români cu drepturi egale”. Perechea regală a vizitat Casa Polonă din Cernăuți și celelalte edificii ale minorităților, a avut  întâlniri cu membrii fiecărui cult religios în parte. În discuția cu inspectorul școlar sef, Constantin Mandicevschi, regele Ferdinad I și-a exprimat încrederea în faptul că „naționalitățile din Bucovina se vor putea dezvolta ca și până acum, în limba maternă”.

În Arhiva de Stat a Regiunii Cernăuți, ce păstrează un dosar (Fond 213, inventar 1, dosar 128, fila 41) care se referă la anii 1919–1920: „Inspectoratul Școlar al Bucovinei pe orașul Cernăuți”.  Aici se păstrează o hartă a României Mari, însoțită de date statistice, realizată de G. Pop. Harta a fost comandată de către C. Manducevschi pentru școlile din Bucovina. Comanda s-a făcut la 19 iunie 1920 către Consiliul școlar districtual, sub nr.2373/20: „Vă trimit odată cu această o hartă a României Mari întocmită de G. Pop, cu invitarea de a aduce la cunoștință tuturor conducătorilor școlari din districtul DV că harta în chestiune, care, în lipsă de alte hărți geografice mai mari, face serviciu destul de bun în mâna elevului la învățământul din geografia patriei, ce află la vânzare la G. Pop, str. Deparțiano Nr. 31, București, cu prețul de 1.50 lei exemplarul. Transferul de bani se va face direct la adresa arătată aici. Director general C. Mandicevschi”.

                 Directorul al Biblioteci Universitare 

La 15 octombrie 1922, Constantin Mandicevschi e numit director al Bibliotecii Universitare din Cernăuți. Până în 1930, când se pensionează, a îmbogățit colecțiile de carte și le-a integrat în circuitul național și internațional.

C. Mandicevschi s-a ocupat de Biblioteca universitară în timpul administrației românești, arătând cât de important a fost aportul național românesc la îmbogățirea colecțiilor și la reforma administrativă. Forța creatoare a directorului s-a manifestat în timpul celor şapte ani cât a stat în fruntea Bibliotecii. Lucrările pe care a trebuit să le îndeplinească, ocupând acest post – memoriile şi rapoartele oficiale – ar merita să fie adunate şi publicate într-o revistă de specialitate, pentru că ar fi un bun îndreptar pentru bibliotecari și, totodată, o oglindă a epocii pe care o reprezintă¹². Organizarea instituției al cărei şef devenise C. Mandicevschi trebuia să se schimbe esențial  odată cu înființării depozitului legal, când Guvernul şi Parlamentul oferă bibliotecilor, prin legea din 27 noiembrie 1922, un dar nespus de valoros, dispunând ca fiecare imprimat ieșit din teascurile tipografiilor ţării întregite să le fie transmis în două exemplare, spre păstrare accesibilă. Din această dispozițiune legală rezultă un spor anual de 10.000 volume. Situația creată de lege cere reformarea fundamentală a tuturor serviciilor, pentru a face față avalanșei de titluri ce sosesc din toate părțile. Cărțile, ziarele și broșurile intrate în bibliotecă trebuiau descoperite, recepționate și catalogate corect. Dar aceasta nu rezolva decât o parte a problemei: catalogarea cărților din vremea respectivă. Dar mai existau cărți editate înaintea războiului sau în timpul lui care lipseau în bibliotecă și trebuiau găsite și aduse aici pentru a întregi fondul de carte existent¹³.

                        Reformarea instituție, după Unire

Noul director încearcă să lichideze acest deficit de carte. Se adresează Ministerului Instrucțiunii, solicitând în acest scop o subvenție specială și obținând-o. El mai cere și sprijinul Academiei Române şi al Casei Şcoalelor, care i se acordă într-un mod cât se poate de larg. Totodată, lansează, cu rezultate frumoase, un apel public, cumpără tot ce se poate găsi pe la anticariate şi persoane particulare și reușește să adune o colecție respectabilă de literatură antebelică românească. Îl preocupă însă şi o altă grijă mare. Întrucât biblioteca funcționa în cea mai mare parte după regulamentul vechi, încă din epocile tereziană şi josefină, ale cărui dispozițiuni erau parte învechite, parte nepotrivite pentru organizarea bibliotecilor universitare romanești, Constantin Mandicevschi stăruie ca regulamentul Bibliotecii universitare din Cluj să fie extins și asupra Bibliotecii universității din Cernăuți, și alcătuiește, în colaborare cu funcționarii superiori, un regulament nou şi instrucțiuni moderne pentru diversele servicii.

O mare parte din aceste proiecte a fost pusă în aplicare, o altă parte a rămas pentru viitor. Biblioteca avea o colecție prețioasa de date şi considerațiuni, privind toate aspectele chestiunilor cu privire la biblioteci. Directorul a mai elaborat două memorii ample, făcând propuneri pentru amplificarea unor ramuri de servicii comune tuturor bibliotecilor din ţară și propuneri de colaborare internațională între toate bibliotecile din ţările civilizate. Primul memoriu a fost trimis către Biroul Congresului bibliotecilor, convocat în 1924 la București. Constantin Mandicevschi a contribuit la înființarea Asociației Bibliotecarilor din ţară. Asociația era organul competent pentru rezolvarea tuturor problemelor de specialitate, de a căror existență vor trebui să țină cont factorii de conducere. Constantin Mandicevschi a fost ales vicepreședinte al Asociației.

 La 1 octombrie 1930, după șapte ani de activitate neobosită, la vârsta de 71 ani, eruditul director se retrage din postul său, dedicându-se preocupărilor științifice. La biblioteca universitară cernăuţeană, în colecția de manuscrise, se păstrează trei caiete scrise de el. Caietele au şi fost citite la Congres. Cea dintâi lucrare, „Înzestrarea bibliotecii cu cărți românești în anul 1924, după doi ani de ființare a depozitului legal”, prezintă situația cu privire la stocul cărților românești. Indicațiile bibliografiilor curente sunt comparate cu colecțiile disponibile, se stabilește diferența lor și se dau date precise, culese din catalogul şi statisticele oficiale. Se propun şi recomandări de îndreptare, care vizau toate bibliotecile mai mari romanești.

A doua lucrare scrisă e „Traficul cu dublete”. Este vorba de un regulament care, ținând cont de necesitățile tuturor bibliotecilor românești, propune înființarea unui birou central pentru evidentă dubletelor existente. Ultima lucrare, întitulată ”Proiect de chestionar pentru un şematism al bibliotecilor” arată ce fel de date din istoricul, organizarea şi statistica fiecărei biblioteci ar putea să intereseze publicul cercetător sau cititor. Un manuscris de 40 pagini, „Biblioteca universitară din Cernăuți. Comunicări ale directorului C. Mandicevschi”, este nu altceva decât istoricul Bibliotecii, de la naționalizarea ei, şi cuprinde date statistice, foarte exacte şi bogate, extrase din dispozițiile regulamentare, descrierea amănunțită a diferitelor faze de dezvoltare istorică, rezumate din rapoartele anuale, toate formând elementele acestei monografii și constituind o documentație interesantă pentru perioada anilor 1918-1930. Un rezumat din această lucrare a apărut în revista „Zentralblatt für Bibliothekswesen 48” (Leipzig 1931). Există un mare volum de informații în acest articol. Eugen Păunel, directorul de mai târziu al Bibliotecii, este de părere că memoriile și rapoartele lui Constantin Mandicevschi din perioada directoratului său, adunate și publicate într-o revistă de specialitate, ar constitui o contribuție valoroasă la organizarea bibliotecilor din țară și străinătate.

 Revista „Junimea literară” a publicat două lucrări de C. Mandicevschi: „Întemierea Bibliotecii Țări” și „Sistemul de Control la Biblioteca Universității din Cernăuți”. Ele conțin informație valoroase despre bibliotecă, după unirea Bucovinei cu Romania. Din ele aflăm care era situația cu fondurile, câte cărți s-au pierdut, și care e noul sistem de control. Ele ne oferă date despre întemeierea bibliotecii, ne arată cine au fost primii cărturari donatori, cu ale căror cărți s-a fondat, la Cernăuți, biblioteca.

Primul  bibliograf al compozitorului Eusebie Mandicievschi 

 În ultimii ani de viață, Constantin Mandicevschi a adunat date privind operele muzicale ale fratelui său mai mare, Eusebiu, care cu firea sa de artist, n-a avut grijă să noteze migălos locul în care se găsesc manuscrisele și publicațiile compozițiilor sale. În anul 1932, Institutul de Istorie și Limbă de pe lângă Universitatea din Cernăuți l-a ales pe Constantin Mandicevschi profesor de onoare, pentru contribuția sa, adusă timp de zeci de ani, la lucrările Muzeului regional din Cernăuți.

 În necrologul publicat în revista „Codrul Cosminului”, I. Păunel aduce elogii activității de o viață a predecesorului său și scoate în evidență meritele lui de director ale acestuia la Biblioteca universitară. El apreciază meritele fostului director al bibliotecii  ca promotorul al colaborării internaționale între toate bibliotecile din țările civilizate, menționând că memoriul privind această colaborare a fost trimis Comisiei  de cooperare internațională¹⁶.

Constantin Mandicevschi s-a stins din viață la 14 decembrie 1933 și este înmormântat în cimitirul vechi din Cernăuți.

La 1 octombrie a.c., Societatea Bibliotecarilor Bucovineni a organizat un parastas la mormântul autorului versurilor renumitului cântec „Cântă cucu-n Bucovina”. Slujba de pomenire a săvârșit-o preotul Cristofor Gabor, care slujește în capela mitropoliților din Cimitirul Central (numit pe timpul Austriei „Cimitirul Horecea”).

        

Mormântul al Constantin Mandicevschi și familia sa, care ce află la Cimitirul Central (numit pe timpul Austriei „Cimitirul Horecea”).