Cea de-a șaptea ședință a cenaclului transfrontalier „MAȘINA CU POEȚI” a avut loc la Cernăuți vineri 28 aprilie





Vineri, 28 aprilie 2017, a avut loc în cadrul cafenelei „București” (Strada Kobyleanska, nr. 9) din Cernăuți cea de-a șaptea ediție a Cenaclului Transfrontalier „MAȘINA CU POEȚI”, care i-a avut ca invitați speciali pe Constantin Horbovanu (Suceava) și pe Vasile Bâcu (Cernăuți).
Constantin Horbovanu, născut la Suharău, jud. Botosani, scrie schiţe umoristice, epigrame, însemnări de trecător (un fel de cugetări). A publicat în: Urzica, Zori Noi, Crai Nou, Tinerii Revoluţiei, Nord Press, Echilibrul, Dulce Bucovină, Bucovina Literară, Pământul Viu ş a. Înainte de 1990, a colaborat cu texte la emisiunile de umor ale Radioului şi Televiziunii române. A obținut numeroase premii pentru epigrame, scenete şi proză scurtă și a publicat umor în almanahuri, HB scrisuri 1, HB scrisuri 2, şi în alte cărţi. Este titularul a două volume de autor: Înţelepciunea umorului (2014) și Cu cărţile pe faţă (2016), ultimul fiind premiat de Centrul Cultural Bucovina, la sfârşitul anului 2016. Membru fondator al Clubului de Inițiativă Literară (CIL), partener sucevean al cenaclului „Mașina cu poeți”, Constantin Horbovanu este de asemenea titularul rubricii „P-AStila de cap”, difuzată pe undele postului Radio As (Suceava).
Vasile Bâcu este poet, jurnalist și epigramist de excepție din regiunea Cernăuți. Președinte al Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți, Vasile Bâcu este și redactor-șef al publicației „Gazeta de Herța”. În 2017, i-a apărut volumul de autor Motiv de toamnă (Cernăuți, Editura „Misto”). În vara anului 2016 Vasile Bâcu a devenit laureat al Premiilor „Teiul de Aur” şi „Teiul de Argint”, ediţia a 15-a, Botoșani (premiul pentru publicistică).
Alături de cei doi invitați speciali au mai urcat în „Mașina cu poeți” scriitorii suceveni Călin Dănilă, George Sauciuc și Cezar Straton și cernăuțenii Mircea Lutic, Dorin Misichievici, Elena Nandriș, Vasile Tărâțeanu (co-moderator, alături de Gina Puică, al ședinței de cenaclu), și tânărul Sergiu Bilea, care a debutat cu două poeme în cadrul acestei ședințe.
George Sauciuc, pe lângă două din poemele sale, a recitat un poem de Sorin Poclitaru, iar tot în cadrul acestei întâlniri scriitorul, publicistul și inginerul silvic Cezar Straton a donat, din partea sindicatului „Silvicultorul” Suceava și a Centrului Cultural „Bucovina” de la Suceava (prin amabilitatea Dlui Călin Brăteanu) un număr de cărți pentru Centrul Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi”, Biblioteca Universității din Cernăuți, Biblioteca orășenească Herța, ocolul silvic Herța.
Din partea publicului, au participat la discuții Doamnele Elena Purici și Elena Tărâțeanu, precum și Domnii Georgel Apetre și Taras Ivasiutin, acesta din urmă profesor de franceză la Universitatea Națională „Yurii Fedkovici” din Cernăuți și bun vorbitor de română.
Reamintim că întâlnirile Cenaclului transfrontalier „Mașina cu poeți” sunt lunare, organizându-se alternativ la Cernăuți și la Suceava de către Centrul Cultural „Eudoxiu Hurmuzachi” și Lectoratul de limbă română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți, în parteneriat cu Clubul de Inițiativă Literară de la Suceava. Precedentele întruniri i-au avut ca invitați speciali pe Constantin Severin, Florin Haidamac, Doru Mihai Mateiciuc, Cezar Straton, Cristina Melinte (de la Suceava), respectiv pe Marin Gherman, Vasile Tărâțeanu, Constantin Ungureanu, Vasile Bâcu (de la Cernăuți).



                                                                                                                                                Gina Puică





                                                                                                                              FOTO: Elena Nandriş.


















 Taras Ivasiutin, profesorul de limba franceză la Universitatea Națională Yurii Fedkovici din Cernăuți.


                                                                                                                   Vladimir Acatrini - 29.04.17

Comentarii