Cum poți să uiți? După o lungă perioadă de tăcere.



Alina Elena Andruhovici, „Cum poți să uiți?”, Iaşi, Editura PIM, 2017


Alina Elena Andruhovici originară din satul Bahrineşti, situat doar la câțiva kilometri de Fântâna Albă în apropierea graniței cu România, este sora scriitorului și filosofului Vasile Andru. Satul este cunoscut prin personalitățile remarcabile ale științei şi culturii româneşti: familiile Mandicevschi şi Mironovici, scriitorul Mihai Prepeliţă, economistul Mihai Patraş, juristul Eugen Patraş, ziaristul Ştefan Broască și doctorul Ion Broască.
Membrii familiei Andruhovici au trecut prin grele încercări ale soartei: „Ca şi pentru mii de nord-bucovineni, pentru familia Andruhovici 1940 a însemnat anul unor reale drame şi tragedii umane. Unii membrii ai neamului Andruhovici au fost deportați în Siberia, rămânând pentru totdeauna  în pământul străin, înghețat şi sterp, puțin reușind să revină pe pământurile natale, alții – între care şi micuța Alina, au reușit să se refugieze în România, procesul dezrădăcinării fiind ireversibil”. Printre cei deportați în nordul Kazahstanului, care a reușit să se întoarcă la baștină este şi mătușa autoarei, Veronica-Brânduşa, sora mamei, unica care a reușit să se întoarcă la baștina.


Prin câte poate trece o ființă omenească fără să-și dea seama…? O întrebare la care pot da răspuns doar acei ce au avut de trecut prin calvarul deportărilor. Numai în anul 1941 au fost deportați în Siberia, aproape de Cercul Polar, în Carelia finlandeză și în nordul Kazahstanului aproximativ 13.000 de români din zona Bucovinei. Numai din satul Bahrinești au fost deportate 32 de familii, 134 de suflete dintre care au decedat 94. Această carte este un document despre dezrădăcinarea românilor, despre deznaționalizarea Bucovinei, a unui ținut românesc.
Cartea Alinei Elena Andruhovici, născută în satul Bahrinești și refugiată în anul 1940 în România, este o „minisaga” a unei familii de bucovineni prinsă sub tăvălugul sovietizării forțate care a început în vara anului 1940.
Clădită în jurul unui personaj central, Veronica, istorisirea parcurge zbuciumul acestei familii, care a fost deportată și refugiată, dar şi dramele multor familii din Bahrineşti, un sat-martir din Bucovina, sat ce se află la o mică distanţă de altarul lacrimii românismului – Fântâna Albă. Deportată împreună cu părinții şi cu sora mai mare în geroasa Siberie, Veronica este singura supraviețuitoare din familie, singura care s-a întors şi depune mărturii despre viaţa şi moartea zecilor de mii de români bucovineni şi basarabeni smulși din glia strămoșească şi duși în „aşezări speciale”, cu intenția de exterminare.

                                   Alina Elena Andruhovici

Deposedați de toate bunurile agonisite prin muncă în timpul vieții, lor le-a rămas numai credinţa în Dumnezeu şi dorul de casă. Mult încercata Veronica a purtat cu ea Biblia ca pe o armură, reuşind să se întoarcă de la capătul lumii. Despre traiul său în geroasa Siberie şi despre ce i-a făcut posibilă supraviețuirea, înfruntând frigul, foamea şi tifosul care i-a răpus mama şi sora, autoarea a aflat de la Riţea, fiica Veronicăi, pe care Alina Andruhovici o intervievează cu blândețe şi profesionalism, făcând-o să-i recompună cu fidelitate biografia plină de durere și lacrimi a mamei. Cu multe emoții Rițea povestește despre toate greutățile prin care i-a fost dat să treacă mama sa, despre marea dragoste față de carte. În locurile depărtate de casă a fost nevoită să coase niște cămăși, ceea ce i-a ajutat-o să-și câștige bucățica de pâine. Dar câtă spaimă simte Veronica atunci când șacalii sfâșiau mânzii pe care mergeau călare păscătorii de vite, printre care și ea, o fetișcană de 15 ani !  Sau câtă frică s-a încuibat în sufletul ei când se apropia buranul! Odată cu povestirile Riței despre aceste întâmplări strașnice, în inima cititorilor apare o tristețe și compătimire de nedescris pentru eroina povestirii. Şi Veronica noastră a fost salvată de credința ei, primind vindecarea din boala grea a înstrăinării şi reuşind să se întoarcă teafără la o viața, dacă nu ușoară, măcar firească. Frumuseţea sa i-a determinat pe săteni s-o reboteze Brânduşa, şi acesta un nume simbolic, al florii care răsare şi înfloreşte de sub zăpezi pe când primăvara nu e încă instalată complet. Tot devoţiunea i-a adus Veronicăi puteri şi cunoștințe tămăduitoare pe care le-a pus în slujba semenilor săi, căci mulți consăteni și-au recăpătat tăria oaselor după vizitarea acestei „miraculoase” femei.
Cartea este compusă din câteva părţi din care merită să fie evidențiate îndeosebi „Veronica”, „Brândușa”, „Să fie coincidență?”, „Mărturii” și cea cu fotografii din albumul personal al autoarei, unde o putem vedea pe Veronica în anii de după deportare, împreună cu nepoții, cu autoarea și cu fratele ei Vasile Andru, cu fetele și mai ales fotografii cu Rițea, cât și cu părinții și alte rude ale autoarei.
În capitolul „Să fie  coincidență?” Alina Elena Andruhovici povestește despre ultimul an de viață al mătușii. Veronica, care a supraviețuit Kazahstanul, a biruit tifosul și foamea cumplită pe pământ străin, a cedat în fața morții pe pământul natal, ceea ca a făcut-o pe autoare să sufere cumplit.


Întorsă în locul natal, Alina Andruhovici constată că satul nou nu mai este acelaşi cu cel din amintirile ei din copilărie, însă aceasta nu o dezamăgeşte, ci o umple de mândrie, despre ce relatează în capitolul „Mărturii”. Oameni vrednici şi gospodari care s-au nevoit şi după război luptând cu foametea şi cu regulile impuse de regimul totalitar sovietic, bahrineștenii au păstrat în memorie toate dramele şi tragediile satului, deşi, de frica ,,cozilor de topor,, și a stribocilor – aceşti descendenţi ai lui Iuda care şi-au vândut semenii „pentru 30 de arginţi” – au fost nevoiţi să o păstreze tainic în suflet, încredinţând-o numai celor în care aveau încredere. Anume această memorie, individuală sau colectivă, este de fapt filonul cărţii de faţă.
Datorită stilului și limbajului folosit, cartea nu este o carte ușoară, dar amintirile Alinei Elena Andruhovici sunt demne de a fi citite de către orice român, pentru a ști prin ce calvare au trecut românii de pe aceste meleaguri mioritice ...



                                                                                                Acatrini Vladimir.

Comentarii