duminică, 27 august 2017

Biserica „Sf. Gheorghe” care astăzi refăcută poartă denumirea de „Sf. Spiridon” – fiind catedrala ortodoxă românească din Herța, regiunea Cernăuți - Ucraina.




Herţa este atestată documentar sub urmașii lui Alexandru cel Bun, domn al Moldovei (1400-1432), care a dezvoltat şi consolidat instituțiile tarii, a sprijinit dezvoltarea comerțului, dând privilegii negustorilor străini, a aplanat conflictul dintre biserica moldoveană şi Patriarhia de la Constantinopol și a respins în 1420 primul atac turcesc împotriva Moldovei. Într-un privilegiu comercial din 6 octombrie 1408 se menționează pentru prima dată, ca importante puncte vamale, târgurile domnești Cernăuţi, Dorohoi şi Iaşi, astăzi orașe, care-şi aniversează acum, la început de octombrie 2013, zilele de naștere oficiale.
Urmaşii lui Alexandru cel Bun, voievozii Iliaș și Ştefan, dăruiesc la 20 decembrie 1437 lui Mihail de la Dorohoi, mare dregător în sfatul domnesc al Moldovei, două seliști şi 48 de sate, cele mai multe fiind în ținuturile Hotin, Soroca şi Orhei și doar patru moșii în ținutul Dorohoi. Între moșiile din ținutul Dorohoi e menționat în actul de danie din 20 decembrie 1437 şi "satul lui Herțea, pe Prut, la Iaz și unde șade Miclouș sub Dumbrava Înaltă”. Din același document, publicat pentru prima dată de istoricul M. Costăchescu în culegerea „Documente moldovenești înainte de Ștefan cel Mare”, mai rezultă că satul lui Herțea este mai vechi cel puțin de la începutul domniei lui Alexandru cel Bun.
După organizarea statului moldovean în prima jumătate a secolului al XIV-lea una din principalele preocupări ale voievozilor a fost zidirea de biserici și mănăstiri ortodoxe cu scopul de a consolida viața religioasă din Moldova și de a opri înaintarea catolicismului în zonă.
Mitropolitul Iosif, pământean, rudă cu Petru Mușat, întemeiază Episcopia de Rădăuți, satul Herța intrând sub raportul vieții religioase sub jurisdicția acestei Episcopii, care avea rolul de a întări viața religioasă în zonă și avea venituri provenite de la clerul de mir și din dările episcopale ce le primea din satele aparținătoare.
Prima biserică din Herța – de altfel ca majoritatea bisericilor ortodoxe din Moldova a fost ridicată din lemn de stejar de locuitorii satului – răzeși în majoritate, adică țărani liberi cu avere proprie. Nu se cunoaște anul când a fost ridicată acea biserică dar în 1798, ajungând în paragină va fi refăcută de localnici care tot atunci o mută din vechiul loc aflat în vale în alt loc pe deal. Sigur este că la 1890 în Herța erau două biserici, biserica mică de lemn de pe deal cu hramul „Sf. Ilie” și o altă biserică nouă, din piatră, cu hramul „Sf. Gheorghe”. În cele două biserici slujeau doi preoți, trei dascăli și trei pălămari. Mențiunile prezentate sunt făcute de Nicu Filipescu-Dubău în „Dicționarul geografic al județului Dorohoi” – apărut în anul 1891.
Biserica „Sf. Gheorghe” care astăzi refăcută poartă denumirea de „Sf. Spiridon” – fiind catedrala ortodoxă românească din Herța, a fost zidită între anii 1779 și 1785, fiind sfințită în anul 1785, după pisania – inscripția ce se afla la intrarea în biserică la 1890. Pisania îi menționează și pe cei doi ctitori Ilie Holban și Nicolae Țintă, primul ridicând biserica, iar al doilea, împreună cu numeroasa sa familie de răzeși, dăruind pământul din jurul bisericii. Noua biserică a fost ridicată „în vale”, lângă biserica din lemn strămutată ulterior. Între anii 1785-1798 cele două biserici erau vecine.


Despre neamul Holbăneștilor, ctitori de numeroase biserici și mănăstiri, Nicolae Iorga afirmă că se trage din familia hatmanului Luca Arbore, portar al Sucevei în timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1509) – portarul Sucevei fiind în acele timpuri îndepărtate – al doilea om în stat.
Numele adevărat de familie al Holbăneștilor, nume care se menține până la sfârșitul secolului al XVIII-lea era Dămian sau Demiian, Holban – fiind de fapt o poreclă adoptată treptat de întreaga familie.
Porecla vine din verbul latin „holban” care înseamnă a face ochii mari, a se uita la cineva cu ochii măriți de mirare, de curiozitate sau teamă.
Holbăneștii erau mazili, adică țărani privilegiați, urmași ai unor vechi familii boierești, dar destul de bogați, stăpânind părți din satele Stroiești, Becești, Buda, Filipăuți, Culiceni, Mogoșoaia, Sinihău și Hilișeu.
Ilie Holban, ctitorul bisericii de piatră din Herța, era fiul lui Toader Damian Holban și al Paraschivei, iar după moartea tatălui său primește ca moștenire o jumătate din satul Buda – partea de sus, unde va zidi o biserică tot de piatră, cealaltă parte – Buda de Jos, revenindu-i fratelui său mai mare Constantin Holban.


Simțindu-se bătrân și nevolnic, Ilie Holban își întocmește la 2 august 1785 testamentul – diata, mărturisind că „am socotit mai înainte până a nu mă cuprinde sfârșitul vieții mele și până îmi sunt mințile întregi și sănătoase, să fac diată și să dovedesc gândul meu, către moștenitorii mei cei aleși, cu care voiesc să chivernisească ei averea mea mișcătoare și nemișcătoare după petrecerea mea din viață.”
Averea e împărțită celor șapte copii, șase băieți – Gheorghe, Vasili, Toader, Andrei, Ilie și Sava Monahul care s-a călugărit ctitorind mănăstirea Mogoșoaia, parte dreaptă făcându-i și Smarandei, singura lui fată căsătorită cu Vasile Morțun din Budinți.
Tuturor copiilor le rânduiește prin diată moșii, livezi, case, dughene, vii, cai, boi, stupi și bani, dovadă că la moartea sa, în 1795, Ilie Holban – ctitorul, stăpânea o avere destul de mare.
Ajungând să facă parte și fiului său Gheorghe, hotărăste: „Iar fiului meu Gheorghii care a murit la Țarigrad (Constantinopol) iau făcut parte din moșiea, i-am dat niște locuri de casă și de dugheni în târgul Cernăuților, care și eu le am de la părinții mei, fie că sau dus de la mine de acasă fără de voia me și mergând la Țarigrad sau însurat  și au murit de ciumă iară încaș pentru sufletul lui fiindu-mi milă iam făcut și lui parte, că iam făcut o sfântă biserică la târgul Herții, cu care biserică am cheltuit 1500 lei însă la acești bani au fost și ai lui(ai lui  Gheorghe) 380 lei”.
Testamentul e întărit cu iscălitura mitropolitului Gavril și a martorilor, boierii Dimitrie Sturza și Iordache Canta, foști logofeți, Matei Canta, fost vistiernic și spătarii Iordachi Canta, Costin Catargiul și Theodor Balș.



Gheorghe Holban – fiul cel neascultător, în pomenirea căruia a fost ridicată biserica „Sf.Gheorghe” din Herța – era, la 1775, reprezentant la Constantinopol al domnului Grigore al III lea Alexandru Ghica (1774-1777) și a murit de ciumă în vara anului 1779, fiind înmormântat la biserica „Sf.Ioan Botezătorul” din apropierea Constantinopolului.
Fără îndoială, biserica Sf. Gheorghe din Herța a fost  zidită între anul morții lui Gheorghe Holban fiul – 1779 și anul când a murit tatăl său – pitarul Ilie Holban – 1785, tatăl participând de altfel la sfințirea bisericii, ctitorie a sa și a răzeșilor din neamul Țintă.
Ctitor a două biserici de piatră la Buda de Sus și în târgul Herța, răposatul pitar Ilie Holban: se va prezenta „la înfricoșată zioa aceea a răsplătirii, înaintea giudecătorului celui drept și nefățarnic Domnul nostru – Dumnezeul cel adevărat” – după cum spune în testamentul din august 1785 – cu sufletul curat și inima împăcată întrucât trecerea sa prin viață a fost plăcută Domnului și urmașilor de ieri, de azi și de mâine.


 Biserica de zid „Sf.Gheorghe” din Herţa a fost sfinţită în anul 1785 în prezenta a numeroși creștini din zonă, a înaltului cler şi a celor doi ctitori Ilie Holban şi Nicolae Ţintă. Biserica s-a făcut pentru sufletul lui Gheorghe Holban, fiul pitarului  Ilie Holban, marele mort de ciumă la Constantinopol în vara anului 1779 şi înmormântat la Biserica ortodoxă „Sf. Ioan Botezătorul” de la Kuruceşmea din apropierea Ţarigradului – (Constantinopolului). Prin testamentul din 2 august 1785, Ilie Holban lasă moştenire Biserica fiului său, Gheorghe Holban care devine astfel primul proprietar al acesteia. Celălalt ctitor, Neculai Ţintă, „răzeş de pe moşia Ţintenii ce acuma se numeşte Herţa”, împreună cu numeroasa sa familie – Vasile Ţintă- mazil, Ioniţă Ţintă, Arsăni Ţintă, I. Balan, I. Grigore Ţintă, I. Catrina, I. Savin Ţintă, Chiriac Ţintă, I. Ştefan Ţintă, I. Roman Ţintă – au dăruit locul pentru cimitirul bisericii „adică din talpa bisericii în fiştecare parte împregiur câte treizeci de stânjen gospod” – în suprafaţă de 2,5 ha, dar n-au emis pretenţii la dania făcută de Ilie Holban. Fiica lui Gheorghe Holban şi a Margheritei, Elenco, rămâne singura moştenitoare a familiei – deci, şi a bisericii ridicată pentru răposatul ei tată. Sosind la Herţa în iunie 1794 hotărăşte, ca moştenitor legal, să dăruiască biserica „Sf. Gheorghe” din Herţa bisericii „Sf.Ioan Botezătorul” din Constantinopol: „eu încă ştiind că tatăl meu s-au îngropat la Ţarigrad, la biserica proorocului, şi înainte mergător Ioan, ce iaşte la Kuruceşmea, am afirosit această biserică, cu toate acareturile sale, câte până acum are, şi cu câte va mai câştiga”. Şi la acea dată biserica avea oarecare avere: o casă în târgul Herţa, închiriată pentru isprăvnicia ţinutului, alte două case tot în Herţa, cu o dugheană de lemn „pe roate mişcătoare” şi altă casă de şcoală lângă biserică, făcută iarăşi cu banii bisericii precum şi o danie anuală de 20 lei pe an din partea breslei ciubotarilor din târgul Herţei.


Actul de danie, un important document istoric, prezintă târgul ca reședință a ținutului Herța, târg cu o viață economică prosperă condus de doi boieri ispravnici. Ţinutul Herţa s-a format din așezările rămase de la ținutul Cernăuţi după ce Bucovina a fost anexată în 1775 de austrieci, fiindu-i adăugate şi câteva așezări din ținutul Dorohoi.
Elenco Holban își motivează dania „ca luând preoții de la proroc Ioan, veniturile bisericii meale, Sfeţi Gheorghe din Herţa, să aibă a pune numele tatălui meu și al nostru la pomelnicul cel mare, ca să pomenească peste an la sfântul jertfelnic, cum şi la ziua îngropării în toți anii să i se facă colivă şi obișnuitele pomeni.”
Scrisoarea de închinare e întărită cu iscălitura marelui logofăt domnesc Ioan Canta, a slugerului Şerban şi a logofătului Constantin, fiind datată la 17 iunie 1794.
Biserica la acea dată era slujită de protopopul ținutului Herța – Gheorghe, având ca epitropi pe hangiul Dimitrie, Apostol Bacalul, Gheorghe Lazăr şi Theodori Necolao.
Elenco, dar nici mama sa, probabil grecoaică, n-au mai călcat vreodată prin Herţa după această danie când bruma de avere ce le rămăsese de la Gh. Holban fusese transferată la Constantinopol, bisericii „Sf. Ioan Botezătorul”. În câţiva ani Sfântul lăcaş bisericesc din Herţa trece la al doilea proprietar, tocmai la Constantinopol, capitala Imperiului Otoman.
Domn al Moldovei la acea dată era Mihai Şuţu (1792 dec. 30 – 1795 apr. 25) care întăreşte printr-un hrisov din 28 iunie 1794 atât proprietăţile bisericii din Herţa, cât şi dania făcută de Elenco Holban, stabilind totodată ca veniturile bisericii din Herţa „strângându-le Epitropii la vremea cuvenită, să aibă a le trimite tot anul, de două ori pe an, nestrămutat la sfântul prorooc Ioan în Ţarigrad”.

Mihai Şuţu
Înzestrând biserica cu multe averi, Mihai Şuţu vinde la 1 octombrie 1801 biserica din Herţa negustorului armean Hagi Bogoz Apiczade pentru 3000 lei, bani ce-i datora acelui negustor.
La această datorie se mai adaugă 20000 mii lei pe care acelaşi fost domn îi datora unui supus austriac Efstatie Petru Pencovici şi căruia îi dăduse zălog toate actele bisericii din Herţa.
Noii proprietari, negustorul armean şi supusul austriac, neprimind banii de la Mihai Şuţu, scot biserica la vânzare împreună cu târgul Dorohoi şi cu celelalte averi ale ei, dar noul domn al Moldovei, Alexandru Moruzi (1802 – sept. 19 – 1806 aug. 12), apreciind că vânzarea bisericii de către negustori nu este „nici după plăcerea lui Dumnezeu şi fără cuviinţă şi urât făcându-se prin aceasta o răpildă către alţii, lucru hulit de către oameni”, după o încercare nereuşită de a dărui biserica epitropiei „Sf. Dimitrie” din Kuruceşmea, cu sprijinul fraţilor şi fiului său Dimitrie, răscumpără biserica de la acei creditori şi o dăruieşte, împreună cu toate averile între care şi vatra târgului Dorohoi – Mănăstirii „Sf. Spiridon” din Iaşi, la 15 mai 1804.


Alexandru Moruzi
La început de secol XIX, Biserica din Herţa ajunge la un nou proprietar, Epitropia spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi.
La 1850, această Epitropie, cu o danie de 3000 galbeni lăsați de Casandra (Catinca) Ghica, pentru a face un spital, a dispus înființarea aici, în târgul Herţa, a unui spital cu 10 paturi, desființat însă la 1 iulie 1858 din lipsa fondurilor.
În 1902, Biserica din Herţa aparținea tot de Epitropia „Sf.Spiridon” din Iaşi.
De istoria acestei biserici cu stăpâni rătăcitori se leagă iată, istoria primei scoli din Herţa înfiinţată la 1794, precum şi a primului spital, înființat în 1850.
La mijloc de secol, în 1850, când la Botoşani se năștea Luceafărul poeziei romanești, Mihai Eminescu, în târgul Herţa cele trei instituții, biserica, școala și spitalul, se legau prin spiritul răposatului pitar, Ilie Holban, ctitorul Bisericii herţene.


Primul preot al acestei biserici, după cum aflăm dintr-un document din anul 1794, a fost chiar protopopul târgului Herţa din acea perioadă – Gheoghe Priană.
Dintr-o plângere a locuitorilor din Herţa către Ministrul Cultelor, din 29 aprilie 1894, aflăm că la momentul când Alexandru C. Moruzi, domnul Moldovei, dăruieşte la 15 mai 1804  biserica Sf. Gheorghe din Herţa, cu toate veniturile ei, inclusiv vatra târgului Dorohoi, către mănăstirea Sf. Spiridon din Iaşi, credincioșii din Herţa au impus şi anumite condiţii: toate cheltuielile legate de întreţinerea bisericii să fie suportate de biserica Sf. Spiridon; zilnic să se oficieze serviciul divin „cu trei preoți liturgisitori, un preot proestos, un diacon, un pisat, doi cantori, un paraclisier şi o prescorniciţă”. Aceste obligații s-au respectat până în anul 1802, dată după care Epitropia nu şi-a mai îndeplinit obligațiile impuse de domnitor, păstrând doar un singur preot şi doi-trei cântăreţi sau paracliseri. În 1856, la biserica din Herţa erau 16 slujitori.
Pe lângă oficierea cultului religios, în zilele de sărbători şi duminica, preoţii ţin evidenţa căsătoriilor, eliberând peciurile de cununie, efectuând botezuri, slujbe de pomenire, citind în biserici, la slujbe, poruncile domniei, vornicului de târg sau ispravnicului de ţinut, urmărind respectarea posturilor, a spovedaniei şi împărtășaniei.
Începând din 1808, fiecare preot este obligat să întocmească şi să ţină la zi evidenţa tuturor credincioșilor, pe baza unor documente numite „vedomostii”, unde se ţinea şi evidenţa celor care se spovedeau şi se împărtăşeau în postul Paştelui.
Aceste „vedomostii” cuprindeau numele preotului şi al tuturor enoriașilor din parohia Herţa, bărbaţi şi femei, vârsta fiecăruia şi mențiunea dacă a fost spovedit, cu motivaţia cuvenită, în cazul în care au lipsit.


Din evidenţele Mitropoliei Moldovei de la 1878, aflăm că la data recunoaşterii Independenţei de stat a României, starea bisericii „Sf. Gheorghe” din Herţa era bună, aici slujind ca preot Gh. Grigoriu, Gh. Vasiliu – cantor şi C. Popovici – dascăl.
În 1894, preot era Ioan Hadârcă, având ca studii seminarul inferior, cântăreţii fiind C. Popovici şi D. Crăciun, iar paracliser V. Grigoriu. La acea dată, biserica era în ruină, ameninţată cu dărâmarea, inventarul bisericesc, veşmintele preoţeşti, cărţile, fiind degradate. Drept urmare, Ministrul Cultelor obligă Epitropia „Sf. Spiridon”, ca împreună cu enoriaşii, să repare biserica – acţiune ce se încheie la 25 octombrie 1898.
În 1890, Herţa avea 1.180 de locuitori, din care 360 de creştini şi 820 evrei, târgul fiind împărţit în patru mahalale: Boierească, Ciubotărească, Olărească şi Tărnăuceană, târgul fiind iluminat cu 60 de lămpi cu gaz.
Creştinii aveau două biserici cu 2 preoți, 3 cântăreți şi 3 pălămari, care toţi slujeau la biserica „Sf. Gheorghe”, întrucât în biserica „Sf. Ilie” din lemn, de pe deal, nu se oficiau slujbe. La aceeași dată, după cum aflăm din Dicționarul geografic al județului Dorohoi, al avocatului Nicu Filipescu Dubău, târgul avea două scoli primare cu 114 elevi, băieți și fete, două hanuri, mai multe ateliere de croitorie, fierărie, două mori cu abur, o moară cu cai şi mai multe magazine.
În 1902, regăsim acelaşi personal clerical, păstorit de Ioan Hadârcă.
În 1910, în jud. Dorohoi erau 83 de parohii cu 74 de filiale, dintre care 5 parohii urbane: trei în Dorohoi, una la Mihăileni şi una la Herţa. Parohia Herţa era întreţinută de Epitropia „Sf. Spiridon”, dar religios era aparținătoare de protopopiatul Dorohoi. Biserica din Herţa şi filiala Movila cu zid de piatră, nefuncțională, nu avea casă parohială şi nici pământ. Preotul celor 380 de familii ortodoxe era din 1884, Ioan Hadârcă-sachelar.
În 1913, la biserica din Herţa era un preot, Ioan Hadârcă-sachelar şi doi cântăreţi, Mină Lăzărescu şi U.F. Grigoriu, biserica având un singur epitrop, numit de biserica „Sf. Spiridon” – N. F. Verona „care neglijează biserica”.


Preotul Ioan Hadârcă a avut 10 copii şi o casă proprie, fiind preot cu cea mai mare vechime la această parohie (1884 - 1913).
În 1930, biserica urbană Herţa cuprindea satele Movila şi Hadorogeni, având ca filială biserica „Adormirea” – construită în 1914 de enoriaşi. Parohul bisericii era Constantin Bantal, având ca studii seminarul-gradul II, şi doi cântăreţi, Mina Lăzărescu şi Augustin Ilaş. Parohia avea 231 de familii cu 967 de suflete şi făcea parte din Protopopiatul circumscripţiei 1 Dorohoi.
Epitropia generală a Casei Spitalelor „Sf. Spiridon” din Iaşi, cea mai mare şi cea mai veche instituţie spitalicească din Moldova, îşi are începuturile încă din secolul al XVIII-lea.
Biserica „Sf. Spiridon” din Iaşi, ctitorie din 1753 a boierului Ştefan Bosie, care construieşte în jurul bisericii primele „bolniţe” din Moldova. La puţin timp, biserica este transformată în mănăstire, având obligații firești de întreținere a acestor „bolniţe”.
Matei Vodă Ghica donează mănăstirii moşia Tg. Frumos şi reglementează pentru prima dată administrarea acestei mănăstiri, în jurul căreia va lua fiinţă, la 1 ianuarie 1757, primul spital din Moldova – Spitalul Sf. Spiridon. Această primă aşezare spitalicească din Moldova era folosită pentru tratarea unor boli de tot felul şi împotriva epidemiilor de ciumă.
Din 1759, Spitalul capătă o formă de organizare superioară, de casă obștească, condusă de o Epitropie şi din acest moment apare Epitropia Casei Spitalelor Sf. Spiridon. Averea Epitropiei, administrată de marea boierime în interes propriu, sporește pe tot parcursul veacului al XVIII-lea şi al XIX-lea, prin donații de sate, târguri, mori, vămi.


La 15 mai 1804, domnitorul Alexandru C. Moruzi donează Epitropiei Casei Spitalelor  Sf. Spiridon biserica domnească din Herţa, cu averea, veniturile şi privilegiile ei din secolul trecut, în total 18 surse de venit, târguri, sălaşe de robi, vămi etc.
Sistemul de sănătate din Moldova se formează în jurul acestei Epitropii care asigură pregătirea medicilor, moaşelor, întreţinerea copiilor orfani şi înfiinţarea primelor farmacii în Moldova. Până în 1948, anul desființării Epitropiei Generale a Casei Spitalelor Sf. Spiridon din Iaşi, biserica din Herţa va aparține oficial de această Epitropie. Pierzându-şi treptat sursele de venituri, Epitropia se preocupă tot mai puțin de această biserică.
Din 1940, ținutul Herţa a intrat în componenţa fostei URSS, iar biserica din Herţa, aflată în apropierea sediului autorităților comuniste ateiste, şi-a încheiat activitatea în 1957.
Între anii 1957-1988 când biserica a fost redeschisă, după numeroase demersuri la autoritățile laice şi bisericești, rezultă că şi la acea dată efortul tuturor locuitorilor din Herţa a fost hotărâtor pentru reînvierea sub un nou nume – „Sf. Spiridon” – a acestei biserici.
Biserica din Herţa, rază de speranță şi cultură, păstorită astăzi cu pioşenie de preotul paroh Nectarie Balan, reprezintă candela veșnic aprinsă a sufletului creștin-ortodox.

                                                            paroh Nectarie Balan














Prof.dr. Vasile Adăscăliței (Dorohoi)
1. http://gazetadeherta.at.ua/news/2013-10-04-385
2. http://gazetadeherta.at.ua/news/2013-10-25-404
3.http://gazetadeherta.at.ua/news/2013-11-29-426


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu