Să nu uităm (Comemorarea Jerfelor Masacrului de la Lunca)


„Cei morți continuă să trăiască și pe pământ, în amintirea celor vii, prin faptele lor bune” – spunea poetul Traian Dorz. Aceste cuvinte au fost confirmate de societatea „Golgota” a românilor din Ucraina pe data de 5 februarie 2017 prin organizarea unei conferințe pe tema „Masacrul de la Lunca Prutului – o tragedie sângeroasă a românilor din nordul Bucovinei și Ținutul Herța”.
În cadrul conferinței s-au făcut cunoscute și unele date noi despre masacrele atât de la Lunca Prutului, cât și de la Fântâna Albă. S-au înălțat rugăciuni întru pomenirea celor ce și-au sacrificat viața din dragostea de țară și neam, s-au cântat cântece patriotice. Lumânările aprinse au luminat simbolic calea tragică și ultima din viață a celor ce și-au găsit odihna veșnică pe malul Prutului în acea geroasă noapte de 6 spre 7 februarie 1941.
La manifestare au fost prezenți oaspeți din România și din regiune. Am fost onorați cu prezența domnului Edmond Neagoe, consul al Consulatului României la Cernăuți. S-a încheiat comemorarea așa cum se cuvine la creștini, cu o masă de pomenire.

Vasile Rauț.

























Comentarii